Papa emerit Benedict al XVI-lea: Momente istorice din viața suveranului Suveranului Pontif

Papa emerit Benedict al XVI-lea: Momente istorice din viața suveranului Suveranului Pontif

Papa emerit Benedict al XVI-lea a murit, sâmbătă, 31 decembrie 2022, la vârsta de 95 de ani. Fostul Suveran Pontif, născut Joseph Alois Ratzinger pe 16 aprilie 1927, în localitatea Marktl am Inn din Germania, a fost episcop al Romei și cap al Bisericii Romano-Catolice în perioada 2005-2013.

Agenţiile de presă Reuters şi AFP prezintă momentele care au marcat viaţa şi pontificatul lui Benedict, care a demisionat în 2013, fiind primul suveran pontif din ultimii 600 de ani care a făcut un astfel de pas, în loc să rămână pe viaţă în fruntea Bisericii.

Joseph Alois Ratzinger era fiul unui polițist și a unei bucătărese, fiind cel mai mic dintre cei trei copii ai familiei. Ratzinger avea șase ani când naziștii au preluat puterea în Germania în 1933, iar părinţii săi, care erau catolici convinşi, erau ostili regimului. Ratzinger a intrat la seminar în 1939, potrivit Enciclopediei Britannica.

Născut în 1927, Joseph Ratzinger a predat teologia timp de 25 de ani în Germania înainte de a fi numit arhiepiscop de Munchen. Timp de aproape alţi 25 de ani, în calitate de cardinal, Joseph Ratzinger a fost puternicul şef al biroului pentru doctrină al Vaticanului, Congregaţia pentru Doctrina Credinţei (CDF).

Alegerea ca papă și anii petrecuți ca suveran pontif
Benedict al XVI-lea a fost ales papă la 19 aprilie 2005 pentru a-i succeda popularului Ioan Paul al II-lea, care a condus Biserica Catolică timp de 27 de ani. Benedict a fost primul papă german din ultimii 1.000 de ani. Cardinalii l-au ales din rândul lor, căutând continuitate şi ceea ce unul dintre ei a numit „o persoană de încredere”.

Alegerea lui Ratzinger ca papă în a doua zi a conclavului a fost o surpriză în special datorită faptului ca el era considerat principalul candidat. Favoriții nu sunt aproape niciodată aleși, fapt reflectat în expresia populară „Cine intră papă, iese cardinal”.

Alegerea sa a fost asigurată în special datorită perioadei îndelungate în care a fost mâna dreaptă a lui Ioan Paul al II-lea și devotamentului față de învățăturile și idealurile predecesorului său. Omilia rostită la înmormântarea Papei a contribuit de asemenea la creșterea simpatiei pentru el.

Deși a spus că s-a rugat să nu fie ales, Ratzinger a acceptat cu umilință alegerea sa pe 19 aprilie 2005, devenind, la vârsta de 78 de ani, cel mai în vârstă papă nou ales de la Clement al XII-lea (1730–40).

A ales numele de Benedict al XVI-lea, în amintirea Sfântului Benedict de Nursia, sfântul patron al Europei și întemeietorul monahismului occidental, precum și a papilor anteriori cu același nume, inclusiv Benedict al XV-lea (1914–22), care a căutat să aducă la masa negocierilor forțele beligerante în timpul Primului Război Mondial.

Un conservator teologic intransigent, Ratzinger a părăsit Germania şi postul său de arhiepiscop de Munchen în 1982 pentru a conduce CDF. Acţiunile sale disciplinare împotriva preoţilor din America Latină care promovau Teologia Eliberării, de influenţă marxistă, i-au adus porecla de „Rottweilerul lui Dumnezeu”.

Un administrator slab care a recunoscut o „lipsă de hotărâre în guvernare şi în luarea deciziilor”, Benedict a avut un pontificat de opt ani marcat de paşi greşiţi şi de un scandal de scurgere de informaţii. Ca şef al Bisericii Catolice, a apărat o linie conservatoare, în special în ceea ce priveşte avortul, homosexualitatea sau eutanasia.

El i-a iritat pe musulmani, sugerând că islamul este în mod inerent violent. I-a înfuriat pe evrei prin reabilitarea unui negaţionist al Holocaustului şi a provocat consternare internaţională când a spus că utilizarea prezervativelor în lupta împotriva SIDA nu face decât să agraveze problema.

Scandalul „Vatileaks” din 2012 a contribuit la destrămarea pontificatului său. Paolo Gabriele, majordomul lui Benedict al XVI-lea, a dezvăluit documente secrete care au scos la iveală o Curie romană (”guvernul” Vaticanului) afectată de intrigi, corupţie şi lipsă de rigoare financiară.

Dar renunţarea sa la pontificat, anunţată în limba latină la 11 februarie 2013, a fost o decizie personală legată de slăbirea forţelor sale şi nu de presiunea scandalurilor, a asigurat fostul papă într-o carte de confidenţe publicată în 2016.

În februarie 2013, Benedict a anunțat că va demisiona la sfârșitul acelei luni, invocând probleme legate de vârstă și sănătate. Ultimul său discurs public din Piața Sf. Petru a atras o mulțime de peste 50.000. Pe 28 februarie a demisionat oficial, luând titlul de papă emerit.
Controversele și demisia din poziția de papă
Scandalurile legate de abuzurile asupra copiilor au afectat cea mai mare parte a pontificatului său, dar i se atribuie meritul de a fi iniţiat procesul de disciplinare sau de expulzare a preoţilor violatori, după o atitudine mai laxă în timpul lui Ioan Paul al II-lea.

El a ordonat o anchetă privind abuzurile din Irlanda, care a dus la demisia mai multor episcopi. L-a sancţionat disciplinar pe preotul Marcial Maciel, între timp decedat, fondatorul ordinului catolic Legionarii lui Hristos şi unul dintre cei mai cunoscuţi abuzatori din cadrul Bisericii. Vaticanul, sub conducerea papei Ioan Paul al II-lea, nu luase măsuri împotriva lui Maciel, în ciuda dovezilor copleşitoare ale infracţiunilor sale.

În 2022, un raport independent din Germania, ţara natală a lui Benedict al XVI-lea, a susţinut că acesta nu a luat măsuri în patru cazuri în perioada în care a fost arhiepiscop de Munchen, între 1977 şi 1982. Fostul papă a recunoscut, într-o scrisoare personală emoţionantă, că au avut loc erori şi a cerut iertare. Avocaţii săi au argumentat într-o replică detaliată că nu a fost direct vinovat.

Confuzia legată de cei „doi papi” a fost accentuată de decizia lui Benedict de a continua să poarte veşminte albe şi de a fi cunoscut ca „papă emerit”. Polarizarea rezultată i-a determinat atât pe conservatorii, cât şi pe liberalii Bisericii să ceară modificări ale legislaţiei ecleziastice pentru a reglementa funcţiile şi statutul foştilor papi.

Benedict a scris peste 60 de cărţi între 1963, când era preot, şi 2013, când a demisionat din fruntea Bisericii Catolice. ”În realitate, sunt mai mult un profesor, o persoană care reflectează şi meditează asupra unor chestiuni spirituale”, a declarat Benedict după demisie.

Cânta la pian şi avea o preferinţă pentru Mozart şi Bach. În calitate de muzician clasic, a dezaprobat rock and roll-ul ca fiind „o expresie a pasiunilor josnice” şi a numit odată muzica populară „un cult al banalităţii”. Şi papei Francisc îi place muzica clasică, dar apreciază cântecele pop italiene de la începutul anilor 1960 şi iubeşte şi muzica tango din Argentina sa natală.

Ultima înregistrare video cu Benedict al XVI-lea, difuzată de Vatican în august, cu ocazia vizitei tradiţionale a noilor cardinali, arată un bărbat slăbit şi emaciat, purtând un aparat auditiv, care nu mai poate vorbi, dar cu o privire încă vie.

sursa: adevarul.ro

Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI