Norma RCA prin care reducerile comerciale nu puteau depăși un plafon de 10%, eliminată de ASF
Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a eliminat norma RCA prin care reducerile comerciale pentru clienți nu puteau depăși un plafon de 10% și le-a interzis asigurătorilor să folosească indici de încărcare, coeficienți de majorare și/sau corecție ori alte instrumente de ajustare a tarifelor care să nu fie fundamentate statistic și actuarial, se arată într-un comunicat de presă al instituției remis, vineri, 4 martie.
„Pentru limitarea creșterii tarifelor RCA la 50%, pe medie, comparativ cu tarifele valabile la 30 iunie 2015, ASF a eliminat din Norma 23/2014 privind RCA prevederea prin care reducerile comerciale pentru clienți nu puteau depăși un plafon de 10%. Ca urmare, asigurătorii au acum libertatea de a acorda orice discount de preț consumatorilor cu un istoric de daunalitate bun, ceea ce se reflectă în tarife contractate semnificativ mai mici decât cotațiile standard practicate de societățile autorizate să vândă RCA”, se arată în comunicat.
Potrivit raportărilor transmise de societățile de asigurare, spune ASF, în cadrul procesului de monitorizare a evoluției tarifelor RCA instrumentat de ASF, la nivelul lunii ianuarie 2016, prima medie pentru polițe încheiate pe 12 luni, calculată cumulat pentru segmentele autoutilitare/autocamioane și transport de persoane, înregistra o creștere de 42% față de nivelul lunii iunie 2015. Separat, pe segmentul autoutilitare/autocamioane, prima medie a urcat cu 46%, în timp ce pentru vehiculele destinate transportului de persoane creșterea a fost de 61%.
„Menționăm că Directiva 2009/138/CE a Parlamentului European și a Consiliului (art. 21, 180 și 181) din 25 noiembrie 2009 interzice autorităților naționale de supraveghere să intervină în aprobarea primelor individuale sau să solicite notificări sistematice din partea asigurătorilor. Prin modificarea aceleiași Norme 23/2014, ASF le-a interzis asigurătorilor să folosească indici de încărcare, coeficienți de majorare și/sau corecție ori alte instrumente de ajustare a tarifelor care să nu fie fundamentate statistic și actuarial, ca premisă de bază pentru menținerea unei proporționalități între tarifele practicate în perioade succesive și evoluția daunalității pe o anumită categorie de asigurați”, mai arată instituția.
ASF a mai decis eliminarea componentei Carte Verde în cazul vehiculelor care, din cauza limitărilor tehnice sau juridice, nu pot circula în afara teritoriului României.
Autoritatea precizează că în contextul intrării în vigoare, de la 1 ianuarie 2016, a Legii 237/2015 privind autorizarea și supravegherea activității de asigurare și reasigurare, care transpune prevederile Directivei europene Solvabilitate II, ASF a realizat o analiză de impact al noilor reglementări asupra pieței RCA, precum și posibilitățile de adoptare a unor norme mai relaxate, cu caracter local.
„Concluzia analizei a fost că Directiva impactează toate liniile de business ale unui asigurător, nu doar segmentul RCA. În particular, notificările de tarife pentru 2016 au arătat că nu există nicio încărcare pentru costul capitalului, la niciuna dintre societățile care încheie polițe RCA, din cauza aplicării noului regim de solvabilitate. Cât privește costul reasigurării, acesta nu este întotdeauna cuprins în tarifarea pentru RCA, iar acolo unde este, are un impact în jur de 5%, așadar modificarea contractului de reasigurare ca măsură de conformare cu Directiva Solvabilitate II ar putea avea un impact marginal, de circa 1%. Pe de altă parte, costurile administrative (inclusiv costurile de achiziție) la nivel de piață au scăzut ușor în 2015 pe clasa X — Asigurări auto, de la 39% din primele brute subscrise în 2014 la aproximativ 38% în trimestrul al treilea din 2015. Privind din perspectiva RCA, implementarea Directivei Solvabilitate II va aduce mai multă protecție beneficiarilor direcți ai polițelor RCA, respectiv terților păgubiți”, se mai spune în comunicat.
Pentru îmbunătățirea funcționării bazei de date CEDAM, ASF are în derulare un proiect de anvergură pentru retehnologizarea și modernizarea sistemelor informatice, unul dintre obiective fiind crearea unei noi baze de date care să cuprindă informații despre polițele RCA și istoricul de daunalitate pe vehicul sau șofer, prin interconectarea cu sistemele altor instituții (DRPCIV, CNADNR etc.).
Prin proiectul noii Legi RCA, ASF propune ca baza CEDAM să fie gestionată în cadrul unui Birou Național al Asigurătorilor de Autovehicule (rezultat din comasarea BAAR cu FPVS), realizându-se astfel o centralizare și o unificare a bazelor de date ce cuprind informații și statistici relevante privind asigurările auto din România.
Astfel, precizează ASF, vor putea fi reduse contribuțiile obligatorii pentru funcționarea bazei de date, conform solicitărilor exprimate atât de asigurați, cât și de asigurători. Pentru creșterea nivelului de transparență, ASF propune, în noul proiect de lege înaintat Parlamentului, instituirea obligativității asigurătorului de a pune la dispoziția asiguratului, la cerere, toate informațiile relevante care stau la baza fundamentării tarifului de primă RCA.
În luna ianuarie a acestui an, ASF a angajat compania de consultanță Milliman pentru determinarea unor repere de referință la nivelul pieței privind dauna medie și frecvența medie a daunei și corelarea acestora cu prima tarifară, pe date comparabile pentru societățile care vând RCA, respectiv pentru evaluarea gradului de adecvare a tarifelor în raport cu daunalitatea.
„În același timp, implementarea proiectului privind înființarea Biroului Național al Asigurărilor Auto va crea condițiile pentru realizarea unor analize de piață complete, precum și pentru calcularea periodică a unui nivel mediu de referință al primelor RCA. Pe baza concluziilor unui grup de lucru dedicat, care a reunit toate părțile interesate, ASF a finalizat propunerea privind proiectul Legii privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse terților prin accidente de vehicule, care ar urma să înlocuiască Legea nr. 136/1995. Proiectul are în vedere inclusiv posibilitatea de a suspenda polița RCA pe perioada în care autovehiculul nu este utilizat”, se mai spune în comunicat.
Referitor la cifrele vehiculate în media, în ultimele zile, privind evoluția primelor RCA, și care au ca sursă ‘Raportul investigației privind sectorul asigurărilor auto din România’, publicat recent de Consiliul Concurenței, ASF subliniază că în document sunt prezentate variații de tarife individuale, cu ilustrarea unor valori extreme — maxime și minime, în timp ce datele făcute publice anterior de către Autoritate scot în evidență evoluția primelor medii la un nivel mai înalt de agregare, pe un întreg portofoliu de asigurări. Astfel, creșterile sau scăderile tarifelor de primă înregistrate în cazuri individuale pot diferi semnificativ de mediile înregistrate pe anumite segmente de clientelă.
„Totodată, situația publicată de ASF (poate fi consultată pe site-ul Autorității — aici) include valori ale primelor din contracte efectiv încheiate, în timp ce analiza Consiliului Concurenței folosește valorile tarifelor standard notificate de asigurători. Între aceste tipuri de tarife pot exista de asemenea diferențe semnificative, în primul rând ca urmare a eliminării plafonului de 10% pentru reducerile comerciale. De exemplu, în cazul unui asigurător care a notificat către ASF un tarif de bază de 12.887 lei pe categoria autoutilitare/autocamioane cu masă totală autorizată de peste 16.000 kg, pentru 12 luni, prima medie contractată a fost considerabil mai mică, de 7.763 lei. Prin urmare, diferențele dintre tarifele de primă publicate de ASF și cele din raportul Consiliului Concurenței provin atât din sursa datelor, cât și din abordarea după care a fost făcută selecția, așa încât cele două seturi de cifre pot fi considerate complementare și nu contradictorii”, explică ASF. (C.M.)
sursa: Agenția Națională de Presă Agerpres
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Actualitate
Salina Praid, complet distrusă şi fără șanse de recuperare: O nouă salină va fi săpată în munte. Subiectul, discutat în CSAT, pe 30 iunie 2025
Salina Praid, complet distrusă şi fără șanse de recuperare: O nouă salină va fi săpată în munte. Subiectul, discutat în CSAT, pe 30 iunie 2025 Experții au stabilit că Salina Praid e complet distrusă şi fără șanse de recuperare. Specialiștii spun că nu mai există risc de poluare și soluția pentru a continua activitatea economică […]
Angajații din România și-au luat 43 de mii de ani de concediu medical în 2024. Un milion de concedii suspecte: Creștere ”inexplicabilă” în perioada sărbătorilor legale
Angajații din România și-au luat 43 de mii de ani de concediu medical în 2024. Un milion de concedii suspecte: Creștere ”inexplicabilă” în perioada sărbătorilor legale Angajații români şi-au luat 43 de mii de ani de concediu medical în 2024, reiese din datele CNAS obținute de Antena 3 CNN, în care se regăsesc zilele libere […]
Rabla auto 2025: Pentru cât timp va fi suspendat programul. „Nu mai avem capacitate să susținem toate programele dintr-o anumită componentă”
Rabla auto 2025: Pentru cât timp va fi suspendat programul. „Nu mai avem capacitate să susținem toate programele dintr-o anumită componentă” Premierul Ilie Bolojan susține că programul Rabla nu va fi suspendat pentru 2 ani, așa cum s-a vehiculat în spațiul public în ultimele zile. Citește și: Programul Rabla pentru tractoare 2025: Solicitanții pot aplica […]