(P) România trebuie guvernată prin FAPTE, NU cu poveşti tehnocrate!
Suntem în pragul Sfintelor Sărbători şi privim cu speranţă spre noul an, un an în care românii trebuie să înceapă să creadă din nou în România. Alegerile din 11 decembrie sunt un moment crucial pentru toţi cei care iubesc cu adevărat România. Nu trebuie să fie o alegere pripită şi emoţională, pentru că fiecare vot va influenţa viitorul nostru şi al copiilor noştri.
Cu toţii ne dorim o Românie puternică în Uniunea Europeană şi în lume, iar pentru acest lucru ţara trebuie guvernată de oameni capabili, prin FAPTE, nu prin poveşti tehnocrate! Alegerile din 11 decembrie înseamnă două drumuri pentru România: un drum demn, cu capul sus şi o ţară guvernată de PSD, corect şi în interesul românilor, şi un al doilea drum în genunchi şi o ţară subjugată de străini, guvernată prost de PNL şi de tehnocraţii lui Cioloş.
Trei ani de guvernare PSD au adus României cea mai mare creştere economică din Uniunea Europeană. În 2012-2015, Partidul Social Democrat a majorat salariul minim de la 700 de lei la 1.250 de lei, a reîntregit pensiile şi a majorat pensia minimă, a scăzut TVA la alimente şi a sprijinit mediul de afaceri. Credem cu tărie că aceste măsuri trebuie să continue! În schimb, Guvernul Cioloş a reuşit să schimbe drumul bun al României, să îi dezbine pe români, iar rezultatele guvernării tehnocrate sunt ZERO: ZERO fonduri europene absorbite, ZERO kilometri de autostradă, ZERO reforme în educaţie, ZERO sprijin pentru agricultori, ZERO spitale renovate.
Noi, cei din PSD, venim cu încredere în faţa locuitorilor din Alba şi le prezentăm un program care va aduce prosperitate şi un trai decent pentru TOŢI ROMÂNII! Românii merită locuri de muncă bine plătite, nu salarii de mizerie şi pentru asta PSD va mări salariul minim, va elimina impozitul pe venit pentru cei cu salarii mici şi va creşte numărul locurilor de muncă din România. Pensionarii merită respect şi PSD le va reda demnitatea, mărind pensiile şi eliminând impozitul şi contribuţiile la sănătate pentru pensiile mai mici de 2.000 de lei. Românii au dreptul la servicii medicale de calitate și de aceea reducem preţul medicamentelor inovative şi acordăm un medicament gratuit pentru fiecare boală. Modernizăm şi dotăm spitalele judeţene şi locale, creştem salariile medicilor şi asistenţilor medicali, pentru a-i determina să rămână în ţară. Tinerii sunt bogăţia oricărui popor şi PSD îşi propune măsuri serioase pentru a sprijini tinerii să îşi întemeieze o familie şi să îşi facă o carieră acasă, în România, nu în pribegie, printre străini.
PSD a demonstrat că nu ţine cont de culoarea politică, ci pune pe primul loc OAMENII. În 2015, Guvernul PSD a alocat judeţului Alba aproape 600 de milioane de lei, în timp ce, în 2016, Guvernul Cioloş, susţinut de PNL, a alocat ZERO LEI pentru Ziua Naţională de la Alba Iulia. ZERO lei au fost alocaţi în acest an şi pentru majoritatea oraşelor şi comunelor din judeţul Alba, deşi multe sunt conduse de primari liberali. Aşadar, un vot pentru PSD înseamnă un vot pentru un viitor prosper, un viitor pe care PNL şi Guvernul Cioloş ZERO nu îl pot garanta.
În Alba, PSD propune candidaţi cinstiţi, dedicaţi oamenilor şi buni profesionişti! Sunt oameni care au performat în activitatea lor şi sunt garanţia că judeţul Alba va fi reprezentat bine în Parlament. Votaţi PSD – cea mai bună echipă pentru Alba! Aşa să ne ajute Dumnezeu!
Echipa PSD Alba – cei mai buni profesionişti ai județului pentru Parlament!
Comandat de PSD Alba/Executat de SC Unirea Pres SRL/Cod unic mandatar financiar: 11160007
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Politică Administrație
Proiecte de mediu în valoare de aproape 60 de milioane de lei în Alba. Corneliu Mureșan: „Investițiile de mediu în comunitățile locale sunt esențiale și trebuie susținute de Guvern”
Proiecte de mediu în valoare de aproape 60 de milioane de lei în Alba. Corneliu Mureșan: „Investițiile de mediu în comunitățile locale sunt esențiale și trebuie susținute de Guvern” Corneliu Mureșan, secretar de stat la Secretariatul General al Guvernului, a avut, luni, 2 februarie 2026, o întâlnire de lucru cu președintele Administrației Fondului pentru Mediu, […]
VIDEO | Zeci de noi locuri de parcare într-un oraș din Alba: Sunt amenajate în locul unor garaje dezafectate
Zeci de noi locuri de parcare într-un oraș din Alba: Sunt amenajate în locul unor garaje dezafectate Lucrările de reamenajare a parcărilor de la Piața Mică, blocurile 13, 34 și 15, au început, a anunțat, sâmbătă, 31 ianuarie 2026, primarul municipiului Blaj, Gheorghe Valentin Rotar. „Deși iarna încă mai staționează pe meleagurile noastre, condițiile pentru […]
Comunicat de presă | Corneliu Mureșan: Dreptate pentru moți! În urma demersurilor PSD, oamenii din Apuseni beneficiază din nou de reducerea de 50% la taxele și impozitele locale
Corneliu Mureșan: Dreptate pentru moți! În urma demersurilor PSD, oamenii din Apuseni beneficiază din nou de reducerea de 50% la taxele și impozitele locale Modificările legislative, care au blocat acordarea reducerilor fiscale pentru locuitorii din Munții Apuseni, au fost corectate, astăzi, de Guvern prin ordonanță de urgență. În urma numeroaselor sesizări primite de la primarii […]