O postare de pe Facebook nu poate fi preluată automat de presă: Ce a stabilit Curtea de Justiție a UE, pornind de la un caz din România
O postare de pe Facebook nu poate fi preluată automat de presă: Ce a stabilit Curtea de Justiție a UE, pornind de la un caz din România
PressOne scrie, printr-un articol semnat de Alina Zibrițchi, că Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) s-a pronunțat recent într-un caz din România privind protecția drepturilor de autor asupra unui text scurt publicat pe Facebook și preluat ulterior de o publicație de presă.
CJUE a stabilit că un text nu este exclus de la protecția dreptului de autor doar pentru că este scurt sau publicat pe o rețea de socializare, mai ales dacă reprezintă o creație intelectuală proprie și originală, notează sursa citată.

Mai exact, este vorba despre cazul profesoarei Ioana Turcu, care, în 2021, a publicat pe Facebook un text despre începutul anului școlar și cadourile oferite profesorilor. Postarea a fost preluată de mai multe publicații, însă una dintre acestea, ar fi publicat textul fără să îi ceară acordul.
„Când am văzut că a luat-o și a publicat-o pe site, l-am întrebat public (pe reporter, n.r.) de ce a făcut asta”, povestește Ioana Turcu. „Mi-a spus că e domeniul public Facebook-ul și că are voie oricine să ia orice.”, a povestit Ioana Turcu pentru PressOne.
După ce primele instanțe din România au considerat că textul nu îndeplinește condițiile pentru a fi protejatt prin drepturi de autor, dosarul a ajuns la Înalta Curte de Casație și Justiție, care a solicitat lămuriri Curții de Justiție a Uniunii Europene. CJUE a stabilit, în cauza C-598/24, că un text scurt publicat pe o rețea socială poate beneficia de protecție dacă reprezintă o creație intelectuală proprie și reflectă alegeri libere și creative ale autorului.
„Curtea a spus că da, n-are nicio treabă: poți să-l publici pe Facebook, poate să-ți fie mai scurt sau mai lung. Câtă vreme e un text original care exprimă personalitatea autorului, este un drept de autor”, explică Gabriel Turcu, avocat specializat în proprietate intelectuală, pentru sursa citată.
Totodată, Curtea a arătat că existența dreptului de autor nu înseamnă că presa trebuie să solicite acordul autorului pentru orice citat sau preluare. În anumite condiții, materialele protejate pot fi folosite pentru informarea publicului, comentarea sau relatarea unor evenimente, însă trebuie analizate scopul utilizării, proporționalitatea și cât de mult din materialul original este reprodus.
„Nu lungimea contează, nici să fie prea scurt, nici prea mare, câtă vreme celelalte reguli ale citării sunt respectate. Dacă eu mă încadrez să folosesc acel fragment într-un context în care își găsește locul, îl folosesc cu scop de a exemplifica ceva, de a comenta în legătură cu textul, de a-l critica și nu folosesc mai mult decât e nevoie în context”, explică Gabriel Turcu.
Asistența juridică și reprezentarea reclamantei în această cauză au fost asigurate de casele de avocatură Baciu Partners și Turcu & Turcu.
Articolul integral poate fi citit aici: Facebook nu e „domeniu public”. Ce poate prelua presa fără acordul autorului, conform unei decizii recente a Curții de Justiție a UE
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
Iarna 2026-2027 ar putea aduce zăpadă și în zonele joase! ANM: Vortexul polar poate schimba radical vremea de sărbători
Iarna 2026-2027 ar putea aduce zăpadă și în zonele joase! ANM: Vortexul polar poate schimba radical vremea de sărbători România ar putea avea parte de un peisaj autentic de iarnă de sărbători, cu zăpadă inclusiv în zonele joase, nu doar la munte. Deși estimările meteorologice indică temperaturi medii peste valorile normale pentru următoarele luni, specialiștii […]
Cât va costa în 2026 porcul de Crăciun: Preţul cărnii la poarta fermei a scăzut cu 21% faţă de anul 2025
Cât va costa în 2026 porcul de Crăciun: Preţul cărnii la poarta fermei a scăzut cu 21% faţă de anul 2025 Carcasa de porc se vindea, în medie, în săptămâna care a început cu 26 octombrie 2026, la poarta fermelor româneşti, cu 145 de euro suta de kilograme, cu 21,7% mai puţin faţă de perioada […]
Programul Casa Verde 2026 vine cu reguli noi: Prosumatorii pot primi până la 15.000 de lei de la stat. Cum se calculează punctajul
Programul Casa Verde 2026 vine cu reguli noi: Prosumatorii pot primi până la 15.000 de lei de la stat. Cum se calculează punctajul Programul Casa Verde 2026 începe în curând cu reguli noi, iar cine vrea baterii de stocare, se poate înscrie în programul finanţat de stat. Prosumatorii pot primi până la 15.000 de lei, […]
