(P) Comunicat de presă: „Avem încredere în Klaus Iohannis, iar Klaus Iohannis se bazează pe noi”. Primarii din județul Alba, alături de președinte, pentru o Românie normală!
În curând ne vom alege președintele. Ca primari ai comunelor și orașelor din județul Alba, vă chemăm să îl sprijinim împreună pe Klaus Iohannis, omul care ne-a ajutat în trecut de fiecare dată și ne va ajuta și de acum încolo.
Aceast mesaj se adresează celor care cred că în România se mai poate face ceva. Nu este prea târziu pentru educație, pentru investiții și locuri de muncă, pentru infrastructură, pentru spitale și pentru bunăstare. Nu este prea târziu pentru o ”Românie normală” pe care o dorește Klaus Iohannis și pentru care a luptat și până acum.
Președintele nostru a reprezentat în acești ani o garanție pentru investițiile în România, pentru democrația din țară și pentru echilibrul din viața publică. Asta, dragi prieteni, ține de normalitate.
Noi, primarii liberali, suntem cu toții în echipa președintelui României, a președintelui Consiliului Județean, a fostului primar din Alba Iulia, cu alte cuvinte în echipa câștigătoare.
Avem împreună foarte multe realizări. Avem drumuri bune, investiții cu mult peste media națională, apă și canalizare în aproape toate satele și multe altele. Dar avem nevoie în continuare de mult ajutor pentru că dezvoltarea înseamnă un efort continuu.
Pentru orice localitate cu primar ales din partea Partidului Național Liberal, este foarte important ca actualul președinte, Klaus Iohannis, să câștige din nou alegerile.
Numai așa avem garanția că România va merge spre viitor și că nu ne vom întoarce în trecut, în anii 90. Numai așa vom putea evita un nou guvern PSD și un nou război al intereselor personale și de grup.
Aceasta este forța unei echipe puternice: avem incredere in Klaus Iohannis, iar Klaus Iohannis se bazează pe noi!
Trebuie să fim convinși că România nu este doar a lor, este și a noastră și trebuie să luptăm pentru ea.
Trebuie să luptăm pentru reforme și pentru o bună guvernare în viitor, într-un cuvânt pentru normalitate. Trebuie să jucăm și mai departe în echipa învingătoare a lui Klaus Iohannis!
Vă invităm să sprijiniți cu votul vostru lupta președintelui pentru o Românie normală!
Primarii liberali ai județului Alba.
Material realizat la comanda PNL, cod mandatar financiar: 31190005
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Politică Administrație
FOTO | Activitatea unei primării din Alba mutată temporar în clădirea unei foste grădinițe: Care este motivul
Activitatea unei primării din Alba mutată temporar în clădirea unei foste grădinițe: Care este motivul În județul Alba activitatea Primăriei Comunei Fărău se desfășoară temporar în sediul fostei grădinițe. Asta pentru că sediul primăriei locale este reabilitat și modernizat. Primăria a fost construită în 1980 și a fost reabilitată o singură dată, în interior, în […]
VIDEO | Două parcuri din Blaj urmează să fie reabilitate complet. Ce dotări vor avea: ,,Cel puțin încă 20 de ani să nu mai intervenim”
Două parcuri din Blaj urmează să fie reabilitate complet. Ce dotări vor avea: ,,Cel puțin încă 20 de ani să nu mai intervenim” Parcul Rotary și Parcul Petőfi Sándor din Blaj urmează să fie reabilitate complet. Anunțul a fost făcut de primarul din Blaj, printr-un videoclip publicat pe o rețea de socializare. Lucrările urmează să […]
Peste 400 de fermieri din două localități din Apuseni pot depune cererile de plată pentru subvenții APIA , începând cu 2026, la Serviciul Centrul Local Câmpeni: ,,Își vor reduce cheltuielile cu transportul și timpul de deplasare”
Peste 400 de fermieri din două localități din Apuseni pot depune cererile de plată pentru subvenții APIA , începând cu 2026, la Serviciul Centrul Local Câmpeni: ,,Își vor reduce cheltuielile cu transportul și timpul de deplasare” La solicitarea primarilor Radu Marcel Tuhuț și Cornel Napău, recent s-a desfășurat la Primăria Abrud o întâlnire cu directorul […]