Nume care se sărbătoresc de Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel 2025 – aproape 500.000 de români îşi serbează onomastica
Ce nume se sărbătoresc de Sfântul Petru şi Pavel 2025? Români care îşi serbează onomastica de Sfinţii Petru şi Pavel: Pavel, Petru, Petre, Petrică, Petrişor, Petronel, Paul, Paula, Petronela, Petruţa, Petriţa, Paulina, Paulica, Pătra, Pauliana
Aproape 500.000 de români îşi serbează onomastica de sărbătoarea Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, dintre care peste 370.000 sunt bărbaţi, informează Ministerul Afacerilor Interne. Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel sunt prăznuiţi în aceeaşi zi deoarece amândoi s-au săvârşit la Roma, din porunca împăratului Nero, Petru fiind răstignit cu capul în jos, iar lui Pavel tăindu-i-se capul. Moaştele Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, potrivit Sinaxarului, au fost puse împreuna. Tradiţia a consemnat ziua de 29 iunie ca data a martirajului Sfinţilor Apostoli Petru si Pavel. Cercetările mai noi au stabilit cu o anume precizie că Petru a fost răstignit în anul 64, iar Pavel a fost decapitat în anul 67. Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel sunt autori de epistole incluse de Biserica intre textele canonice ale Noului Testament (Pavel – 14; Petru – 2).
Citeşte şi: MESAJE de SFANTUL PETRU si PAVEL • SMS-uri de „la mulţi ani” de Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel • Urări și felicitări de onomastică frumoase de Sfântul Petru și Pavel. Texte cu mesaje haiose de Sf. Petru și Pavel.

Români care îşi serbează ziua:
Potrivit statisticilor Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date din Ministerul Afacerilor Interne, dintre cei 499.657 de români care îşi sărbătoresc sâmbătă ziua numelui, 376.881 sunt bărbaţi şi 122.776 sunt femei.
Dintre bărbaţii care îşi serbează onomastica, 134.005 poartă numele Petru, 68.259 pe cel de Petre, iar alţi 77.661 se numesc Paul. De asemenea, alte 36.112 de persoane se numesc Petrică, 32.314 poartă numele de Pavel, 17.725 pe cel de Petrişor, iar 4.560 se numesc Petronel.
Printre femeile sărbătorite în ziua Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, 47.277 poartă numele de Paula, 34.973 pe cel de Petronela, 23.693 se numesc Petruţa, iar alte 15.450 sunt Paulina. La acestea se adaugă cele 694 de femei care poartă numele de Paulica, respectiv 310 care se numesc Petriţa şi 306 al căror nume este Pavelina. Potrivit statisticilor, alte 62 de persoane se numesc Pătra şi 11 au numele Pauliana.
Citeşte şi: Obiceiuri de Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel • Tradiţii de Sfântul Petru si Pavel • Superstiţii de Sfinţii Petru şi Pavel • Moşii de SÂNPETRU
Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel:
Sfântul Luca împarte cartea „Faptele Apostolilor” în funcţie de personalităţile şi de contribuţia marilor apostoli Petru şi Pavel, cei doi stâlpi ai Bisericii creştine, care au propovăduit, prin lucrarea lor misionară, învăţătura lui Hristos în lume.
Sfântul Apostol Petru a propovăduit Evanghelia în Ierusalim, în Iudeea şi în Antiohia, unde membrii bisericii s-au numit pentru prima dată creştini, iar apoi în Pont, Galatia, Capadocia, Asia Mică şi Bitinia. Conform tradiţiei, Petru a ajuns la Roma, unde a format biserica de acolo. Sfântul Apostol Petru a sfârşit muceniceşte în capitala Imperiului Roman, fiind răstignit cu capul în jos în timpul împăratului Nero, la 29 iunie, anul 67. Pe locul unde a fost răstignit Sfântul Petru se află astăzi Bazilica San Pietro din Vatican.
Sfântul Apostol Pavel, spre deosebire de Petru care s-a numărat printre cei care au petrecut alături de Mântuitor, s-a adăugat cetei apostolilor după Înălţarea Domnului la cer şi Pogorârea Duhului Sfânt. Pe drumul Damascului, el a fost chemat la noua slujire a lui Hristos.
După Sfintele Evanghelii, Petru era originar din localitatea Betsaida din Galileea, fiind fiul lui Iona şi frate mai mare al lui Andrei, cel dintâi chemat de Domnul la lucrarea apostoliei. El s-a numit Simon până când Mântuitorul i-a schimbat acest nume în Chefa sau Petru.
Sfântul Apostol Pavel, supranumit „apostolul neamurilor” pentru că a predicat Evanghelia mai ales păgânilor, s-a născut într-o familie de iudei bogaţi în Tarsul Ciliciei, primind o educaţie strălucită în şcoala rabinului Gamaliel. La început, Saul, căci aşa fusese numit la naştere, a fost un adept înfocat al legii mozaice şi un duşman de moarte al creştinilor.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Opinii - Comentarii
18 decembrie | Ziua minorităților naționale din România: Cum a ajuns să fie marcată această zi
18 decembrie | Ziua minorităților naționale din România: Cum a ajuns să fie marcată această zi Anual, la data de 18 decembrie este celebrată Ziua minorităților naționale din România. În anul 1992, la această dată, a fost adoptată, prin Rezoluție a Adunării Generale a ONU, „Declarația cu privire la drepturile persoanelor aparținând minorităților naționale, etnice, […]
17 decembrie 2025: Creștinii ortodocși îl sărbătoresc pe Sfântul Daniel. Rugăciunile proorocului și a celor trei tineri aruncați în cuptor
În fiecare an, la data de 17 decembrie, creștinii ortodocși îl sărbătoresc pe Sfântul Prooroc Daniel și îi pomenesc pe cei trei Sfinţi Tineri: Anania, Azaria şi Misail. „Acest fericit prooroc Daniel era din seminţia lui Iuda, dintr-un neam care se găsea în slujba împărătească. S-a născut în Vitora cea de sus. Încă de pe […]
16 decembrie 1989 | Ziua care a schimbat istoria României. La Timișoara s-a strigat primul „Jos Ceauşescu!”
16 decembrie 1989 | Ziua care a schimbat istoria României. La Timișoara s-a strigat primul „Jos Ceauşescu!” 16 decembrie 1989 este ziua care a schimbat istoria României. La Timișoara începea Revoluția anticomunistă. Tonul fusese dat în seara zilei de 15 decembrie, atunci când sute de oameni s-au adunat în fața casei lui Laszlo Tokes. Pastorul […]