O dată pe an, un sat fantomă, cândva cu peste 150 de gospodării, dintr-o comuna din județul Alba, prinde viață!

O dată pe an, satul fantomă Poieni din comuna Vidra, prinde viață

De Rusalii, fiii satului Poieni și a celorlalte cătune aparținătoare – Hoancă, Băi, Hărăști și Bordești – se adună iarăși la locurile natale din comuna Vidra, întâlnirea fiind programată a se desfășura luni, 5 iunie, la Biserica Ortodoxă din Poieni, începând cu ora 9.

Părintele Avram Sicoe – cel care slujește la Biserica Ortodoxă Ponorel, precum și la cea din Poieni – a transmis că a organizat acest eveniment cu ajutorul fiilor satului și a comunității locale din comuna Vidra, aceasta fiind cea de-a doua întrunire a poienarilor și a urmașilor acestora, împrăștiați prin toată țara și chiar peste hotare. Lunea viitoare, aceștia se vor reîntoarce cu bucurie să-și revadă tărâmurile copilăriei și să aprindă lumânări la mormintele înaintașilor, să asiste la Sfânta Liturghie de Rusalii, să participe la o lansare de carte și la o masă prietenească.

Ultima întrunire a fiilor satului s-a desfășurat în toamna anului trecut, pe 26 octombrie, atunci când s-a săvârşit Sfânta Liturghie arhierească de Sfântul Mucenic Dumitrie – hramul bisericii. Anul trecut, înainte de acea întâlnire, numeroși urmași ai poienarilor au strâns bani și au făcut mai multe reparații la această biserică – una dintre cele mai vechi din Apuseni, ridicată între 1612-1615, conform istoricului care se găsește la intrare.

Satul Poieni și cătunele învecinate, în general considerate ca aparținătoare acestuia, se găsește situat în partea sudică a comunei Vidra din Munții Apuseni, pe un platou situat la circa 1000 metri altitudine. În prezent, aici nu mai locuiește permanent nici o persoană, însă mai există câțiva foști localnici sau rude ale acestora care revin primăvara cu animalele pentru a le paște pe întinsele pășuni care cresc pe aceste meleaguri. Citește și: mesaje de Rusalii

A doua zi, după Rusalii, poienarii sau urmașii lor se reîntorc la origini, pentru a cinsti memoria înaintașilor și pentru a depăna amintiri, mai vechi sau și din cele mai noi… Din octombrie 2016, în jurul secularei biserici din Poieni se încheagă o nouă poveste, țesută pe dorul de casă și dragostea de Apuseniul natal. ”La inițiativa unui poienar a prins contur acest obicei de întâlnire a fiilor satului Poieni, a doua zi de Rusalii. Cu ajutorul internetului, s-au căutat între ei, au colectat bani – unii au dat și câte 50 de milioane de lei vechi – și au reparat biserica ortodoxă din Poieni, pridvorul din lemn al acesteia, au curățat curtea bisericii, cimitirul.

Anul trecut de Sfântul Dumitru s-au strâns sus la Poieni vreo 200 de poienari sau copii ai acestora”, a explicat primarul comunei Vidra, Ioan Alexandru Resiga. Satul Poieni – Vidra, a cunoscut o depopulare masivă între anii 1970 – 1980, când Ceaușescu a demarat o puternică industrializare a României iar țăranii au migrat spre fabrici și uzine, abandonându-și gospodăriile. Industrializarea a fost doar oportunitatea pentru poienari, nu și motivul pentru care au plecat din localitate.

Lipsa apei, a drumurilor practicabile și nevoia de a fi mai aproape de școli și licee i-a determinat pe poienari să plece, unul câte unul, din munte. La recensământul din 2002, aici a mai fost găsit un singur om. Ultimul. Despre biserica din satul Poieni se știe că a fost ridicată între anii 1612-1615, dată scobită în lemn, în masa altarului, fiind una din cele mai vechi biserici românești din regiunea Munților Apuseni.

Biserica a fost construită din piatră (babdiță, piatră tăiată în joagărul cu apă) pe o temelie tot din piatră, având formă de navă. Este tencuită atât în interior, cât și în exterior. Pictura, de o bună calitate artistică, s-a păstrat doar pe alocuri. Numele pictorului este necunoscut, iar anul realizării picturii este 1764, an trecut în partea dreaptă a iconostasului. Lucrări importante de reparații au avut loc între anii 1963-1965, când biserica a suferit o transformare radicală. Lucrările au fost realizate de meșterul Nicolae David, epitropul bisericii, ajutat de credincioși. Tot atunci a fost înlăturat acoperișul de șindrilă, biserica și turnul fiind acoperite cu tablă. Biserica „Sfântul Dumitru” din Poieni, județul Alba, datează din secolul XVII.[1]. Citește și: nume care se sărbătoresc de Rusalii

Biserica se află pe noua listă a monumentelor istorice sub codul LMI 2010: AB-II-m-B-00264 Biserica este puțin cunoscută publicului larg datorită izolării: satul Poieni nu mai are nici un locuitor, iar drumul de legătură cu centrul comunal Vidra este practicabil doar pentru mașini de teren și numai în perioadele uscate ale anului. În biserică se slujește și de hramul bisericii: „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, izvorâtorul de Mir”. Frumos și cu dor scrie și un fiu al locurilor, Nicolae Trif, despre perioada de glorie a localității, în ”Jurnalul unui poienar”: „Acum mai bine de 45 de ani, Poieniul era un sat bine închegat, cu peste 150 de gospodării. Poienarii, oameni ai muntelui, s-au deprins cu tot felul de munci pentru ca viața familiilor să fie una cât de cât decentă. Munceau acasă, dar și pe țară, că altfel nu era chip să trăiești în vârf de munte.[…]

Altădată, era totul cosit, cu clăi frumos aranjate, acum, puzderia de jnepeni a acoperit frumusețea acestor locuri. Timpuri și răstimpuri apuse… Mereu vedem aievea icoane ale părinților noștri înfipte în țărâna brazdei trudite primăvara, în brazda cu miros de fân cosit din vară, ori în tihna dată de umbra unui fag sau brad, ori trudind la așezământul fânului în clădirile din ogrăzile poienarilor.[…] Așa ne rămâne imaginea de vis, care ne încarcă cu energie, ne trimite pentru câteva momente în ținutul parcă ireal, un ținut rămas astăzi doar o amintire – Ținutul Poienarilor. (…)

Am stat ceasuri întregi privind ruinele caselor și imaginându-ne gospodăriile de demult ale poienarilor noștri. Am coborât, apoi, luându-ne rămas bun de la locuri, prin Hoancă, unde am văzut ruinele școlilor în care învățasem, cu ceva vreme în urmă. Am prins cu privirea, de departe, și imaginea bisericii noastre, pe care am cunoscut-o din vremea de copil. În mintea noastră a reînceput glasul tulnicului de pe vremuri… și așa a rămas totul… o poveste…“.

Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI