Societate

Noua Lege a Sănătății: Vezi schimbările preconizate în cadrul sistemului de asigurări

Sfarlea Ioana Raluca

Publicat

în

Potrivit prevederilor din noua Lege a Sănătății, pusă recent în dezbatere, asigurările obligatorii de sănătate vor reprezenta sistemul principal de finanţare a serviciilor de sănătate. Acestea vor putea fi încheiate la o societate de asigurări sau la o societate mutuală de asigurări.

Sistemul de asigurări va fi structurat pe pachete de servicii. Contribuţia la Fondul Naţional de Asigurări Obligatorii de Sănătate va garanta accesul asiguratului la pachetul de servicii de sănătate de bază (PSSB).

Există și pachetul de servicii social (PSSS), care se va acorda asiguraţilor cu venituri mici şi persoanelor asistate social, pentru servicii de sănătate cu risc funcțional/vital altele decât cele din pachetul de bază, decontate de la bugetul de stat.

Chiar dacă nu sunt asigurați, cetăţenii români, străini, sau apatrizii cu drept de lungă şedere sau cu domiciliul în România, au dreptul la pachetul minimal de servicii de sănătate (PMSS) care cuprinde servicii de sănătate finanţate de la bugetul de stat prin bugetul Ministerului Sănătăţii, inclusiv pentru urgenţele medico –chirurgicale

*Asigurări facultative de sănătate

Persoanele care vor beneficia de pachetul de servicii de sănătate de bază ar putea opta, suplimentar, pentru un pachet de asigurări facultative de sănătate care reprezintă un sistem facultativ prin care un asigurator constituie un fond de asigurare, prin contribuţia unui număr de asiguraţi expuşi la producerea riscului de îmbolnăvire, care nu este acoperit de asigurările obligatorii.

Pentru serviciile de sănătate de tip complementar se suportă total sau parţial contribuţia personală a asiguraţilor pentru unele servicii medicale, medicamente şi dispozitive medicale din pachetul de servicii de sănătate de bază.

Pentru serviciile de sănătate de tip suplimentar se suportă total sau parţial plata pentru orice tip de servicii necuprinse în pachetul de servicii de sănătate de bază, opţiunea pentru un anumit personal medical, solicitarea unei a doua opinii medicale, condiţii hoteliere superioare, alte servicii de sănătate specificate în contractul de asigurare facultativă.

*Cetăţenii îşi aleg asiguratorul şi furnizorii de servicii medicale

Printre principiile noii legislaţii se numără alegerea liberă şi informată de către asiguraţi atât a asiguratorului, cât şi a furnizorilor de servicii de sănătate autorizaţi. Asiguratul îşi alege furnizorii de pe lista asiguratorului.

*Societăţi de asigurare şi societăţi mutuale de asigurare

Casele de asigurări de sănătate se vor transforma în societăţi mutuale de asigurări de sănătate. Fiecare asigurat se înscrie într-o astfel de asociaţie, la alegere.

Cele 42 case se vor transfera în 8-10 societăţi mutuale de asigurări, astfel încât, începând de anul viitor cetăţenii să poată să înscrie adeziunile. Casa Naţională de Asigurări de Sănătate se va transforma în Autoritatea Naţională de Reglementare a Asigurărilor Obligatorii de Sănătate (ANRAOS).

Asiguratul se poate înscrie fie la o societate mutuală de asigurări de sănătate, fie la un asigurator privat. Pachetul de servicii de bază urmează asiguratul fie la asiguratorul privat, fie la societatea mutuală.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Societate

Opinii - Comentarii

26 februarie: Adoptarea de către Parlamentul României, cu unanimitate de voturi, a legii de aderare la NATO

Ioana Oprean

Publicat

în

26 februarie: Adoptarea de către Parlamentul României, cu unanimitate de voturi, a legii de aderare la NATO Imediat după Revoluţie, autorităţile române s-au îndreptat, către NATO, iniţiind relaţii diplomatice în 1990, pentru ca în 1993 preşedintele Ion Iliescu să-i transmită oficial Secretarulului general dorinţa României de a adera, eveniment care va avea loc abia în […]

Citește mai mult

Monden-Clubbing

Programul Inspire Cinema Alba Iulia, pentru perioada 27 februarie – 5 martie 2026. Ce filme vor rula la cinematograful din centrul comercial Alba Mall

Bogdan Ilea

Publicat

în

Programul Inspire Cinema Alba Iulia, pentru perioada 27 februarie – 5 martie 2026. Ce filme vor rula la cinematograful din centrul comercial Alba Mall The Bride! / Mireasa! Avanpremiera Regia: Maggie Gyllenhaal Cu: Jake Gyllenhaal, Christian Bale, Jessie Buckley, Penélope Cruz Gen Film: Drama, Horror, Romantic, SF, Dragoste Durată: 126 min Rating: N 15 Acțiunea […]

Citește mai mult

Monden-Clubbing

Kapital, festivalul Bucureștiului, revine cu cea de-a doua ediție, între 3-5 iulie la Arena Națională

Dan HENEGAR

Publicat

în

Kapital, festivalul Bucureștiului, revine cu cea de-a doua ediție, între 3-5 iulie 2026, la Arena Națională din Capitală După debutul său spectaculos care a redefinit experiența festivalurilor din capitală, cu peste 152.000 de participanți la prima ediție, KAPITAL, cel mai nou produs marca UNTOLD Universe, revine la București! Citește și: Primii artiști confirmați pentru Festivalul Neversea […]

Citește mai mult