Parlamentul European a stabilit pedepse cu închisoarea de cel puţin 10 ani pentru fraude cu fonduri UE
Comisia pentru control bugetar şi Comisia pentru libertăţi civile din Parlamentul European au decis, joi, instituirea unor pedepse maxime cu închisoarea de cel puţin 10 ani pentru persoanele care comit fraude cu fonduri europene, potrivit unui comunicat de presă al PE.
Membrii celor două comisii au modificat prevederile unui proiect de Directivă a CE, stabilind clar infracţiunile împotriva bugetului UE: fraudă, corupţie activă şi pasivă, spălare de bani, delapidare şi nereguli la contractele de achiziţii publice.
Pedeapsa maximă pentru aceste infracţiuni va fi de cel puţin 5 sau 10 ani de închisoare, în funcţie de modul de comitere a infracţiunii, individual sau în grup organizat.
Valoarea minimă a prejudiciului de la care se va aplica pedeapsa cu închisoarea este definită în termeni financiari: 100.000 de euro, pentru persoanele juridice. Pentru infracţiunile comise de persoane fizice, europarlamentarii au coborât pragul minim al prejudiciului la 5.000 de euro, faţă de 10.000 de euro propunerea Comisiei.
Sursa: mediafax.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Politică Administrație
FOTO | Lucrările la noul pod peste râul Arieș de la Câmpeni, aproape de finalizare: ,,Ne dorim ca până la sărbătorile pascale, această investiție să fie complet finalizată”
FOTO | Lucrările la noul pod peste râul Arieș de la Câmpeni, aproape de finalizare: ,,Ne dorim ca până la sărbătorile pascale, această investiție să fie complet finalizată” Lucrările la noul pod de pe strada Izvoarelor din Câmpeni, peste râul Arieș, se apropie de final, după ce astăzi a fost turnat primul strat de mixtură […]
Drept la replică | PSD Alba: Domnule vicepreședinte Hațegan, când nu iubiți școala, ajungeți să criticați proiectele educaționale
PSD Alba: Domnule vicepreședinte Hațegan, când nu iubiți școala, ajungeți să criticați proiectele educaționale Domnul vicepreședinte Marius Hațegan, unul dintre liderii PNL Alba, s-a trezit din nou vorbind fără rost și demonstrând că este departe de a fi „urmașul Brătienilor”, ci mai degrabă urmașul comuniștilor lui Gheorghe Gheorghiu-Dej. Altfel, nu se poate explica cum un […]
Drept la replică | Cabinet europarlamentar Victor Negrescu: Afirmațiile domnului Marius Hațegan sunt false și profund nedrepte. Asistăm la un nou atac politic lipsit de substanță
Cabinet europarlamentar Victor Negrescu: Afirmațiile domnului Marius Hațegan sunt false și profund nedrepte. Asistăm la un nou atac politic lipsit de substanță Afirmațiile domnului Marius Hațegan sunt false și profund nedrepte. Din păcate, în locul unui dialog onest despre nevoile reale ale tinerilor din județul Alba, asistăm la un nou atac politic lipsit de substanță, […]