Nu L-am putut vinde pe Iisus…!

Mi s-a întâmplat, recent, un lucru de-a dreptul jenant: am acumulat nişte datorii şi, pentru achitarea lor, ca să nu mă îndatorez nici pe la vreo bancă, nici pe la prieteni, am decis să vând ceva din casă. Ca angajaţii de la „Oltchim”. Unul dintre lucrurile cele mai valoroase (de fapt am multe lucruri valoroase, dar… nu toate au un preţ, multe nu pot fi evaluate din punct de vedere comercial), e o icoană realizată de „academicianul” Ştefan Popa Popa’s. Ştiţi despre cine e vorba: celebrul caricaturist care a intrat în Cartea Recordurilor şi care a avut ocazia de a le face portretul (în viziunea sa) celor mai mari oameni ai lumii, începând cu liderii ţărilor africane şi încheind cu Obama şi cu Papa, fapt pentru care a şi primit o mulţime de premii şi distincţii. Ei bine, singurul „personaj” pe care nici măcar el, magicianul-portretist, nu l-a caricaturizat, este Iisus Hristos, iar eu am o astfel de icoană, care are o mare valoare, mai ales că am primit-o de ziua mea, de la un om pe care-l respect foarte mult. Mă simţeam umilit, dar eram strâmtorat. Ce puteam să fac?… Am dat anunţ în ziar şi au fost câteva persoane interesate, dar în cele din urmă m-am gândit că, dacă tot sunt nevoit să vând icoana, măcar să o primească cineva care o apreciază şi care nu ar arunca-o cine ştie prin ce debara, uitând de existenţa ei. Aşa că am apelat la omul de afaceri Ioan Popa, de la „Transavia”. Pe drum spre locul unde urma să mă primească, mă rugam şi îmi ceream iertare lui Dumnezeu că sunt nevoit „să-L vând” pe Iisus. Aşa că, până am ajuns acolo hotărârea mea era luată: chiar dacă nu vrea s-o cumpere, o să i-o fac cadou, pentru că am apelat şi cu alte prilejuri la acest om de afaceri, nu pentru mine, iar el şi-a arătat disponibilitatea, ajutându-i pe alţii, prin intermediul meu… Se vede însă că rugăciunile mele au fost auzite: fără prea multe comentarii, acest om m-a ajutat şi mi-a spus doar atât: „Păstraţi icoana!” Nu am îndrăznit să mai spun nimic. Nici nu mi-a cerut nimic în schimb, nici nu m-a privit de sus ca să mă simt umilit, ci simplu, ca un om care ajută un alt om. Fireşte că imediat m-am dus şi mi-am dat „zeciuiala”, ajutând la rândul meu o familie despre care ştiam că se află în necaz. Şi uite-aşa nu am putut să-L vând pe Iisus…
Prin comparaţie, în cei peste 20 de ani de când lucrez în presă am avut ocazia de a fi umilit de mulţi politicieni. Şi nu le ceream nimic pentru mine, ci pentru alţii, mai necăjiţi decât mine, pentru unii dintre aceia care ne caută adesea la redacţie, disperaţi, aflaţi în situaţii fără ieşire. Vă relatez cele de mai sus acum, pentru că ne aflăm la momentul în care se stabilesc candidaţii pentru alegerile parlamentare. Şi vreau să vă dau un sfat, de fapt o „îndreptare”, în selecţia pe care o veţi avea de făcut, aşa cum am aflat-o eu, dintr-un interviu cu părintele Iustin Pârvu: “Cel care guvernează trebuie să aibă durere de inimă pentru sărăcia bieţilor cetăţeni. Atâta vreme cât nu avem la cârma ţării oameni care să guverneze cu spirit de jertfă pentru popor şi cu binecuvântarea lui Dumnezeu, nu ieşim la orizont. Căci aşa era formula veche de altădată: cu harul lui Dumnezeu, <din mila lui Dumnezeu Domn al acestei ţări…>, şi cu voinţa naţiunii. O guvernare fără Dumnezeu este o guvernare fără conştiinţă. Atâta vreme cât vom alege conducători fără Dumnezeu, vom merge din rău în mai rău şi nu există nicio speranţă pentru un viitor mai bun.” Aşadar, rugaţi-vă la Dumnezeu, să vă dea înţelepciunea de a alege pe cei mai buni…!

Ioan HĂNŢULESCU

Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI