Rămâi conectat
MA-RA-MU

Editorial

Parte a soluţiei sau parte a problemei…?

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Pe vremea când eram membru activ al Clubului „Albamont” şi mai participam pe la diferite cursuri, am auzit un enunţ foarte frumos, referitor la munca în echipă: „Dacă nu eşti o parte a soluţiei, înseamnă că eşti o parte a problemei, şi trebuie să te dai la o parte!” Mi-am adus aminte de acest lucru acum, când în­cleştarea dintre cele două tabere politice, care au împărţit România în două („bă­sişti” şi „antonesco-pon­tişti”) a ajuns la un punct culminant marcat de ridicol. De fapt, un punct culminant de care râde toată Europa (cu îngrijorare!) şi de care am râde şi noi, dacă această încleştare nu ar avea efecte dramatice asupra vieţii noastre de zi cu zi. Iată, deja deprecierea leului, cauzată de instabilitatea politică pe care o afişăm prin această bătălie iraţională pentru putere, a determinat creşteri de preţuri şi, mai grav, a afectat negactiv graficele de rambursare a creditelor. Şi sunt foarte mulţi români care au ajuns, din pricina unor aventurieri politici, sclavi ai băncilor. Dar şi mai grav decât asta, este semnalul pe care această luptă îl transmite spre exterior, spre partenerii noştri europeni şi, mai cu seamă, spre lumea investitorilor. Pe harta marilor investitori, „graţie” coţcăriilor ­neconstituţionale ale tandemului Ponta-Antonescu, România este marcată cu un „steguleţ roşu”. Ceea ce în­seam­nă „zonă de risc pentru afaceri”! Fireşte. Într-o ţară unde s-a instaurat un fel de „pla­giocraţie” în detrimentul „meri­tocraţiei”, într-o ţară unde se des­fiinţează comisiile care nu convin puterii şi se înfiinţează altele care să-i dea dreptate, într-o ţară unde se clatină des scaunul preşedintelui, se modi­fică regulile în mod necons­titu­ţional, se desfiinţează instituţii şi se pune gheara în gât Jus­ti­ţiei, ce investitor cu scaun la cap se gândeşte să-şi pună banii la bătaie? Şi mai vreţi locuri de muncă, dragi români?
În altă ordine de idei, mi se face lehamite când văd că se încearcă prin tot felul de tertipuri, de către USL, să se „micşoreze” populaţia Româ­ni­ei, ca să fie întrunit artificial cvorumul necesar validării referendumului de demitere a pre­şe­dintelui Băsescu. Un coleg absolvent de Drept, pe care numai de simpatie faţă de PDL nu-l pot bănui, chiar a sesizat acest lucru: „Nu este corect să se ia în calcul doar populaţia re­cen­zată, deoarece aceasta este po­pulaţia cu domiciliul între gra­niţe, în timp ce în afara gra­ni­ţelor avem peste 3,1 milioane de români. În Spania, Italia, Germania, Franţa, SUA etc. Numai în Republica Moldova sunt vreo 600.000 de persoane care au cetăţenia română şi, potrivit Legii cetăţeniei, calitatea de cetăţean al unei ţări îţi conferă automat şi dreptul de a alege şi de a fi ales!” Mai clar de atât nu se poate!
Aceste tertipuri, de o gravitate foarte mare, sunt perfect vizibile din toată lumea democratică şi atrag asupra ţării noastre oprobiul inter­naţional. Iar dacă la acestea mai adăugăm şi acordul acela dictatorial, de-a dreptul, semnat de Ponta, Chi­ţoiu şi Constantin, privind desfiinţarea DNA, ANI, CNSAS etc., atunci înţe­legem ce ţară „liberă” ni se pre­găteşte. Acestea erau instituţii care îi luau la bani mărunţi pe politicieni, nu aveau treabă cu oamenii de rând.
Deci ni se pregăteşte o ţară în care politicienii vor avea libertatea de a fura, de a fi corupţi şi în situaţii de incompatibilitate, iar noi vom avea „libertatea” de a fi sclavii lor, ca să le plătim lefurile grase! Instituţiile repective nu trebuie desfiinţate, ci DEPOLITIZATE! Cât priveşte soluţia de ieşire din impasul în care ne aflăm, vă reamintesc din înţelep­ciunea ONG: cei care sunt „parte a problemei” pentru că nu găsesc soluţii în conformitate cu legea, ar trebui să se dea la o parte! Cine? Judecaţi dumneavoastră!

Ioan Hănţulescu


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Editorial

Editorial

FOTO ȘTIREA TA| „Trafic” restricționat pe podul de lemn din latura vestică a Cetății Alba Carolina. Lucrări de înlocuire a lemnului

Ziarul Unirea

Publicat

în

FOTO ȘTIREA TA| „Trafic” restricționat pe podul de lemn din latura vestică a Cetății Alba Carolina. Lucrări de schimbare a lemnului „Traficul” este restricționat pietonilor pe podul de lemn al laturii vestice a Cetății Alba Carolina, în vedere unor lucrări de înlocuire a lemnului. Un cititor al ziarulunirea.ro a trimis pe adresa redacției câteva imagini […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea