Parteneriat social pentru educaţie

În contextul evoluţiei societăţii româneşti din ultimele două decenii, formarea profesională iniţială nu mai aparţine exclusiv învăţământului. Ea a devenit o problemă a întregii societăţi româneşti şi deci presupune implicarea, alături de unităţile de învăţământ profesional şi tehnic a unui număr cât mai mare de parteneri sociali. Este o teză unanim recunoscută şi s-au făcut câţiva paşi în această privinţă, dar suntem departe de ceea ce ar trebui să realizăm pentru a ne putea raporta la nivelul standardelor europene.
Bunele intenţii ale conducerilor unităţilor de învăţământ profesional şi tehnic s-au materializat prin semnarea unor acorduri de parteneriat cu agenţi economici, asociaţii profesionale şi patronate, sindicate, agenţii de plasare a forţei de muncă, camere de comerţ şi industrie etc. care vizează participarea acestora, alături de şcoală, la formarea profesională a elevilor. Fiecare unitate de învăţământ dispune de o hartă, mai mult sau mai puţin bogată, a parteneriatului social care este anexată la Planul de Acţiune al şcolii, unicul document de planificare strategică a instituţiei şcolare. Deci din punct de vedere scriptic stăm aproximativ bine. Dacă privim la ceea ce se petrece în spatele acestor documente şi la modul cum sunt aplicate în practică, ne dăm seama că s-a făcut foarte puţin în ce priveşte implicarea partenerilor sociali în activitatea de formare profesională a tinerilor, care a rămas tot pe seama şcolii.
Activitatea partenerilor se reduce la:
lparticiparea prin delegaţi în consiliile de administraţie ale unităţilor de învăţământ
lavizarea unor programe şcolare elaborate de profesori în cadrul Curriculumului de Dezvoltare Locală
lmici sponsorizări acordate unor unităţi de învăţământ
lsprijinirea aprovizionării cu materiale a unor ateliere şcoală
lprimirea elevilor în practică de către unii agenţi economici în cadrul societăţilor comerciale pe care le deţin.
Din păcate unele din aceste activităţi se desfăşoară sporadic şi mai mult decât atât lipseşte implicarea cu responsabilitate a partenerilor sociali, prin acţiuni concrete, în actul formării profesionale şi mai ales de instruirea practică a elevilor.
Legislaţia actuală nu reglementează cum se cuvine problema parteneriatului în educaţie. Nu există un act normativ care să stabilească responsabilităţi concrete ale partenerilor în organizarea pregătirii practice a elevilor. Din punctul meu de vedere tocmai de această latură a formării profesionale trebuie să se ocupe partenerii. Pentru a vedea unde ne aflăm, raportat la un anumit nivel european, consider interesant să prezint succint sistemul dual de formare profesională practicat în Landul Brandemburg din Germania, pe care l-am studiat cu ocazia vizitei de lucru organizate în perioada 1-10.05.2010 cu membrii consorţiului în cadrul proiectului „Consolidarea capacităţii instituţionale a Consorţiului Regional al Regiunii de Dezvoltare Centru”, cofinanţat din Fondul Social European şi implementat de Universitatea „1 Decembrie1918” din Alba Iulia în parteneriat cu ADR Centru. Iată în ce constă acest sistem: Absolvenţii învăţământului obligatoriu de zece ani care doresc să se califice într-o meserie, încheie mai întâi un contract de ucenicie cu diverşi întreprinzători care se obligă să le asigure pregătirea practică şi apoi să se înscrie pentru a urma cursurile teoretice la o şcoală profesională. Dacă întreprinzătorul care a preluat ucenici pentru pregătirea practică, nu poate asigura parcurgerea tuturor temelor prevăzute de programa şcolară, elevul completează pregătirea practică la un centru de formare profesională.
Durata pregătirii profesionale variază între 3-3,5 ani din care 2/5 reprezintă pregătire teoretică şi 3/5 pregătire practică. După terminarea perioadei de formare profesională elevii susţin un examen de calificare care este organizat de camerele de comerţ şi industrie care asigură şi certificarea calificării profesionale. Camerele de comerţ şi industrie sunt de fapt responsabile, în faţa autorităţilor cu formarea profesională iniţială şi continuă. Finanţarea pregătirii teoretice prin şcoala profesională este asigurată din bugetul landului. Pentru finanţarea pregătirii practice, toţi întreprinzătorii contribuie cu o cotă de 2-3% din fondul de salarii la un cont special constituit în cadrul fiecărei asociaţii profesionale care redistribuie fondurile colectate către agenţii economici care au angajat ucenici şi către centrele de formare profesională. Să reţinem deci, că toţi întreprinzătorii contribuie la finanţarea pregătirii practice a elevilor iar cei care angajează ucenici au anumite avantaje financiare, dar şi responsabilitate totală pentru pregătirea practică a ucenicilor. După expirarea contractului de ucenicie şi promovarea examenului de calificare, absolvenţii se înregistrează la agenţiile de plasare pentru a-şi găsi un loc de muncă. Important de reţinut că agentul economic care pregăteşte ucenici nu are şi obligaţia angajării lor după ce aceştia au primit certificarea calificării profesionale.
Din toate întâlnirile, dezbaterile şi vizitele la care am participat am desprins responsabilitatea, aproape totală pe care şi-o asumă fiecare partener social în formarea profesională a tinerilor şi plasarea acestora. Nu numai că şi-o asumă ci se şi implică. Dacă stai de vorbă cu un reprezentant al unei asociaţii profesionale îţi face impresia că asociaţia pe care o reprezintă deţine rolul principal în formarea profesională. Dacă discuţi cu un reprezentant al sindicatului, deduci că acesta deţine rolul principal. Niciunuia dintre partenerii sociali nu-i convine un rol secund în această activitate.
Dacă la noi şcoala deţine peste 90% atât din responsabilitate cât şi din activitatea de formare, în Landul Brandemburg din Germania, şcoala nu depăşeşte 30% din activitatea de formare profesională şi nu atinge acest procent în ce priveşte responsabilitatea asumată. Sistemul dual de formare profesională practicat în Germania dăinuie de peste 500 de ani. Nicio forţă politică n-a încercat sau poate n-a reuşit să-l schimbe, pentru că a dat roade.
M-am întrebat de ce oare nu preluăm şi noi această experienţă valoroasă şi să o adaptăm condiţiilor specifice ale învăţământului profesional şi tehnic din România. Şcoala românească simte nevoia ca partenerii sociali să i se alăture cu acţiuni concrete, ca implicarea responsabilă cu iniţiativă şi mai ales cu resurse. Acest lucru se poate întâmpla doar în condiţiile existenţei unei legislaţii adecvate în domeniul formării profesionale. Poate e departe în timp realizarea unui asemenea deziderat la nivelul sistemului naţional de formare profesională.
Din punctul meu de vedere, după ce am participat la două vizite de studiu în Germania şi Franţa organizate în cadrul proiectului „Consolidarea capacităţii instituţionale a Consorţiului Regional al Regiunii de Dezvoltare Centru” şi am văzut două sisteme de formare profesională diferite de cel românesc, consorţiul ar putea prelua unele idei, pe care să le pună în valoare la nivel regional, prin câteva cazuri concrete de bună practică. Când spun acest lucru am în vedere gradul de reprezentativitate a partenerilor sociali în cadrul consorţiului regional, o implicare responsabilă a fiecărui membru al consorţiului şi o perfectă colaborare.
În acest context propun să ne mobilizăm resursele pentru a rezolva la nivelul Regiunii Centru, următoarele trei probleme concrete:
1. Crearea unui fond menit să sprijine pregătirea practică a elevilor din învăţământul profesional şi tehnic, apelând la contribuţia minimă a întreprinzătorilor din regiune. Activitatea poate fi redusă la nivelul unui domeniu al formării profesionale, cel mai solicitat pe piaţa muncii.
2. Organizarea în fiecare judeţ component al regiunii, pentru cel puţin o clasă de elevi, pregătirea profesională după modelul german (sistemul dual); acest lucru însemnând pregătirea teoretică în şcoală şi pregătirea practică la unul sau mai mulţi agenţi economici care să fie plătiţi din fondul creat propus la punctul 1 şi responsabilizaţi pentru calitatea pregătirii.
3. La examenele pentru obţinerea competenţelor profesionale să participe în comisiile de examinare ca monitori de calitate reprezentanţi ai camerelor de comerţ şi industrie.
Sunt măsuri ce pot fi luate fără încălcarea legislaţiei existente în domeniu şi fără implicarea autorităţilor statului, doar prin simpla angajare a tuturor membrilor consorţiului. Dacă rezultatele vor fi bune, şi sigur vor fi, putem nădăjdui la o generalizare la nivel de sistem naţional. Este o idee îndrăzneaţă dar realizabilă şi dacă se realizează adăugăm un plus de eficienţă la cheltuirea fondurilor europene alocate pentru implementarea acestui proiect şi un plus de valoare nou creată privind creşterea capacităţii instituţionale a Consorţiului Regional.
prof. Vasile URSU,
Reprezentantul Camerei de Comerţ, Industrie şi Agricultură Alba
în Consorţiul Regional (TVET) al Regiunii Centru

Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI