Obligaţiile persoanelor care realizează venituri din activităţi independente
Persoanelor fizice care realizează venituri din activităţi independente – drepturi de proprietate intelectuală, vânzarea bunurilor în regim de consignaţie, activităţi desfăşurate în baza contractelor de agent, comision sau mandat comercial, activităţi desfăşurate în baza contractelor/convenţiilor civile încheiate potrivit Codului Civil, activitatea de expertiză contabilă şi tehnică, judiciară şi extrajudiciară – au dreptul să opteze pentru impunerea venitului brut cu cota de 16 la sută, impozitul fiind final. Opţiunea (pentru cota de 16 la sută) se exercită în scris, în contractul/raportul juridic încheiat între persoanele fizice şi persoanele juridice plătitoare de venituri. Impozitele pe veniturile amintite mai sus sunt calculate, reţinute, virate şi declarate de plătitorii de astfel de venituri. Indiferent de cota pentru care au optat, 10 sau 16 la sută, declararea acestor impozite se face de către plătitorii de venituri, prin completarea formularului 100 „Declaraţie privind obligaţiile de plată la bugetul de stat”, lunar. Plătitorii de venituri cu regim de reţinere au obligaţia să depună la unitatea fiscală de domiciliu formularul 205 „Declaraţie informativă privind impozitul reţinut pe veniturile cu regim de reţinere la sursă, pe beneficiari de venit”, până în ultima zi a lunii februarie, inclusiv, a anului următor, pentru anul expirat. Persoanele fizice beneficiare a veniturilor obţinute din sursele menţionate mai sus, cărora li s-a reţinut impozit anticipat în cotă de 10 la sută, au obligaţia să depună formularul 200 „Declaraţie privind veniturile realizate din România”, până la data de 15 mai a anului următor, pentru anul expirat. Persoanele fizice care au optat pentru impunerea veniturilor menţionate mai sus cu cota de 16 la sută nu au obligaţia să depună formularul 200. Persoanele fizice care realizează venituri de natură profesională (drepturi de autor şi drepturi conexe) datorează contribuţiile individuale de asigurări sociale – 10,5 la sută, asigurări pentru şomaj – 0,5 la sută şi impozit pe venituri de natură profesională. Contribuţiile se calculează, se reţin şi se virează lunar la bugetul statului şi bugetul asigurărilor sociale de stat până la data de 25, inclusiv, a lunii următoare celei în care se obţin veniturile şi se declară în formularul 112, secţiunea C, de plătitorul de venit. Persoanele fizice care obţin astfel de venituri şi sunt asigurate în alte sisteme, neintegrate sistemului public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale şi persoanele care au calitatea de pensionari nu datorează contribuţiile individuale de asigurări sociale şi asigurări pentru şomaj. Pentru aceste venituri se plăteşte impozit în cotă de 10 sau 16 la sută. Impozitul se declară lunar în formularul 100, până la data de 25, inclusiv, a lunii următoare celei în care se obţin veniturile. Persoanele fizice care, în mod ocazional, realizează, pe lângă veniturile de natură salarială şi venituri de natură profesională (drepturi de autor şi drepturi conexe) nu datorează contribuţiile individuale şi pentru aceste venituri de natură profesională. Persoanele care, în mod ocazional, realizează exclusiv venituri de natură profesională din drepturi de autor şi drepturi conexe, dar şi persoanele care realizează, cu caracter de regularitate, pe lângă veniturile de natură salarială, astfel de venituri, datorează contribuţiile individuale şi pentru aceste venituri. (A.D.T.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Adăugați Ziarul Unirea ca sursă de ȘTIRI GOOGLE

Știri recente din categoria Economie
Comunicat de presă – 22 iunie 2026: Finalizarea proiectului „SMART LAB LICEUL TEHNOLOGIC SEBEȘ” cod F-PNRR-SmartLabs-2023-1263
22 Iunie 2026 Comunicat de presă Beneficiarul LICEUL TEHNOLOGIC SEBEȘ anunță finalizarea proiectului „SMART LAB LICEUL TEHNOLOGIC SEBEȘ” cod F-PNRR-SmartLabs-2023-1263 finanțat prin proiectul de reformă Planul Național de Redresare și reziliență, „PNRR: Fonduri pentru România modernă și reformată!” OBIECTUL PROIECTULUI este finanțarea LICEULUI TEHNOLOGIC SEBEȘ prin Unitatea Executivă pentru Finanțarea Învățământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării […]
Comunicat de presă – 18 iunie 2026: Implementare Proiect „Reabilitare și revitalizare Parc Arini – Regenerare spații publice” SMIS 334587
18.06.2026 Comunicat implementare proiect „REABILITARE ȘI REVITALIZARE PARC ARINI – REGENERARE SPAȚII PUBLICE” SMIS 334587 Scopul proiectului: Creșterea calității vieții locuitorilor din Municipiul Sebeș prin intervenții asupra spațiilor publice. Reabilitarea și revitalizarea Parcului Arini prin reamenajare peisajeră și introducerea de noi funcțiuni. Beneficiar: Municipiul Sebeș Perioada de implementare: 26.08.2025 – 26.02.2028 Valoarea totală a […]
Comunicat de pesă – 17 iunie 2026: Finalizare Proiect Digitalizare S.C. Sapphire Dental Clinic S.R.L.
Comunicat de presă „PNRR: Fonduri pentru România modernă și reformată” Anunț privind finalizarea proiectului cu titlul: „Proiect Digitalizare Sapphire Dental Clinic SRL” Numele beneficiarului: SAPPHIRE DENTAL CLINIC SRL SAPPHIRE DENTAL CLINIC SRL, cu sediul în Județul Teleorman, localitatea Pleașca, anunță finalizarea proiectului „Proiect Digitalizare Sapphire Dental Clinic SRL”, cod proiect 89/RUE196/C9/I3, finanțat prin Planul […]








