Parteneriat între Student Sport Alba Iulia și Liceul German Sebeș | Campanie pentru achiziționarea unui microbuz
Fotbalul feminin din Cetatea Marii Uniri urcă la un nou nivel prin recentul parteneriat între ACS Student Sport Alba Iulia și Liceul German Sebeș.
“Educația și sportul merg mână în mână. Le spunem mereu micuțelor jucătoare că sportul nu e de ajuns și de fapt încurajăm fetele să învețe bine la școală și apoi să vină la fotbal. Trebuie completat cu performanță în educație. Iar aici intervine Liceul German din Sebeș. O insituție în care avem toată încrederea. Oamenii de acolo pun cu adevărat umărul la dezvoltarea noilor generații din România!”, a transmis Cătălin Costea, președintele clubului albaiulian.
Astfel, în baza acestui parteneriat se dorește ca în viitorul apropiat să fie organizate evenimente la nivelul sportului de masă, zile speciale dedicate nu doar învățăturii. În acest context, al colabărării, în Sala de Sport din Lancrăm, ce aparține de Liceul German Sebeș, s-a desfășurat turneul național de fotbal în sală Under 14, Under 19 și două etape din competiția dedicată senioarelor.
“Dacă la Under 14 am avut anumite sincope și ne-am trezit conduși de echipa din Arad, la Under 19 și senioare putem spune ca a fost altceva prin prisma rezultatelor, reușind să câștigăm. Fetele noastre ne-au oferit un meci nebun, noi Student Sport Alba Iulia fiind obișnuiți cu așa ceva! În ultima etapă avem nevoie de 18 goluri diferență pentru a câștiga Campionatul Național Under 19 la fotbal în sală, având puncte egale cu echipa de pe primul loc ACS Șoimii Șimand. Am reușit să producem imposibilul și am câștigat cu 18-0 contra echipei ACS Șiriana Șiria”, a adăugat Cătălin Costea, antrenor ce s-a bazat pe efectivul: Adriana Avram, Antonia Botescu, Andrada Vasînc, Alexia Ursu, Andreea Berghezan, Ariana Iosa, Roxana Bocăniciu, Ionela Borcea, Andrada Muntean, Anamaria Scrob și Carla Coraș. La acest turneu au participat echipe din: Timișoara, Arad, Arad, Câmpeni și Brașov.
Având multe activități sportive, o necesitate urgentă o reprezintă problema transportului, întrucât în prezent părinții fetelor sunt șoferii și transportatorii echipei de fotbal feminin. Astfel, ACS Student Sport Alba Iulia intenționează să achiziționeze un microbuz pentru a facilita transportul, prețul fiind de 9000 de euro, lansându-se o campanie în acest sens în mediul online (You4Edu.ro).
“Prin intermediul acestei platforme de donații, rugăm toți simpatizanții sportului și nu numai să ne sprijine pentru proiectul nostru. Susține fotbalul feminin. Avem nevoie de un microbuz”, a transmis profesorul Cătălin Costea, omul bun la toate care coordonează întreaga activitate a ACS Student Sport Alba Iulia, club înființat în 2013 (informații la telefon 0751/486406).
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Sport
România, eliminată de la Campionatul Mondial de volei masculin | Ocnamureșeanul Bela Bartha, printre cei mai buni „tricolori”
România, eliminată de la Campionatul Mondial de volei masculin din Filipine. Ocnamureșeanul Bela Bartha, a fost printre cei mai buni „tricolori” Reprezentativa României a fost eliminată din faza grupelor la Campionatul Mondial de volei masculin din Filipine, prima cu 32 de echipe la start. Citește și: FOTO: Bela Bartha, campion în Italia cu Trentino! Voleibalistul […]
Doi pugiliști de la BC Nicolae Linca Alba Iulia au urcat pe podium la Cupa Sibiană de box Doi pugiliști legitimați la BC „Nicolae Linca” Alba Iulia s-au clasat pe podium la Cupa Sibiană de box. Citește și: FOTO | Rezultate foarte bune pentru boxerii CS Unirea Alba Iulia, obținute la Cupa Sibiului 2025 Competiția pugilistică […]
Căpitanul naționalei României, Nicolae Stanciu, nu a fost folosit în etapa a 3-a din Seria A, într-un meci în care ,,Grifonii” au jucat în deplasare împotriva celor de la Como. Nico Paz a deschis scorul pentru gazde cu un șut superb din afara careului în minutul 13. Genoa s-a văzut dominată în prima repriză de […]