Ovidiu Jidveian: Întinerirea clasei politice este o condiţie necesară pentru relansarea socio-economică a comunităţilor noastre
Alegeri parlamentare 2012, judeţul Alba – Ovidiu Jidveian, candidat USL, Colegiul – Sebeș, Blaj, Camera Deputaţilor.
– Domnule Ovidiu Jidveian, aţi vorbit în această campanie electorală, şi nu numai acum, despre întinerirea clasei politice…
– Da, aşa este, am adus pe agenda discuţiei opiniei publice această temă, tocmai pentru că în discuţiile purtate cu micii întreprinzători, cu pensionarii, cu tinerii absolvenţi de facultate am observat că aceştia au nevoie de un nou tip de politician la care să se raporteze. Modelul politicianului care reprezintă în Parlament un grup de interese sau exclusiv un partid politic a ajuns să dăuneze comunităţii care l-a creditat cu voturi. Aici nu este vorba de un moft al unei generaţii care doreşte în mod firesc să îşi atingă potenţialul maxim în politică, ci de o necesitate conferită de realitatea din jurul nostru. Această societate a ajuns la un punct în care suntem cu toţii de acord că nu mai putem continua cu aceleaşi vechi metehne, cu aceiaşi oameni pe care îi vedem din patru în patru ani venind şi aducându-ne aminte că ei sunt deputaţii sau senatorii noştri. Aici nu e vorba despre generaţia tânără împotriva acelora care au condus destinele acestei ţări după 1990, ci despre perimarea unui mod de lucru care, atenţie, s-a întors dramatic împotriva cetăţenilor acestei ţări. Dinamica din comunităţile noastre nu poate fi una care să genereze creştere economică dacă nu vom avea parlamentari implicaţi în proiectele administraţiei publice locale. Viaţa comunităţii nu se poate schimba având deputaţi şi senatori care se comportă ca nişte turişti, care vin să facă poze cu primarii în campania electorală. Întinerirea clasei politice înseamnă în primul rând promovarea unor idei care să strângă comunitatea în jurul unor proiecte care să vizeze creşterea economică a zonei, nu strângerea comunităţii la căminul cultural sau la casa de cultură pentru o nesfârşită şedinţă de partid în care nu se stabileşte nimic concret pentru oraşul sau comuna respectivă.
– Domnule avocat, vorbiţi des despre timpul profesioniştilor în Parlamentul României. La ce vă referiţi mai exact?
– Mă refer, în principal, la un principiu care îşi are rădăcinile în viaţa fiecăruia dintre noi, anume acela că un lucru făcut de amatori aşa şi arată, ca un lucru de slabă calitate. Avem nevoie, în Parlament, de oameni care să înţeleagă rolul şi locul unei iniţiative legislative pentru o comunitate, avem nevoie de oameni care să îi fi apărat pe oameni de nedreptăţile săvârşite de sistem, avem nevoie de oameni care să genereze încredere atunci când vorbesc despre aplicarea unei legi în agricultură, educaţie sau sănătate. Din păcate, viaţa de zi cu zi ne arată că mulţi dintre noi avem probleme tocmai pentru că cei care ne reprezintă nu ştiu carte, ca să mă exprim cât de simplu pot. Eu nu spun aici că toţi parlamentarii trebuie să fie avocaţi sau să provină din sfera dreptului, însă profesioniştii trebuie să devină deputaţi şi senatori tocmai pentru a întrerupe o dată pentru totdeauna şirul acesta de bâlbâieli legislative şi de inadvertenţe cu care ne confruntăm de ani buni. Cred că, după 9 decembrie, prin voinţa electoratului, viaţa parlamentară va arăta altfel şi spun asta pentru că mergând şi întâlnindu-mă cu oamenii mi-am dat seama că nu vor să mai tolereze minciunile şi abordarea nerealistă a actualei clase politice.
– Domnule Jidveian, cum arată campania electorală la mai bine de o săptămână de la începerea acesteia?
– Vedeţi, pentru mine, centrul de greutate nu a fost niciodată legat de cum arată o campanie electorală sau alta. Vă pot spune însă cum arată viaţa oamenilor din colegiul Sebeş-Blaj, vă pot spune că oamenii aşteaptă proiecte care să genereze bunăstare şi că nu sunt interesaţi de cum merge campania pentru un candidat sau altul. Cred că trebuie să schimbăm centrul de greutate al discursului din această perioadă, de la politicieni spre oamenii care aşteaptă o nouă viziune, nu un nou slogan sau un nou afiş.
Eu, ştiţi bine că vorbesc despre aceste lucruri de mai bine de 2 ani şi că nu am nevoie de campania electorală pentru a mă întâlni cu oamenii care vor să fie ascultaţi sau cu primarii care se plâng că parlamentarul lor nu mai are nici o legătură cu zona asta. Eu, ştiţi bine că ţin la oamenii locului şi că rădăcinile mele nu au nevoie de campanie electorală pentru a mă determina să le spun oamenilor ce putem şi ce nu putem face împreună, în următorii patru ani. (S.D.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Opinii - Comentarii
Broccoli – în topul celor mai bune alimente din lume. Beneficii ale consumului și proprietăți
Broccoli – în topul celor mai bune alimente din lume. Beneficii ale consumului și proprietăți Mâncaţi broccoli din belşug! Este sfatul oricărui nutriţionist şi ar trebui să-l respectaţi dacă vreţi dintr-o dată ca în farfurie să îşi găsească locul un aliment extrem de sănătos. Nu este o modă, nu este o recomandare generală de care […]
Secțiune Articole Similare
-
Actualitate5 zile ago
Produsul intern brut trimestrial III al României, în stagnare față de II și scădere față de anul 2023. Cristian Păun: „Miroase de la o poștă a recesiune!”
-
Sport4 zile ago
FOTO | Meciul de fotbal Metalurgistul Cugir – Gloria Bistrița-Năsăud, întrerupt la Cugir de o intervenție a elicopterului SMURD! Liderul a câștigat cu 4-0
-
Actualitate4 zile ago
Ajutorul de încălzire pentru iarna 2024-2025. Acte necesare. Condiții de acordare. Câți bani se dau în funcție de venit
-
Opinii - Comentarii4 zile ago
Postul Crăciunului. Obiceiuri și tradiții respectate de credincioși în Postul Nașterii Domnului
-
Opinii - Comentarii3 zile ago
Noua lege a pensiilor: Tabel cu vârsta de pensionare anticipată. Condiții privind stagiul de cotizare pentru pensia anticipată
-
Opinii - Comentarii2 zile ago
17 noiembrie: Ziua Internațională a Studenților. Cum a apărut această sărbătoare și când a fost fost celebrată pentru prima dată