Rămâi conectat
MA-RA-MU

Actualitate

O nouă modificare surpriză făcută de Guvern: Gravidele vor lua mai puțini bani. Scade indemnizația de concediu medical din cauza transferului de contribuții

Ziarul Unirea

Publicat

în

O nouă modificare surpriză făcută de Guvern: gravidele vor lua mai puțini bani. Scade indemnizația de concediu medical din cauza transferului de contribuții. O modificare vagă a legislaţiei, strecurată de guvernanţi în controversata OUG 3/2018, care, iniţial, trebuia să modifice doar regimul contribuţiilor pentru salariaţii din IT, schimbă modul în care se calculează contribuţiile sociale tuturor salariaţilor care îşi iau concediu medical sau postnatal.

Ministrul Finanțelor, Eugen Teodorovici, a recunoscut marți că există „câteva spețe” în care viitoarele mame ar putea pierde bani la indemnizația copilului, în urma recentelor modificări legislative, dar acestea vor fi rezolvate joi, in sedinta saptamanala a guvernului. „Sunt cateva astfel de spete”, a spus ministrul, intrebat de ziaristi despre informatiile aparute in mediul online potrivit carora viitoarelor mame ar putea sa le fie calculata o indemnizatie mai mica. Incepand de azi, au loc discutii la Ministerul Finantelor, Ministerul Muncii, Ministerul Educatiei, Casa de Pensii si Casa de Asigurari Sociale, astfel incat „joi sa venim cu o propunere de modificare astfel incat si aceasta situatie sa fie acoperita”, a afirmat Teodorovici.

„Dintr-un calcul aritmetic reiese că indemnizaţia aferentă concediului medical pre şi post natal scade sau ar putea să scadă din următoarele considerente: în primul rând cota de contribuţie de asigurări sociale în cuantum de 10,5% până în decembrie anul trecut, din ianuarie 2018 a crescut la 25%. Deci este un procent mai mare care se datorează. Acesta ca urmare a transferului contribuţiei de asigurări sociale de la angajator la angajat. În al doilea rând, baza de calcul la care se aplică această cotă de contribuţie este crescută pentru că salariul mediu brut pe economie a crescut ajungând de la 3.131 de lei la 4.162 de lei”, a spus Claudia Sofianu, Partener, Liderul Diviziei de impozit pe venit şi contribuţii sociale, EY România.

Astfel, OUG 3/2018 prevede că brutul la care se face calculul contribuţiei de asigurări sociale în cazul persoanelor aflate în concediu medical sau în concediu postnatal nu mai este legat de nivelul salariului mediu brut pe economie, ci se ia în considerare întreg brutul salariatului.

Regula s-a schimbat nu la începutul anului, ci de la 1 februarie. Pentru această manevră, guvernul a modificat articolul 139 din Codul Fiscal.

Aşadar, din februarie, în cazul concediilor medicale (şi a altor concedii pentru care care există indemnizaţie de asigurări sociale de Sănătate) baza de calcul al contribuției de asigurări sociale, în cazul persoanelor fizice care realizează venituri din salarii sau asimilate salariilor, o reprezintă câștigul brut realizat din salarii și venituri asimilate salariilor.

Până atunci, Codul fiscal prevedea că baza lunară de calcul al contribuției de asigurări sociale era suma reprezentând 35% din câștigul salarial mediu brut.

Motivaţia guvernului ar fi că nu a vrut să scadă netul persoanelor cu venituri mici.

„Având în vedere necesitatea adoptării de măsuri pentru reglementarea situațiilor privind nivelul contribuției de asigurări sociale datorată de persoanele fizice care beneficiază de concedii medicale, raportată la nivelul indemnizațiilor de asigurări sociale de sănătate (…) Guvernul adoptă prezenta ordonanță de urgență”, sună motivarea.

Într-adevăr, persoanele cu venituri foarte mici, cum ar fi şomerii (care pot fi în concediu medical), de exemplu (exemplu dat de guvernanţi într-o informare neoficială), urmează să aibă venitul net protejat de această prevedere. Însă majoritatea salariaţilor îşi vor vedea salariul în mână diminuat în momentul în care îşi iau concediu medical sau postnatal.

„Astăzi şi mâine la Ministerul de Finanţe, Ministerul Muncii, se discută ca eventuale astfel de situaţii să fie acoperite legal, apoi şi material. Nu spun care ar fi soluţia. Ideea e să identificăm astfel de posibile situaţii, după care să vedem care e cea mai bună abordare astfel încât oamenii să nu piardă. Contează interesul omului”, a spus Teodorovici.
Indemnizaţia aferentă concediului medical pre şi post natal de 126 de zile ar putea scădea prin majorarea contribuţiilor sociale, de la 10,5% în decembrie la 25% în ianuarie, a declarat, marţi, Claudia Sofianu, Partener, Liderul Diviziei de impozit pe venit şi contribuţii sociale, EY România.
„Dintr-un calcul aritmetic reiese că indemnizaţia aferentă concediului medical pre şi post natal scade sau ar putea să scadă din următoarele considerente: în primul rând cota de contribuţie de asigurări sociale în cuantum de 10,5% până în decembrie anul trecut, din ianuarie 2018 a crescut la 25%. Deci este un procent mai mare care se datorează. Acesta ca urmare a transferului contribuţiei de asigurări sociale de la angajator la angajat. În al doilea rând, baza de calcul la care se aplică această cotă de contribuţie este crescută pentru că salariul mediu brut pe economie a crescut ajungând de la 3.131 de lei la 4.162 de lei”, a spus Claudia Sofianu, la o întâlnire cu presa.

Claudia Sofianu a menţionat că este vorba de o indemnizaţie de concediu medical care înlocuieşte venitul salarial pe care mama îl obţine în mod normal şi că nu este afectată indemnizaţia de creştere a copilului care este plătită de către stat.

Contribuţiile sociale au trecut de la angajatori la angajaţi începând cu 1 ianuarie 2018, potrivit unei Ordonanţe de Urgenţă pentru modificarea Codului Fiscal, adoptată în noiembrie 2017 iar nivelul contribuţiilor a scăzut cu două puncte procentuale, astfel că, din totalul de 39,25% contribuţii plătite la un salariu brut, se vor plăti 37,25%. Din totalul de 22,75% contribuţii datorate de către angajator, 20 de puncte se transferă către salariat.

Calculele de la Finanţe arată că, în total, din salariul brut, 35% vor fi contribuţii reţinute de angajator în numele salariatului, iar contribuţiile rămase în sarcina angajatorului, respectiv 2,75% (după transferul de 20 puncte la salariat), scad la 2,25% şi vor acoperi riscurile de şomaj, accidente de muncă, concediu medical, creanţe salariale. În cazul veniturilor din activităţi independente, contribuţiile se plătesc dacă veniturile depăşesc 12 salarii minime brute pe economie.

Sursa: economica.net, antena3.ro


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Elon Musk, mesaj incendiar despre anularea alegerilor prezidențiale din România: „Cum să nu fie considerat un dictator”

Cezar Lancrajan

Publicat

în

Elon Musk, mesaj incendiar despre anularea alegerilor prezidențiale din România: „Cum să nu fie considerat un dictator” Arhicunoscutul om de afaceri Elon Musk, cel mai apropiată persoană de Donald Trump, a distribuit articolul unui jurnalist Reuters, în care se analizează situația politică din România. După ce a citit detaliile din țara noastră, Elon Musk s-a […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea