Ştirea zilei

O mămică din Alba încasează peste 17.200 de lei pe lună, indemnizație pentru creșterea copilului

Ioana Oprean

Publicat

în

Cea mai mare indemnizație pentru creșterea și îngrijirea copilului, în județul Alba, este în cuantum de 17.200 de lei/lunar, în vreme ce 14 părinți iau peste 5.000 de lei.

bebelus si parintiNoua lege, prin care cuantumul indemnizaţiei lunare pentru creşterea copilului a revenit la 85 la sută din salariu, s-a aplicat de la 1 iulie.

Odată cu intrarea în vigoare a acesteia, în județul Alba, 14 părinți încasează peste 5.000 de lei lunar pentru creșterea copilului, șase dintre ei având peste 10.000 de lei, iar cea mai mare indemnizație este de peste 17.000 de lei.

În județul Alba, peste 2.800 de părinți iau indemnizație pentru creșterea copilului, potrivit datelor din înregistrate în luna august, iar impactul bugetar este de peste un milion de lei, după intrarea în vigoare a noii legi, decât în aceeași perioadă a anu

De la 1 iulie, data la care Guvernul a implementat, la propunerea Parlamentului, actul normativ prin care a fost majorat la 85% cuantumul indemnizaţiei lunare pentru creşterea copilului (ICC), la agenţia naţională şi la agenţiile teritoriale de plăţi şi inspecţie socială au fost depuse 142.990 dosare (129.226 femei şi 13.764 bărbaţi).

De la acea dată, limita minimă a indemnizaţiei în România este 1.063 lei, reprezentând 85% din salariul minim brut pe ţară garantat în plată de 1.250 lei.

Impactul bugetar pentru plata drepturilor aferente lunii iulie, la nivel național, a fost de 70 milioane lei, cu 20 milioane lei mai mult faţă de estimarea iniţială.

Topul indemnizaţiilor pentru creşterea şi îngrijirea copilului este condus de un parinte din Sibiu, cu venituri lunare de 187.158 lei si o indemnizatie de 159.084 lei, venit realizat ca membru asociat sau persoană autorizată să desfăşoare o activitate independent. Această indemnizație a fost suspendată după un control al Ministerului Muncii.

Locul secund este ocupat de o mamă din Bucureşti, cu venit de 110.786 lei şi indemnizaţie de 94.168 lei, din acelaşi tip de activitate, iar pe trei este un părinte din Constanţa, cu venituri de 87.874 lei si indemnizaţie lunară de 74.693 lei.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

VIDEO | Povestea ultimului cojocar din județul Alba: Liviu Similie, din Șugag, duce mai departe o meserie pe cale de dispariție: „Cojocul este casa ciobanului”

Bogdan Ilea

Publicat

în

Povestea ultimului cojocar din județul Alba: Liviu Similie, din Șugag, duce mai departe o meserie pe cale de dispariție: „Cojocul este casa ciobanului” Liviu Similie, din Șugag, este ultimul cojocar din județul Alba care încă produce cojoace ciobănești de miel și de oaie pentru ciobanii din țară și din străinătate. Bărbatul a învățat meseria de […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

VIDEO | Iosif și Viorel, doi frați în vârstă din Apuseni, au primit șansa la un trai decent: Voluntarii OffRoadAjută le-au renovat casa, au tras apa și le-au dăruit televizor. Bătrâneii vor primi spijin permanent și asistență medicală 

Mădălina Opriș

Publicat

în

Iosif și Viorel, doi frați în vârstă din Apuseni, au primit șansa la un trai decent: Voluntarii OffRoadAjută le-au renovat casa, au tras apa și le-au dăruit televizor. Bătrâneii vor primi spijin permanent și asistență medicală Doi vârstnici din Apuseni au primit de curând sprijinul voluntarilor OffRoadAjută Apuseni, care le-au curățat locuința și le-au creat […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

TRAGEDIE în Sebeș: Bărbat găsit inconștient în apartament de fiica sa, căzut pe podeaua din bucătărie. Medicii nu au mai putut face nimic

Bogdan Ilea

Publicat

în

TRAGEDIE în Sebeș: Bărbat găsit inconștient în apartament de fiica sa, căzut pe podeaua din bucătărie. Medicii nu au mai putut face nimic Un bărbat din Sebeș a fost găsit în stare de inconștiență de către fiica sa, căzut pe podeaua din bucătăria locuinței, astăzi 22 martie 2026. Medicii ajunși la fața locului nu au […]

Citește mai mult