O sută de zile și un an…

Sociologii și psihologii afirmă că stunci când cetățeanului nu-i lipsete nimic, atunci când economia merge bine și în jurul lui totul este ok și liniștit, când nu se ciocnește de tot felul de probleme, atunci cetățeanul nu ar mai fi interesat de ce fac cei care se află în fruntea și la cârma țării și nu s-ar mai interesa de politică.
În acele condiții cetățeanului de rând nu iar mai păsa de gâlceava dintre difetiți trepăduși și pițiflenderi politici, de ambele sexe, puși în funcție pe criterii de apartenență la un partid sau altul, de înrudire, sau de competențe demonstrate în așternuturi de mătase.
Spun sociologii că în asemenea condiții cetățeanul și-ar pierde pasiunea pentru politică și totul s-ar reduce la inventarea unor noi bancuri de circulație mai mult sau mai puțin națională.
Tot domniile lor, că or fi sociologi sau psihologi, spun că omul de rând devine foarte pasional, un fel de chibiț fanatic, dacă vreți, atunci când treburile nu prea stau bine și mai ales atunci când, lui, nu-i merge bine, nu are siguranța zilei de mâine și este cu ochii pe ce se întâmplă în jurul lui.
Este și normal să fie așa atunci când sărăcia îl scoate afară din casă, când încompetența este ridicată la rang de ministru și se plimbă nestingherită în mașini de lux cu sirenă și girofar pe banii pe care, el cetățenul, i-a dat statului ca impozit pe plevușca lui de venit. Este normal ca cetățeanului să nu-i cadă bine să comenteze și să înjure cu violentă, printre dinți, Guvernul și Statul atunci când singurele depășiri de plan făcute de aleșii neamului sunt la tocat banii, la pus biruri noi și tot felul de acțiuni care mai de care mai ciudate la limita sau dincolo de limita legală. Atunci, fiecare cetățean se lansează, așa cum este și firesc, în tot felul de criticii și comentarii devenind un fel de mini analist politic.
Din câte se vede, în ultimele zile o mulțime de cetățeni au devenit critici și analiști politici, mai ales că de curând am aniversat o sută de zile din guvernarea Ponta 2 și în curând vom aniversa un an de la instaurarea regimului Ponta.
Așa cum, în repetate rânduri, am afirmat, speranțele trîmbițaste de posturile de televiziune acum un an s-au spulberat și s-au dus pe apa sâmbetei. Uite că încet, încet dar sigur, lehamitea a șters orice urmă din entuziasmul afișat anul trecut pe posturile de televiziune, de radio sau în ziarele de partid.
La fel ca și în versurile ineglabilului M Eminescu „Umbra morții (lehamitei) se întinde tot mai mare și mai mare,/ În zadar (USL) flamura verde o ridică înspre oaste,/ Căci cuprinsă-i de pieire și în față și în coaste, Căci se clatină rărite șiruri lungi de bătălie;”, USL se clatină din ce în ce mai tare și scade văzând cu ochii sondaje chiar dacă, deocamdată, nu i se răresc rândurile, dar după cum merg merg treburile nu este mare lucru ca peste un an sau maxim doi să pățească ce a pățit PDL și Guvernul Boc și să fie părăsit de șobolanii ce simt cum intră apa în corabia ciuruită de reproșurile cetățeanului.
Se știe că USL nu a câștigat alegerile doar pentru că a fost iubit de către electorat, pentru că românii nu a iubit „în delir” această uniune nefirească ci pentru că aveau ceva de reproșat guvernelor Boc și aproape înpiși din spate de propaganda televiziunilor și radiourilor ”trîmbițe de partid” au ieșit în stradă în decembrie 2011, ianuarie și februarie 2012 cerând „Jos Guvernul!”, „Jos Băsescu!” și „Alegeri anticipate!”.
Ce alegeri anticipate au fost? Niciuna. A căzut Băsescu? Nu! Singurul care a încasat-o atunci a fost „ursulețul” Boc ce a trebuit să se retragă în pădurile din jurul Clujului lăsând tânărului Ponta frâiele guvernarii, frâie pe care, acum se vede cu ochiul liber că încă, sunt încă mânuite sub baghet „maestrului păpușar„ de la Cotroceni, pe care tânătul premirt în calitatea sa de copilot la conducerea țării nici nu-l poate depăși, dar nici nu se poate lipsi de el.
Cu ce s-a ales cetățeanul român după cele o sută de zile de guvernare nouă decât dezamăgire și nervi întinși la maxim? S-a mai ales doar cu vagi urme enervante de disipare TV a politicilor și declarațiilor aberante ale reprezentanților USL, lucru care îl îndeamnă, în cele din urmă, să ia telecomnda și schimbe programul.
Se știe că erorile guvernamentale se răsfrâng direct asupra vieților noastre cotidiene. Din cauza acestora, după cele o suta de zile și aproape un an de USL lehamitea oamenilor se vede și are efecte în toate domeniile și cu preponderență în economie. Economiștii afirmă că o nație care nu mai crede în viitorul ei și nu are proiecte majore care să o mobilizeze va avea eficiență zero și este într-un mare pericol.
În majoritatea lor marii investitori și managerii firmelor de top din România spun pe posturile de televiziune și mai ales în ziarele de specialitate că bilanțul guvernamental la o sută de zile este prost, chiar foarte prost.
Unii spun că nu mai au răbdare, că sunt la limită și că nu au capitalul nelimitat pentru a aștepta ca guvernul să se țină de promisiunile făcute, că guvernul ar trebui să se pună pe treabă și să facă lucruri concrete, nu să fugă după cai verzi pe pereți.
„Națiunea este într-o stare de letargie, este lipsită de entuziasm. Este rolul liderilor să iasă la rampă și să scoată societatea din această stare.” Afirma unul dintre oamenii de afaceri pentru „Ziarul Financiar”.
Dacă anul trecut cabinetul Ponta 1 și-a motivat motivat lipsa de inițiativă prin faptul că era legat de un Buget (pe 2012) votat de oamenii lui Boc, acum la cele o sută de zile când are propria lui lege a Bugetului (un fel de copy-paste a bugetului Boc) în care nu a schimbat mare lucru, nu poate se aibă nicio scuză. Cum poate să se scuze că nu au scăzut cheltuielile materiale la nivel instituțional, că nu s-a atins de TVA sau de taxele pe muncă? Cum poate să justifice faptul că marile proiecte naționale iar au rămas doar pe hârtie. Cum poate să justifice faptul că, în schimb, s-au inventat și a umflat câteva impozite (foamea de bani pentru funcționarea unui stat birocratic este imensă) și a lărgit baza fiscală. Cu asemenea „ajutoare”, mediul de afaceri nu are cum să… înflorească. În aceste condiții nu este de aștreptat ca cetățeanul român să comenteze și să înjure cu violentă, printre dinți, să fie cuprins de lehamite?
Și când te gândești că au trecut o sută de zile și un an…

Dorel lazăr
jurnalist independent

Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI