Parlamentarii, obligați să declare cu cine se întâlnesc înainte de a modifica o lege: Platformă specială destinată transparenței intereselor
Parlamentarii români vor trebui să declare în prealabil cu cine se întâlnesc și în ce scop atunci când intenționează să susțină modificarea unei legi
Plenul Parlamentului a adoptat, marți, modificarea Statutului deputaților și senatorilor, prin care este introdusă obligația ca aceste întâlniri să fie publicate în Registrul unic al transparenței intereselor (RUTI). Au fost înregistrate 236 de voturi „pentru”, 13 „împotrivă” și 105 abțineri.

Noua lege modifică articolul 12 din Statut și impune parlamentarilor să dea dovadă de transparență în activitatea legislativă. Întâlnirile cu persoane sau organizații interesate de inițiative legislative trebuie înregistrate în RUTI, cu precizarea numelui participanților, instituțiile reprezentate, data, locul și scopul discuțiilor.
Publicarea trebuie făcută cu cel puțin 48 de ore înainte, iar pentru întâlnirile neprogramate, în maximum 48 de ore după desfășurare.
Cine sunt persoanele terțe: legea include reprezentanți ai societăților comerciale, ai firmelor de advocacy sau public affairs, ai asociațiilor, fundațiilor, federațiilor, sindicatelor, patronatelor sau camerelor de comerț.
Întâlnirile pot avea loc la Parlament, în birourile parlamentare din teritoriu sau online, dar doar cu persoane înregistrate în RUTI.
Platforma RUTI este gestionată de Secretariatul General al Guvernului, iar secretarii generali ai celor două Camere vor administra datele și vor publica anual un raport privind funcționarea sistemului.
Nerespectarea noilor reguli atrage sancțiuni, inclusiv avertisment scris. Deși unii parlamentari au criticat prevederile, actul normativ a fost adoptat și urmează să fie aplicat.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Profesorul Cristian Păun, despre ratingul Fitch acordat României: ,,Dacă se face rotativa, ne așteaptă prăpastia”
Profesorul Cristian Păun, despre ratingul Fitch acordat României: ,,Dacă se face rotativa, ne așteaptă prăpastia” Profesorul Cristian Păun a sintetizat cinci idei care reies din ratingul acordat României de către Fitch, subliniind că, dacă se va face rotativa premierilor la guvernare, țara noastră pică în prăpastie, pentru că astfel se ridică gradul de incertitudine și […]
Ministrul Sănătății: Veniturile personalului din spitale și din serviciile de ambulanță și urgențǎ nu vor fi reduse cu 10%.
Ministrul Sănătății: Veniturile personalului din spitale și din serviciile de ambulanță și urgențǎ nu vor fi reduse cu 10%. Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, anunță că veniturile personalului din spitale și din serviciile de ambulanță și urgență nu vor fi reduse cu 10%. Într-o postare publicată pe o rețea de socializare, ministrul a explicat că reducerea […]
David Popovici, cel mai bun sportiv din Balcani în 2025. I-a depășit pe Giannis Antetokounmpo și Nikola Jokic
David Popovici, cel mai bun sportiv din Balcani în 2025. I-a depășit pe Giannis Antetokounmpo și Nikola Jokic Înotătorul român David Popovici, dublu campion mondial la Singapore, a fost desemnat cel mai bun sportiv din Balcani în anul 2025, potrivit anunțului făcut luni de agenția bulgară de presă BTA, organizatoarea celei de-a 52-a ediții a […]