Pandemia de COVID-19 riscă să scape de sub control în România. Ce spune Alexandru Rafila
România a fost inclusă de către Centrul European de Control al Bolilor, într-o listă de șapte țări cu riscuri mari în ceea ce privește evoluția viitoare a epidemiei de COVID-19. Profesorul Alexandru Rafila arată care sunt cele două probleme majore.
Președintele Societății Române de Microbiologie, Profesorul Alexandru Rafila, trage un semnal de alarmă
extrem de îngrijorător cu privire la evoluția pandemiei de coronavirus în România.
Rafila se arată preocupat de doi indicatori care, coroborați, ar putea reprezenta semnalul că România se îndreaptă se o situație care ar scăpa de sub control.
România, pe lista de șapte țări cu riscuri mari
Dealtfel, și Centrul European de Control al Bolilor a inclus România pe lista de șapte țări cu riscuri mari în ceea ce privește evoluția viitoare a epidemiei, a precizat Alexandru Rafila.
Trebuie precizat că Grupul pentru Comunicare Strategică a raportat marți 1470 de cazuri noi de coronavirus, înregistrate în ultimele 24 de ore.
”Este destul de mult și practic această medie de peste 1.500 de cazuri, raportată în decursul unei săptămâni se păstrează.
Mai mult, procentul foarte mare de cazuri pozitive din totalul testelor efectuate duminică, peste 20%, arată faptul că discutăm de o transmitere comunitară intensă și lucrul acesta trebuie să ne alerteze măcar, dacă nu chiar să ne îngrijoreze pentru că el se coroborează și cu un avertisment pe care l-am primit, nu neapărat noi, e vorba de o informare făcută de Centrul European de Control al Bolilor care include România într-o listă de șapte țări cu riscuri mari în ceea ce privește evoluția viitoare a epidemiei cu noul coronavirus pentru că discutăm de două probleme.”, a avertizat Alexandru Rafila, conform dcnews.ro.
”Afectare serioasă a persoanelor din categoriile vulnerabile”
”Un număr mare de cazuri și cu afectare serioasă a persoanelor din categoriile vulnerabile”, a adăugat el.
Iar rata de incidență cumulată a COVID-19 ( peste 100/100.000 de locuitori) în ultimele 14 zile a fost înregistrată, săptămâna trecută, în București și 15 județe, față de perioada similară anterioară, când Bucureștiul și 11 județe raportau acest nivel.
Conform autorităților sanitare, situația incidenței la nivel național, pe județe, se prezenta astfel la ultima statistică realizată: Vâlcea: 172.0, Mun. București: 160.3, Vaslui: 153.3, Brașov: 140.3, Iași: 138.4, Bacău: 134.4. Alba: 120.8, Neamț: 115.7, Cluj: 108.3, Caraș-Severin: 107.2, Teleorman: 106.8, Covasna: 106.7, Timiș: 103.7, Galați: 102.3, Suceava: 101.2, Prahova: 101.1.
Sursa: capital.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
FOTO ȘTIREA TA | Aglomerație la abonamentele STP: Pensionarii stau la coadă pentru a beneficia de gratuitate
FOTO ȘTIREA TA | Aglomerație la abonamentele STP: Pensionarii stau la coadă pentru a beneficia de gratuitate Pensionarii din Alba Iulia au mers, în număr mare, la casa de abonamente STP pentru a beneficia de gratuitatea oferită. Cardurile de gratuitate au fost avizate pe 3 luni. Astfel, astăzi, 29 decembrie 2025, mai mulți pensionari au […]
VIDEO | Ultima familie care locuiește permanent în cătunele Știolne și Zăpodie, locul unde se ascundeau partizanii lui Șușman, din Munții Apuseni: „Stăm aici, la locul nostru”
Ultima familie care locuiește permanent în cătunele Știolne și Zăpodie, locul unde se ascundeau partizanii lui Șușman, din Munții Apuseni: „Stăm aici, la locul nostru” Pe teritoriul comunelor Poșaga și Ocoliș, în Munții Apuseni, la granița dintre județele Alba și Cluj, se află două așezări pastorale, Știolne și Zăpodie, unde pe vremuri se ascundeau partizanii. […]
VIDEO | Vulcanii noroioși de la Boz, zonă în care pășunează animalele, vor fi transformați în punct de atracție turistică: Fonduri europene pentru spații de relaxare și acces sigur
Vulcanii noroioși de la Boz, zonă în care pășunează animalele, vor fi transformați în punct de atracție turistică: Fonduri europene pentru spații de relaxare și acces sigur Vulcanii noroioși de la Boz, o rezervație naturală „uitată”, folosită în prezent doar pentru pășunatul animalelor din zonă, ar putea deveni în viitorul apropiat un punct de atracție […]