Ştirea zilei

O familie din județul Alba a rămas fără locuință și teren după ce o instanță din Franța a dispus confiscarea bunurilor

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

O familie din județul Alba a rămas fără locuință și teren după ce o instanță din Franța a dispus confiscarea bunurilor • Cei doi au fost judecați într-un dosar penal și condamnați la închisoare cu suspendare după ce timp de peste 6 ani au prejudicat o familie cu peste 350.000 de euro

O familie din municipiul Sebeș a rămas fără un teren și o locuință pe care le aveau în proprietate după ce o instanță din Franța a decis confiscarea bunurilor în cadrul unui proces penal în care cei doi soți au fost judecați pentru infracțiuni comise pe teritoriul acestei țări. Hotărârea Curții de Apel din Rennes a fost recunoscută, în 12 august 2019, de către Tribunalul Alba, astfel încât cei doi soți au rămas fără proprietăți.

Prin hotărârea judecătorească nr. 945/2018 din 24.09.2018 a Curții de Apel din Rennes au fost condamnați inculpații, cetățeni români, B. V. și B. D., astfel: inculpatul B. V. la închisoare delictuală de 3 ani, cu suspendare parțială pe o durată de un an și cu perioadă probatorie pe un termen de doi ani; inculpatul B. D. la închisoare delictuală de 2 ani, cu suspendare totală pe o durată de doi ani și cu perioadă probatorie de doi ani după executarea pedepsei.

Ambii au fost condamnați pentru săvârșirea infracțiunilor de spălare de bani, abuz fraudulos de ignoranță sau slăbiciunea unei persoane vulnerabile pentru a o conduce la un act sau o abținere prejudiciabilă, tentativă de extorsiune aducând prejudiciu unei persoane vulnerabile, sprijinirea unei operațiuni de plasare, disimulare sau transformare a produsului unui delict pedepsit cu o pedeapsă mai mică de 5 ani, comise în perioada 4 martie 2011 – 26 iulie 2017 în localitatea Quimper, în dauna părților civile P. D. și I. P.”, se precizează în decizia de la Tribunal, care citează hotărârea instanței franceze.

Prin aceeași hotărâre, cei doi inculpați au fost obligați în solidar la despăgubiri morale și civile, respectiv câte 3.000 euro daune morale pentru fiecare victimă și la suma de 350.000 de euro prejudiciu material în favoarea acestora.

”În baza acestei hotărâri judecătorești la data de 20.12.2018 s-a emis certificatul privind hotărârea de confiscare. Prin acesta s-a solicitat autorităților române să dispună confiscarea imobilului arătat mai sus, indicându-se și faptul că anterior, prin ordonanța de sechestru penal imobiliar, a judecătorului de instrucție, emisă la data de 07.02.2018 de Tribunalul de mare instanță din Quimper și respectiv prin ordonanța Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba din 23.02.2018, a fost instituit sechestrul asigurător pe acest imobil, sens în care s-a emis procesul verbal de sechestru din 19.03.2018”, se mai precizează în decizie.

S-a reținut în esență că cei doi soți au folosit manevre necinstite pentru a obține mai mult de 350.000 de euro de la victime și au folosit o parte din acești bani pentru cumpărarea terenului și imobilului la care se referă ordinul de confiscare și pentru a efectua lucrări de îmbunătățire la acest imobil.

În consecință, în baza legislației privind recunoașterea reciprocă a hotărârilor penale între statele membre U.E., Tribunalul Alba a recunoscut Ordinul de confiscare dispus prin hotărârea judecătorească corecțională a instanței din Franța în scopul recuperării daunelor produse victimelor din Franța ale celor doi români.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

FOTO | Laboratorul de microbiologie al Spitalului de Pneumoftiziologie din Aiud, modernizat: Va fi creat un Compartiment de microbiologie

Ioana Oprean

Publicat

în

Laboratorul de microbiologie al Spitalului de Pneumoftiziologie din Aiud, modernizat: Va fi creat un Compartiment de microbiologie La sediul Spitalului de Pneumoftiziologie din Aiud a avut loc, marți, 17 martie 2026 evenimentul de prezentare a rezultatelor proiectului de modernizare a Laboratorului de microbiologie, finanțat în cadrul Priorității 3 a Programului Sănătate Managerul unității medicale, Noiela […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Irina Codrea, de la Colegiul Național „David Prodan” Cugir, calificată la etapa națională a Olimpiadei de Religie cultul greco-catolic 2026, după același rezultat și la Istorie: „O veste care ne-a umplut inimile de recunoștință, lumină și smerită mândrie”

Ioana Oprean

Publicat

în

Irina Codrea, de la Colegiul Național „David Prodan” Cugir, calificată la etapa națională a Olimpiadei de Religie cultul greco-catolic 2026, după același rezultat și la Istorie: „O veste care ne-a umplut inimile de recunoștință, lumină și smerită mândrie” Irina Rita Codrea, elevă în clasa a IX-a, la Colegiul Național „David Prodan” Cugir, s-a calificat la […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

ACCIDENT rutier la Alba Iulia: O ambulanță SMURD și un autoturism s-au ciocnit în zona pieței Cetate. Traficul este îngreunat

Bogdan Ilea

Publicat

în

ACCIDENT rutier la Alba Iulia: Un SMURD și un autoturism s-au ciocnit în zona pieței cetate. Traficul este îngreunat Un accident rutier a avut loc astăzi, 17 martie 2026, la Alba Iulia, în zona pieței din Cetate. Din primele informații, o autospecială SMURD și un autoturism sunt implicate în evenimentul rutier. Traficul rutier este îngreunat […]

Citește mai mult