Actualitate

Ofițeri de la Penitenciarul Aiud prezintă elevilor din Alba ofertele educaţionale ale școlilor din domeniu

Bogdan Presecan

Publicat

în

Urmând tradiția ultimilor ani, Penitenciarul Aiud participă și în acest an la campania națională de prezentare a ofertelor educaţionale ale instituţiilor de învăţământ care pregătesc personal pentru nevoile sistemului penitenciar.

Potrivit unui comunicat remis presei de inspectorul principal de penitenciare Nicoleta Mătărîngă, purtător de cuvânt al Penitenciarului Aiud, “prima etapă a campaniei se va derula în perioada 17 – 28  martie 2014  și  constă în popularizarea meseriei de lucrător de penitenciare în rândul elevilor. În acest scop, o echipă din cadrul Penitenciarului Aiud, formată din ofiţerul cu formarea profesională şi funcţionari publici cu statut special, absolvenţi ai Facultăţii de Poliţie, specialitatea penitenciare, din cadrul Academiei de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza” Bucureşti şi ai Şcolii Naţionale de Pregătire a Agenţilor de Penitenciare Târgu-Ocna, vor vizita liceele din județul Alba și județele limitrofe.

Oferta educaţională vizează elevii din clasele liceale din anii terminali. Prezentările sunt realizate într-o formă atractivă, evidenţiindu-se atât oportunităţile cât şi varietatea ofertei de învățămînt pentru anul universitar și școlar 2014-2015.La finalul activităților vor fi împărție pliante ale unităților de învățământ care pregătesc agenți și ofițeri de penitenciare.

A doua etapă constă în lansarea de invitații adresate unităților școlare liceale de a vizita unitatea de detenție în cadrul programului „Școala altfel: să știi mai multe, să fi mai bun” pentru a prezenta specificul muncii lucrătorului de penitenciare.

Trebuie menționat succesul acestei campanii derulate de către echipa Penitenciarul Aiud în  anului  2013. Astfel, urmare a celor 18 vizite de informare, la sediul penitenciarului au fost înscriși un număr de 75 de candidați pentru Şcolii Naţionale de Pregătire a Agenţilor de Penitenciare Târgu-Ocna și 6 pentru Academia de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza” Bucureşti.”


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Volumul lucrărilor în construcții, în scădere cu 2,4% în România, în ianuarie 2026, față de aceeași lună din 2025

Ioana Oprean

Publicat

în

Volumul lucrărilor în construcții, în scădere cu 2,4% în România, în ianuarie 2026, față de aceeași lună din 2025 Volumul lucrărilor de construcţii din România a scăzut, ca serie brută, cu 2,4%, în luna ianuarie 2026 faţă de aceeaşi perioadă din 2025, iar ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de […]

Citește mai mult

Actualitate

FOTO | Nicușor Dan, întâlnire cu secretarul general al NATO: „România este o țară sigură. Am discutat despre noi capabilități pentru țările din Flancul Estic în cadrul programului Santinela Estică”

Ioana Oprean

Publicat

în

Nicușor Dan, întâlnire cu secretarul general al NATO: „România este o țară sigură. Am discutat despre noi capabilități pentru țările din Flancul Estic în cadrul programului Santinela Estică” Preşedintele Nicuşor Dan face, joi, 19 martie o vizită oficială la Bruxelles, întâlnindu-se cu secretarul general al NATO, Mark Rutte. Cei doi au discutat despre situaţia de […]

Citește mai mult

Actualitate

ANAF controlează în toată România piața carburanților. Instituția anunță că nimeni nu scapă: ,,Acțiunile vizează întreg lanțul de distribuție, de la importatori și depozitari până la comercianții finali”

Bogdan Ilea

Publicat

în

ANAF controlează în toată România piața carburanților. Instituția anunță că nimeni nu scapă: ,,Acțiunile vizează întreg lanțul de distribuție, de la importatori și depozitari până la comercianții finali” În contextul scumpirilor recente ale carburanților, Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a demarat o serie de controale la nivel național pentru a preveni și combate eventualele […]

Citește mai mult