Ştirea zilei

Ofertă bogată pentru grădinarii din Alba la a doua ediţie a târgului dedicat lor

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

În jur de 50 de producători şi expozanţi din judeţul Alba îşi prezintă oferta, timp de trei zile, în cadrul primei ediţii a Târgului Grădinarului, deschis ieri la Alba Iulia şi amenajat în Pavilionul Expoziţional de pe Platoul Romanilor. Perioada organizării acestui eveniment nu a fost întâmplător aleasă, având în vedere că începutul primăverii este propice pentru sădit, plantat şi toaletat. Cei interesaţi vor putea găsi sub acelaşi acoperiş flori, seminţe, bulbi şi butaşi, plante decorative, arbuşti şi pomi fructiferi şi ornamentali sau viţă de vie dar şi noutăţi din domeniul uneltelor pentru grădinărit, accesorii şi utilaje. Practic, tot ceea ce este nevoie pentru o grădină la început de primăvară. Preţurile afişate nu sunt neaparat mai mici decât în magazine şi pieţe însă principalul câştig este că cei interesaţi pot găsi în acelaşi loc tot ce au nevoie în materie de grădinărit. În imediata apropiere a pavilionului expoziţional poate fi admirată expoziţia cu vânzare a unei firme specializate în amenajări şi decoraţiuni pentru grădină. Printre atracţiile târgului se numără grădina contemporană, grădina englezească şi cea cu elemente japoneze, precum şi grădina cu acoperiş, o alternativă a grădinilor tradiţionale de pe sol, pentru spaţiile aglomerate. Noutăţile pregătite de organizatori – Consiliul Judeţean Alba prin Direcţia Economică şi de Dezvoltare şi Primăria Alba Iulia, sunt o demonstraţie Ikebana de aranjare a artei florilor susţinută de o artistă japoneză, dar şi un concurs pentru copii la care vor fi premiate cele mai reuşite căsuţe de păsărele. Vizitatorii interesaţi în proiectarea grădinii sau spaţiilor verzi vor fi consiliaţi de profesionişti. Târgul deschis până duminică, între orele 10.00-18.00, se va încheia cu o tombolă cu premii pentru vizitatori. Interesul albaiulienilor pentru oferta târgului a fost mare încă de la deschidere când puţini dintre cei care au venit să vadă produsele au plecat cu mâna goală. Cea mai mare trecere au avut-o pomii fructiferi, plantele decorative şi ghivecele cu flori. Evenimentul îşi propune în primul rând promovarea producătorilor locali. Primarul municipiului Mircea Hava şi-a exprimat intenţia ca cea de-a treia ediţie a târgului să fie organizată într-o locaţie mult mai potrivită, şi anume în Şanţurile Cetăţii, odată ce lucrările vor fi finalizate aici. (I.P.)


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

FOTO | Cum să-ți echipezi fără costuri mari mașina veche cu tehnologie avansată de asistență: Inovație a unei echipe de studenți de la UCTN Cluj-Napoca, foști elevi ai Colegiului Național „Lucian Blaga” Sebeș

Lucian Dărămuș

Publicat

în

Cum să-ți echipezi fără costuri mari mașina veche cu tehnologie avansată de asistență: Inovație a unei echipe de studenți de la UCTN Cluj-Napoca, foști elevi ai Colegiului Național „Lucian Blaga” Sebeș O echipă de studenți în anul I la specializările Automatică și Calculatoare din cadrul Universității Tehnice din Cluj-Napoca (UTCN) alcătuită din absolvenți ai Colegiului […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Producătorul de mezeluri Elit Cugir a ajuns la aproape 50 de magazine în vestul ţării. Produce peste 30.000 de tone de preparate din carne pe an

Ioana Oprean

Publicat

în

Producătorul de mezeluri Elit Cugir a ajuns la aproape 50 de magazine în vestul ţării. Produce peste 30.000 de tone de preparate din carne pe an Elit Cugir, unul dintre cei mai procesatori de carne din țară, cu mai multe fabrici în Alba, Arad, Prahova şi Bucureşti, a ajuns la o reţea de aproape 50 […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Cedări și surpări ale carosabilului în mai multe zone din Alba Iulia. Critici la adresa Apa CTTA: „Sunt foarte ocupați. Probabil așteaptă să mai apară și alte gropi, să nu vină degeaba”

Ioana Oprean

Publicat

în

Cedări și surpări ale carosabilului în mai multe zone din Alba Iulia. Critici la adresa Apa CTTA: „Sunt foarte ocupați. Probabil așteaptă să mai apară și alte gropi, să nu vină degeaba” Cetățenii din Alba Iulia au semnalat în ultima perioadă numeroase cazuri de cedări și surpări ale îmbrăcăminților rutiere la cămine de canalizare și […]

Citește mai mult