”Noaptea cercetătorilor europeni”, la Cugir: Concurs de cultură generală și jocuri video, concert de tinere talente, artă fotografică și teatru
La Colegiul Naţional ,,David Prodan” din Cugir se va desfăşura, în data de 30 septembrie 2016, între orele 17.00- 22.00, o amplă activitate organizată de Comisia Europeană, care ne aduce mai aproape de lumea fascinantă a cercetării şi a ştiintelor.
Evenimentul numit ,,Noaptea Cercetătorilor Europeni 2016 “, va fi organizat simultan în peste 250 orașe europene. La nivel naţional manifestarea va prinde viață prin Tiberiu Ştefan , reprezentatul firmei ,,S.C.Target Active Training SRL” din Bucureşti și îi are ca parteneri naţionali Poliţia Română şi Editura Nemira, iar ca parteneri media: Ziarul Unirea Alba şi Agerpres. Organizatorii locali sunt Colegiul Naţional ,,David Prodan “ şi Colegiul Tehnic ,,ID Lăzărescu” prin profesorii Serafina Oarga şi Ionuţ Iancu. Ampla activitate invită elevii să participe la activităţile educative sau din atelierele de lucru precum: Concurs de cultuă generală, Teatru forum, Concurs de jocuri video, Vizionare de documentare, Concert de tinere talente, Tombolă.
,,Totodată, elevii şi profesorii şcolilor din Cugir sunt invitaţi să viziteze standurile pregătite de circa 60 de elevi şi 11 profesori din cele două colegii cugirene: Artă fotografică, Informatică, Psihologie, Filmografie, Grafică, Tradiţii şi folclor, Moda şi vestimentaţie. Vor putea fi vizitate de asemenea, standurile de: Fizică, Geografie, Sport şi nutriţie sănătoasă, Electrotehnică, Economie, Cercetători romani, Cultură și civilizație. Fotografii evenimentului vor fi eleva Oana Fulga şi prof. Claudiu Mărginean, ne-a declarat prof. documentarist de la Colegiul Național ,,Daid Prodan” Cugir, Tatiana Ungurianu. (C.P.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Curier Județean
Poliția Alba, mesaj pentru copii înainte de Halloween: ,,Evitați farsele periculoase și comportamentele care pot provoca teamă sau accidente”
Poliția Alba, mesaj pentru copii înainte de Halloween: ,,Evitați farsele periculoase și comportamentele care pot provoca teamă sau accidente” Poliția Alba a transmis un mesaj, printr-o postare pe Facebook, pentru copii înaintea Halloween-ului 2026. Instituția transmite că, pentru ca distracția de Halloween să se desfășoare în siguranță, copiii trebuie să fie atenți la costumele și […]
ITM Alba: Amenzi de 30.000 de lei și 36 de avertismente după controalele din perioada 19-23 octombrie 2026. Ce nereguli au descoperit inspectorii de muncă
ITM Alba: Amenzi de 30.000 de lei și 36 de avertismente după controalele din perioada 19-23 octombrie 2026. Ce nereguli au descoperit inspectorii de muncă Inspectorii ITM Alba au aplicat amenzi în valoare de 30.000 de lei și au dat 36 de avertismente în urma controalelor din perioada 19-23 octombrie 2026. Prin Programul cadru de […]
28 octombrie 2026 | Polițiștii rutieri din Alba acționează cu sistemul e-SIGUR pe drumurile din județ: Sunt vizate zonele cu risc rutier
Polițiștii rutieri din Alba acționează cu sistemul e-SIGUR pe drumurile din județ: Sunt vizate zonele cu risc rutier Polițiștii rutieri acționează astăzi, 27 octombrie 2026, cu sistemul de monitorizare a traficului e-SIGUR, pentru a depista posibile încălcări ale normelor de circulație pe drumurile publice, în zonele cu risc rutier din județul Alba. Sistemul de monitorizare […]
