Actualitate

Norme mai stricte, de la UE, în materie de asigurări pentru protecţia victimelor accidentelor auto

Ioana Oprean

Publicat

în

Pentru a le oferi victimelor accidentelor auto o protecţie mai eficientă şi pentru a îmbunătăţi drepturile deţinătorilor de poliţe de asigurare, Comisia Europeană a propus, joi, consolidarea normelor UE privind asigurările auto, informează un comunicat de presă.

Prin propunerea de joi se va asigura faptul că victimele accidentelor auto primesc despăgubirile integrale care li se datorează, chiar şi în cazul în care asigurătorul este insolvabil. Normele revizuite vor prevedea, de asemenea, că persoanele care au un istoric al cererilor de despăgubire într-un alt stat membru al UE sunt tratate în acelaşi mod ca deţinătorii de poliţe de pe piaţa internă şi ar putea chiar să beneficieze de condiţii de asigurare mai bune.

‘Facilităm mobilitatea în întreaga UE prin portabilitatea istoricului cererilor de despăgubire. În plus, îmbunătăţim accesul la despăgubiri pentru victimele accidentelor auto în cazul insolvabilităţii unui asigurator şi consolidăm lupta împotriva conducerii de vehicule pentru care nu s-au încheiat poliţe de asigurare’, a declarat vicepreşedintele CE responsabil pentru locuri de muncă, creştere, investiţii şi competitivitate, Jyrki Katainen.

Comisia propune următoarele modificări ale normelor în vigoare ale UE privind asigurările auto: în cazul în care asigurătorul vehiculului responsabil de producerea unui accident este insolvabil, victimele vor fi despăgubite rapid şi integral în statul lor membru de reşedinţă; asiguratorii vor trebui să trateze declaraţiile privind istoricul cererilor de despăgubire emise de către un asigurator într-un alt stat membru în acelaşi mod ca cele emise pe piaţa internă; competenţele statelor membre de a combate conducerea de vehicule pentru care nu s-au încheiat poliţe de asigurare vor fi consolidate; cetăţenii UE vor beneficia de acelaşi nivel de protecţie minimă atunci când călătoresc în UE. Propunerea stabileşte niveluri de protecţie minime şi armonizate în întreaga UE pentru leziuni corporale şi daune materiale, întrucât nivelurile minime actuale diferă de la un stat membru la altul; pentru a spori securitatea juridică, propunerea încorporează în directiva jurisprudenţa recentă a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene. Normele clarifică acum, în special, faptul ca accidentele produse în timpul utilizării obişnuite a unui vehicul în scopul transportului, inclusiv folosirea acestuia pe proprietăţi private, sunt acoperite de asigurare.

Prima directivă a UE privind asigurările auto a fost adoptată în 1972, având drept obiective protecţia victimelor accidentelor auto şi facilitarea liberei circulaţii a autovehiculelor între statele membre. Ulterior, alte cinci directive privind asigurările auto au întărit protecţia cetăţenilor UE. În 2009, acestea au fost consolidate într-o singură directivă a UE privind asigurarea de răspundere civilă auto, şi anume Directiva 2009/103/CE. În iunie 2016, Comisia a iniţiat lucrări în vederea evaluării Directivei privind asigurarea de răspundere civilă auto, incluzând o consultare publică realizată în perioada iulie-octombrie 2017. Modificările prezentate joi sunt propuse în urma respectivei evaluări.

Sursa: economica.net


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

16 martie: 2020: Șase ani de la ziua când România a intrat în stare de urgență. Ce a urmat în pandemia de COVID-19

Ioana Oprean

Publicat

în

16 martie: 2020: Șase ani de la ziua când România a intrat în stare de urgență. Ce a urmat Data de 16 martie 2020 rămâne în memoria colectivă drept un moment care a schimbat viața cotidiană a românilor. În urmă cu șase ani, președintele Klaus Iohannis semna actul oficial prin care România intra, pentru prima […]

Citește mai mult

Actualitate

VIDEO | Românca Natalie Musteață, câștigătoare la Oscar 2026: „Two People Exchanging Saliva”, producția care i-a adus râvnitul premiu

Bogdan Ilea

Publicat

în

Românca Natalie Musteață, câștigătoare la Oscar 2026: „Two People Exchanging Saliva”, producția care i-a adus râvnitul premiu Cineasta de origine română Natalie Musteață a obținut, duminică seara, Premiul Oscar pentru cel mai bun scurtmetraj live-action, în cadrul unei gale marcate de succesul marilor producții hollywoodiene „One Battle After Another” și „Sinners”. Într-o situație extrem de […]

Citește mai mult

Actualitate

,,O pauză la cafea, internet gratuit și câteva minute online… însă confortul poate veni la pachet cu riscuri”. Recomandările DNSC atunci când folosim rețelele Wi-Fi publice

Bogdan Ilea

Publicat

în

,,O pauză la cafea, internet gratuit și câteva minute online… însă confortul poate veni la pachet cu riscuri”. Recomandările DNSC atunci când folosim rețelele Wi-Fi publice Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC) avertizează că rețelele Wi-Fi publice sau necunoscute pot ascunde riscuri serioase pentru siguranța datelor personale, de la parole și mesaje private până la […]

Citește mai mult