Nunta de la Bistra, care a băgat în spital peste 100 de persoane, a ajuns de pomină în toată țara
Peste 100 de persoane care au participat dumincă la o nuntă organizată în localul “La Brezea” din comuna Bistra, din Munții Apuseni, au necesitat internarea în spitalele din Abrud, Câmpeni și Alba Iulia cu simptome de toxinfecție alimentară.
Direcția de Sănătate Publică a reacționat rapid și a gestionat bine situația, iar acum derulează o anchetă cu privire la cauzele care au condus la această intoxicație în masă. Concluziile investigațiilor, rezultatele analizelor de laborator a mostrelor de mâncare luate de la localul unde a avut loc evenimentul, precum și eventualele sancțiuni ce vor fi aplicate, urmează să fie făcute publice în zilele următoare.
Starea de sănătate a pacienților, unii dintre ei copii și gravide, este stabilă, nefiind înregistrat niciun caz de grav de intoxicație.
Cea mai probabilă sursă a intoxicației o reprezintă alimentele servite la ospăț, carne și brânză depozitate și preparate în condiții igienico-sanitare necorespunzătoare. Preparatele au fost aduse în local de organizatorii nunții, care au semnat se pare un contract de folosință cu reprezentanții restaurantului, prin care își asumă întreaga responsabilitate legată de servirea și consumul meniului.
Povestea de pomină a nuntașilor din Munții Apuseni a fost preluată de întreaga mass media națională, fiind primul caz de nuntă din județul Alba, în urma căreia un număr atât de mare de persoane să necesite internarea în spital.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Mesajul surprinzător publicat de un biciclist despre traficul din Alba Iulia: „M-am simțit ca într-un oraș civilizat din Europa”
Mesajul surprinzător publicat de un biciclist despre traficul din Alba Iulia: „M-am simțit ca într-un oraș civilizat din Europa” Un biciclist din Alba Iulia a publicat, pe o rețea de socializare, un mesaj prin care a mulțumit public șoferilor care, în ciuda traficului din oraș aglomerat, au dat dovadă de respect, răbdare și prudență atunci […]
VIDEO | Au apărut primele roșii românești în piețele din Alba Iulia. Cu ce preț se vinde un kilogram la mijlocul lui martie 2026: ,,Un lux pentru mulți cumpărători”
Au apărut primele roșii românești în piețele din Alba Iulia. Cu ce preț se vinde un kilogram la mijlocul lui martie 2026: ,,Un lux pentru mulți cumpărători” Primele roșii produse în România în acest an au ajuns și în piețele din Alba Iulia, dar prețul nu este pentru toate buzunarele. Primele roşii româneşti s-au copt […]
CTS Alba, apel URGENT la DONARE DE SÂNGE pentru grupa AB negativ: ,,O pacientă cu hemoragie, în urma unui accident rutier, are nevoie de sânge”
CTS Alba, apel URGENT la DONARE DE SÂNGE pentru grupa AB negativ: ,,O pacientă cu hemoragie, în urma unui accident rutier, are nevoie de sânge” Reprezentanţii Centrului de Transfuzie Sanguină (CTS) Alba au făcut, vineri, 13 martie 2026, un apel urgent către persoanele care pot să doneze sânge din grupa AB negativ. „O pacientă cu […]