Politică Administrație

O comună din Alba, exemplu de bune practici în privința dezvoltării, la un forum desfășurat în Franța

Ioana Oprean

Publicat

în

Comuna Ciugud a fost exemplu de bune practici la Forumul Cooperării Franco–Române, eveniment desfăşurat în această săptămână la Lyon, în Franţa, după cum a anunțat primarul Gheorghe Damian, pe rețeaua de socializare.

”Am vorbit în premieră la forum despre „smart village”, un concept pe care Ciugudul doreşte să îl promoveze ca model real de dezvoltare a comunităţilor rurale din România. „Smart village” înseamnă o comunitate rurală care se dezvoltă folosindu-şi inteligent resursele locale alături de soluţii inovatoare prin care îşi reduce costurile. Dezvoltarea trebuie să fie inteligentă şi neagresivă, cu respect pentru tradiţiile şi identitatea rurală. Iluminat inteligent, energie obţinută din surse regenerabile, automate electronice de plată a taxelor şi impozitelor locale, folosirea în activitatea primăriei a unui autoturism electric, colectarea selectivă a gunoiului, “primăria fără hârtii” sunt doar câteva dintre ideile „smart” aplicate la Ciugud.

Cea mai importantă resursă a unei comunităţi inteligente sunt însă oamenii. Tocmai de aceea vă lansez, dragi prieteni, rugămintea, dar şi provocarea de a-mi transmite ideile voastre. Cum vedeţi un „smart village” şi ce măsuri ar trebui să implementeze Ciugudul pentru a deveni un „smart village”?”, a scris primarul Damian pe pagina sa de Facebook


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

VIDEO | Două parcuri din Blaj urmează să fie reabilitate complet. Ce dotări vor avea: ,,Cel puțin încă 20 de ani să nu mai intervenim”

Bogdan Ilea

Publicat

în

Două parcuri din Blaj urmează să fie reabilitate complet. Ce dotări vor avea: ,,Cel puțin încă 20 de ani să nu mai intervenim” Parcul Rotary și Parcul Petőfi Sándor din Blaj urmează să fie reabilitate complet. Anunțul a fost făcut de primarul din Blaj, printr-un videoclip publicat pe o rețea de socializare. Lucrările urmează să […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Peste 400 de fermieri din două localități din Apuseni pot depune cererile de plată pentru subvenții APIA , începând cu 2026, la Serviciul Centrul Local Câmpeni: ,,Își vor reduce cheltuielile cu transportul și timpul de deplasare”

Ioana Oprean

Publicat

în

Peste 400 de fermieri din două localități din Apuseni pot depune cererile de plată pentru subvenții APIA , începând cu 2026, la Serviciul Centrul Local Câmpeni: ,,Își vor reduce cheltuielile cu transportul și timpul de deplasare” La solicitarea primarilor Radu Marcel Tuhuț și Cornel Napău, recent s-a desfășurat la Primăria Abrud o întâlnire cu directorul […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Comunicat de presă | Beniamin Todosiu (prim-vicepreședinte PSD Alba): „Primarii au obligația morală și legală de a proteja comunitățile prin eliminarea jocurilor de noroc din proximitatea cetățenilor”

Ioana Oprean

Publicat

în

Beniamin Todosiu (prim-vicepreședinte PSD Alba): „Primarii au obligația morală și legală de a proteja comunitățile prin eliminarea jocurilor de noroc din proximitatea cetățenilor” Beniamin Todosiu este unul dintre parlamentarii care au militat puternic pentru reglementarea strictă a funcționării sălilor de „păcănele”, astfel încât prin măsuri legislative să fie protejați cetățenii și să se reducă numărul […]

Citește mai mult