Actualitate

Noi măriri de salarii pentru bugetari: Măsura a fost aprobată de Guvern

Suciu Andra-Ioana

Publicat

în

Noi măriri de salarii pentru bugetari: Măsura a fost aprobată de Guvern

Guvernul a aprobat luni, prin hotărâre, o majorare salarială pentru personalul care gestionează fondurile europene din programele operaţionale aferente perioadei de programare 2021 – 2027, cât şi PNRR.

Actul normativ adoptat de Guvern corelează prevederile legale care reglementează cadrul instituţional şi financiar general aplicabil fondurilor europene prin „introducerea noilor programe operaţionale 2021 – 2027; completarea structurilor, autorităţilor şi instituţiilor publice în care este încadrat personalul care îndeplineşte atribuţii privind gestionarea asistenţei financiare nerambursabile europene, prevăzute de regulamentele europene şi memorandumurile de finanţare aplicabile sau aferente elaborării, gestionării, negocierii şi implementării PNRR; modificarea majorării salariale de la 35% la 50% până la prima evaluare a activităţii/performanţelor profesionale individuale”.
Majorarea se acordă numai pe perioada cât persoana îşi desfăşoară activitatea în condiţiile OUG nr. 152/2022 pentru modificarea şi completarea Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice.

„Această măsură este necesară pentru stimularea personalului care gestionează programele operaţionale aferente perioadei de programare 2021 – 2027, cât şi PNRR, în vederea realizării investiţiilor cuprinse în PNRR şi pentru a asigura un aparat de lucru suficient de adecvat care să asigure îndeplinirea celor 507 jaloane până la data de 31 august 2026”, se arată în comunicat.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Președintele Nicușor Dan: „Am decis să ne alăturăm declarației privind asigurarea libertǎții de navigație în Strâmtoarea Ormuz”

Ioana Oprean

Publicat

în

Nicușor Dan: „Am decis să ne alăturăm declarației privind asigurarea libertǎții de navigație în Strâmtoarea Ormuz” România se alătură declarației Marii Britanii, Franței, Germaniei, Italiei, Olandei și Japoniei privind asigurarea în Strâmtoarea Ormuz a libertǎții de navigație, a anunțat, vineri, 20 martie 2026 președintele Nicușor Dan. „Am decis să ne alăturăm declarației Marii Britanii, Franței, […]

Citește mai mult

Actualitate

Produse second-hand 2026 | Reguli mai stricte pentru produsele la mâna a doua: „România nu este o groapă de gunoi”

Ioana Oprean

Publicat

în

Reguli mai stricte pentru produsele la mâna a doua: „România nu este o groapă de gunoi” Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat, vineri, 20 martie 2026 că un proiect de Ordonanţă de Urgenţă care instituie reguli mai stricte pentru produsele second-hand a fost supus dezbaterii publice, urmând ca nicio haină, nicio mobilă, niciun echipament să […]

Citește mai mult

Actualitate

„Explozia” prețurilor carburanților. Ilie Bolojan: „Refuz să vând soluţii populiste, care să creeze aparenţa unui ajutor”

Ioana Oprean

Publicat

în

„Explozia” prețurilor carburanților. Ilie Bolojan: „Refuz să vând soluţii populiste, care să creeze aparenţa unui ajutor” Premierul Ilie Bolojan a discutat, vineri, 20 martie 2026 despre situaţia pieţei carburanţilor cu reprezentanţii mai multor ministere, dar şi ai Consiliului Concurenţei şi ANAF, anunţând că la finalul săptămânii vor continua controalele pentru a vedea cum se formează […]

Citește mai mult