Ouăle contaminate cu Fipronil: Producătorii avicoli români susțin că ouăle din fermele profesionale sunt sigure pentru consum
În fermele avicole din România nu se folosește Fipronil, insecticid cu spectru larg de acțiune, ca substanță antiparazitară, arată producătorii avicoli din România, asociați în Uniunea Crescătorilor de Păsări (UCPR), într-un comunicat de presă.
„Acest insecticid este interzis, prin legislația europeană, a se folosi la animale destinate consumului uman. Fermierii avicoli din România au obligația legală de a verifica nivelul reziduurilor chimice din produsele avicole, atât prin controale oficiale cât și prin autocontroale”, se arată în document.
Potrivit acestuia, în urma controalelor realizate de Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA), prin laboratoarele de specialitate din subordine, nu s-a semnalat existența reziduurilor chimice în produse.
„Buletinele de analiză, ca urmare a controalelor oficiale și autocontroalelor, pentru pesticide (erbicide, insecticide, fungicide, antinematode, redonticide) eliberate de laboratoarele autorizate sunt conforme cu legislația națională și europeană. Menționăm că, fermele avicole din România sunt permanent supravegheate de ANSVSA, iar rezultatele sunt concretizate prin mii de buletine de analiză conforme, anual. Asigurăm opinia publică, că produsele avicole din fermele profesionale din România sunt sigure pentru consumul uman”, conform sursei citate.
CITEȘTE ȘI: ALERTĂ! O tonă de gălbenuș de ou lichid CONTAMINAT cu Fipronil a ajuns în România. Unde a fost depistată
Inspectorii din cadrul Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Timiș au sechestrat miercuri, în urma acțiunilor specifice de control, o cantitate de 1.000 de kg de gălbenuș de ou lichid, produs contaminat cu Fipronil, provenit din Germania, acțiune realizată conform alertei din Sistemul Rapid de Alertă pentru Alimente și Furaje — SRAAF.
Comisia Europeană (CE) a anunțat că 15 state sunt afectate de extinderea scandalului care implică ouă contaminate cu substanța toxică denumită fipronil, transmit Reuters și DPA.
Ouăle contaminate au fost distribuite în Belgia, Olanda, Germania, Suedia, Franța, Marea Britanie, Austria, Irlanda, Italia, Luxemburg, România, Polonia, Slovacia, Slovenia și Danemarca, precum și în două state din afara UE, respectiv Elveția și Hong Kong, a afirmat Daniel Rosario, purtător de cuvânt al CE.
Sursa: agerpres.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Furturile de energie au pus în pericol viața a peste 1.000 de persoane în 2025: Peste 23 milioane de kWh au fost sustrași pe parcursul anului trecut
Furturile de energie au pus în pericol viața a peste 1.000 de persoane în 2025: Peste 23 milioane de kWh au fost sustrași pe parcursul anului trecut Un număr de 1.275 de cazuri de intervenții ilegale realizate de diverse persoane la instalațiile de energie au fost identificate, anul trecut, în cele 20 de județe din […]
Reacția directorului unui cunoscut lanț de benzinării după creșterea prețurilor la combustibil: „Cine nu este dispus să plătească, să renunțe la mașină”
Reacția directorului unui cunoscut lanț de benzinării după creșterea prețurilor la combustibil: „Cine nu este dispus să plătească, să renunțe la mașină” Directorul general al OMV, Alfred Stern, a respins acuzațiile potrivit cărora compania ar profita de pe urma crizei generate de războiul din Orientul Mijlociu. De la începutul conflictului din Iran, prețurile la combustibil […]
România, reacție fermă după amenințările Iranului. MAE: „Teheranul să înceteze aceste atacuri care pun în pericol vieți omenești ”
România, reacție fermă după amenințările Iranului. MAE: „Teheranul să înceteze aceste atacuri care pun în pericol vieți omenești ” Iranul a avertizat România luni, 16 martie 2026, că va răspunde pe plan politic şi juridic dacă ţara ar permite Statelor Unite să utilizeze baze de pe teritoriul său pentru operaţiuni împotriva Iranului, relatează Iran International. […]