(P) Compania Otokar a investit în ultimii 10 ani peste 280 milioane de euro în cercetare şi dezvoltare
O fabrică de 552.000 metri pătrați, cu aproape 2300 de angajați și investiții în cercetare și dezvoltare de 280 de milioane de euro în ultimul deceniu. De aici pornesc, spre cinci continente, autobuze pentru transportul public și turistic, utilizate de milioane de călători.
Şase decenii de experienţă, 35.000 de autobuze vândute, contracte în peste 55 de ţări. Compania Otokar, liderul industriei de profil din Turcia, şi-a câştigat şi îşi menţine o poziţie importantă pe piaţa mondială. România este considerată cea mai importantă piață est-europeană pentru Otokar, alături de Serbia și Polonia.
În România, compania este prezentă din primul trimestru al anului 2018, cu propria filială, Otokar Europe filiala Bucuresti SRL. 400 de autobuze, modelul Kent, transportă zilnic mii de călători în Bucureşti. „Privind unde ne aflăm astăzi, noi, ca Otokar, ne mândrim că suntem coloana vertebrală a transportului public din Bucureşti. Livrarea tuturor vehiculelor a fost finalizată în 11 luni, faţă de cele 17 luni prevăzute la momentul semnării contractului. Am reuşit să realizăm această sarcină cu utilizarea tuturor resurselor noastre, astfel încât credem că am avut o contribuţie la ritmul modernizării flotei de transport public din Bucureşti care merită luată în considerare”, declară Sarp Alagol, country manager Otokar România.
Calitatea şi fiabilitatea vehiculelor din portofoliul Otokar, precum şi serviciile post-vânzare oferite, sunt cele care fac diferenţa. Au fost apreciate pe cinci continente de către operatori de transport public şi privat, cu cerinţe stricte de calitate. Otokar, companie listată la Bursa din Istanbul din 24 aprilie 1995, îşi continuă călătoria spre viitor cu aceeaşi determinare cu care a început-o, în anii ’60, când a produs primul autobuz intercity din Turcia.
Chiar dacă anul 2020 a fost unul extrem de dificil pentru economia mondială, din cauza crizei provocate de pandemia de COVID-19, compania membră a grupului Koç Holding a luat toate măsurile necesare pentru a proteja sănătatea angajaţilor şi a asigura continuitatea producţiei. Eforturile Otokar împotriva COVID-19 au fost recunoscute prin acordarea Certificatului de Producţie Sigură al TSI (organismul naţional al standardelor din Turcia).
Rezultatele financiare demonstrează şi ele faptul că măsurile luate în anul pandemiei au fost eficiente. În 2020, compania a înregistrat venituri de 412 milioane USD, reprezentând o creştere cu 20% şi un profit net de 88 milioane USD (o creştere cu 76%). Veniturile din exporturi s-au ridicat la 307 milioane USD. Câteva exemple emblematice sunt contractul pentru livrarea a 175 de autobuze în Georgia şi 364 de autobuze pentru municipalitatea din Izmir.
Pentru 2021, la capitolul vehicule comerciale, Otokar şi-a propus să-şi menţină prima poziţie pe piaţa din Turcia şi, în acelaşi timp, să se concentreze pe exporturi, atât cu vehicule destinate transportului în comun, cât şi segmentului turistic, principala piaţă vizată fiind Europa. România ocupă un loc important, fiind considerată de către companie cea mai importantă piaţă est-europeană, alături de Serbia şi Polonia.
O contribuţie importantă aduce Otokar şi în ceea ce priveşte grija pentru mediu şi sustenabilitate. Preocuparea şi investiţiile constante în inovaţie şi cercetare au avut ca rezultat lansarea unor autobuze electrice, cu zero emisii, sau cu combustibil alternativ. În ultimii zece ani, compania a alocat pentru cercetare 8% din venituri (circa 280 de milioane de euro). Numai în anul 2020, Otokar are un total de 378 de brevete de inovaţie şi în ultimul an şi-a extins portofiul cu produse noi. Extrem de apreciate au fost autobuzul electric Kent Electra, cu zero emisii, parte a susţinerii dezvoltării urbane sustenabile, dar şi modelul SAFE BUS, dezvoltat ca răspuns la criza COVID-19. SAFE BUS, o premieră mondială, are patru sisteme de siguranţă integrate în modelul Kent articulat: se dezinfectează singur, măsoară, la îmbarcare, temperatura pasagerilor, realizează controlul măştii şi protejează şoferii împotriva infecţiei cu ajutorul noii tehnologii încorporate în cabină.
Compania Otokar, listată pentru a şasea oară în Indexul de durabilitate Bursa Istanbul (BIST), îşi propune, şi în continuare, să adauge valoare pe termen lung produselor sale, prin combinarea factorilor economici, de mediu şi sociali. Astfel, din fabrica de 552.000 de mp vor pleca, spre toată lumea, vehicule sigure, fiabile şi cât mai prietenoase cu mediul.
Caseta cifre
- Capacitate anuală de producţie: 13.000 vehicule, din care 5.000 de autobuze/autocare.
- Suprafaţa alocată activităţii de producţie: 552.000 metri pătraţi.
- Medie vânzări: 2.500 de autobuze pe an în ultimii opt ani.
- Venituri 2020: 412 milioane USD
- Profit net 2020: 88 milioane USD
- Investiţii în cercetare şi dezvoltare: 280 milioane euro în ultimii zece ani
www.otokar.com.tr/en
www.otokar.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Economie
Anunț prelungire apeluri de selecție proiecte măsurile: M1/6B, M2/2A, M3/6A EURI, M3/6A FEADR, M6/3A
Anunț prelungire apeluri de selecție GRUPUL DE ACŢIUNE LOCALĂ ASOCIAŢIA ŢARA SECAŞELOR ALBA-SIBIU anunță public prelungirea sesiunilor de cereri de proiecte LEADER aferentă măsurilor: I.MĂSURA M1/6B-,,Dezvoltarea si modernizarea satelor din microregiunea Ţara Secașelor” Număr de referință al sesiunii cererii de proiecte: M19.2-M1/6B-07/18.10.2024-31.10.2024 Data limita pentru depunerea proiectelor: 27 noiembrie 2024. II.MĂSURA M2/2A – ,,Soluţii inovative […]
Secțiune Articole Similare
-
Actualitate5 zile ago
Produsul intern brut trimestrial III al României, în stagnare față de II și scădere față de anul 2023. Cristian Păun: „Miroase de la o poștă a recesiune!”
-
Sport4 zile ago
FOTO | Meciul de fotbal Metalurgistul Cugir – Gloria Bistrița-Năsăud, întrerupt la Cugir de o intervenție a elicopterului SMURD! Liderul a câștigat cu 4-0
-
Actualitate4 zile ago
Ajutorul de încălzire pentru iarna 2024-2025. Acte necesare. Condiții de acordare. Câți bani se dau în funcție de venit
-
Opinii - Comentarii4 zile ago
Postul Crăciunului. Obiceiuri și tradiții respectate de credincioși în Postul Nașterii Domnului
-
Opinii - Comentarii3 zile ago
Noua lege a pensiilor: Tabel cu vârsta de pensionare anticipată. Condiții privind stagiul de cotizare pentru pensia anticipată
-
Opinii - Comentarii8 ore ago
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii