O elevă a Colegiului ”HCC” din Alba Iulia, medaliată cu argint la Olimpiada Internațională de Neogreacă
Între 9 – 12 septembrie s-a desfăşurat, la Bucureşti, Olimpiada Internaţională de Neogrecă, aflată la a III-a ediţie. Competiţia a fost organizată de Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice şi de Uniunea Elenă din România, sub înaltul patronaj al Parlamentelor României şi Greciei. La ea au participat circa 70 de elevi, proveniţi din: România, Bulgaria, Ungaria, Republica Moldova, Grecia şi Cipru.
O elevă din clasa a XII-a D (specializarea ştiinţe ale naturii) a Colegiului Naţional „Horea Cloşca şi Crişan” din Alba Iulia, a fost una dintre reprezentantele ţării noastre. În 10 septembrie, ulterior concursului desfăşurat în Palatul Parlamentului, ea a obţinut medalia de argint. A fost îndrumată de tatăl ei, întrucât în Alba nu există o comunitate elenă, unde să se predea cursuri de limbă neogreacă. Aceasta nu se predă nici în unităţile de învăţământ locale, cum e în cazul altor judeţe. Distincţia obţinută i-a sporit palmaresul de până acum, el conţinând două medalii de aur câştigate la precedentele două ediţii.
Întrebată ce înseamnă pentru ea limba neogreacă, tânăra a răspuns: „Înseamnă o sursă de frumos. Pasiunea pentru ea e ca o descoperire continuă – cu cât trece vremea, cu atât creşte. Fiind o limbă profundă şi foarte muzicală, am convingerea că ea îmi dezvoltă potenţialul creativ”.
Adolescenta ne-a mărturisit că „în 2016 a participat obligatoriu la cel mai înalt nivel de cunoştinţe (C), fiindcă la celelalte nivele a fost anii trecuţi. Câştigarea medaliei de argint o consideră o mare bucurie şi o surpriză, întrucât la acest nivel toţi concurenţii sunt extrem de bine pregătiţi, iar cei care aveau cele mai multe şanse (vorbitorii nativi de neogreacă şi de cei veniţi din Grecia şi Cipru) era de aşteptat să se claseze pe primele locuri”. Cât priveşte modul de pregătire pentru concurs, inteligenta liceană a precizat: „Am studiat. Însă aceasta n-ar fi fost suficient. Reuşita o datorez în primul rând lui Dumnezeu şi apoi tatălui meu, care m-a îndrumat, la fel ca în anii precedenţi. Fără ajutorul lui n-aş fi putut face faţă unui astfel de concurs, cu atât mai mult cu cât am pierdut de mulţi ani contactul permanent cu mediul propriu al limbii. Pregătirea pentru olimpiadă a fost pentru mine şi un prilej fericit de a consolida cunoştinţele dobândite în copilărie şi a clădi altele”.
Cu referire la viitor a menţionat că „doreşte să urmeze facultatea de medicină. În măsura timpului liber, intenţionează să activeze într-un ansamblu de dansuri tradiţionale greceşti, ce îi plac foarte mult, şi, totodată, să obţină un atestat de limbă greacă”.
Pentru o astfel de realizare o felicităm pe eleva de la HCC Alba Iulia şi-i urăm ca drumul succesului profesional să-i fie larg deschis! Iar neogreaca să o percepeapă în continuare ca fiind „poemul genial al poporului elen” pe care Dumnezeu i-a dat harul de a-l înţelege!
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Bărbat din Oiejdea, prins BEAT la volan și fără permis, arestat preventiv: A avut o alcoolemie de 3,64 g‰ alcool pur în sânge
Bărbat din Oiejdea, prins BEAT la volan și fără permis, arestat preventiv: A avut o alcoolemie de 3,64 g‰ alcool pur în sânge Un bărbat din Oiejdea, cercetat pentru conducere fără permis și sub influența alcoolului, a fost arestat preventiv pentru o perioadă de 30 de zile. Potrivit Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia, […]
Guvernul va declara situație de criză pe piața țițeiului și a produselor petroliere: Adaosul comercial la motorină și benzină va fi limitat
Guvernul va declara situație de criză pe piața țițeiului și a produselor petroliere: Adaosul comercial la motorină și benzină va fi limitat Guvernul va adopta marți, 24 martie 2026, o ordonanță de urgență prin care va fi instituită situație de criză pe piața țițeiului și a produselor petroliere, se arată într-un comunicat de presă al […]
SUBIECTE SIMULARE Bacalaureat 2026: Ce au avut de rezolvat elevii la Limba și literatura română
SUBIECTE SIMULARE Bacalaureat 2026: Ce au avut de rezolvat elevii la Limba și literatura română Luni, 23 martie 2026, elevii de clasa a XII-a din peste 95% din liceele din țară au susținut proba scrisă la Limba și literatura română din cadrul simulării examenului național de Bacalaureat 2026. Este vorba despre un număr de peste […]