Ştirea zilei

Nereguli depistate de Camera de Conturi la o primărie din Alba. Care sunt constatările

Ioana Oprean

Publicat

în

La sediul Primăriei Șpring a fost decoperit de către Camera de Conturi Alba, în timpul activităţii de audit, faptul că au fost majorate nejustificat cheltuielile materiale şi de capital ale instituţiei cu suma de 69.000 de lei.

Cele mai importante constatări se referă la decontarea unor situaţii de lucrări supraevaluate. Astfel, potrivit raportului făcut public de Camera de Conturi, au fost majorate nejustificat cheltuielile de capital la U.A.T.C. Şpring cu suma de 21.000 lei, prin acceptarea la plata şi decontarea efectivă în perioada iunie 2018 – iunie 2019 a unor situaţii de lucrări, supraevaluate cu elemente de cheltuieli care nu au fost efectiv executate, la obiectivul de investiţii „Reabilitare Grădiniţă cu Program Normal Şpring”.

De asemenea, au fost majorate nejustificat cheltuielile de capital cu suma de 11.000 lei, prin acceptarea la plată şi decontarea efectivă a unor situaţii de lucrări, supraevaluate, la obiectivul de investiţii „Reabilitare Şcoala Gimnazială şi Grădiniţa cu Program Normal Vingard”.

O constatare similară s-a făcut şi în legătură cu obiectivul de investiţii „Reabilitare Şcoala Gimnazială şi Grădiniţa cu Program Normal Draşov”, unde, cheltuielile de capital au fost majorate nejustificat, în acelaşi mod, cu 24.000 de lei. Toate cele trei măsuri au fost stabilite în urma inspecţiilor efectuate pe teren, fiind calculate, în fiecare caz, accesorii în sumă de 1.000 de lei.

În ceea ce priveşte majorarea cheltuielilor materiale. Inspectorii de conturi au stabilit că administraţia locală a plătit nejustificat suma de 4.000 de lei prin acceptarea la plată şi decontarea efectivă din bugetul local a unei amenzi contravenţionale pentru care conducerea entităţii nu a procedat la recuperarea acestei cheltuieli de la persoanele răspunzătoare. De asemenea, tot cu 4.000 de lei a fost prejudicat bugetul local prin acceptarea la plată şi decontarea efectivă, a unor servicii de promovare media, care în fapt nu au fost realizate de către prestator. Activitatea de audit a avut loc în iunie 2019, iar rezultatele au fost publicate în raportul annual al instituţiei publicat în ianuarie 2020.

În toate cazurile semnalate au fost dispuse măsuri pentru remedierea problemelor financiare identificate. ”Având în vedere că, probele de audit colectate sunt suficiente şi adecvate, iar denaturările individuale şi cumulate sunt semnificative, dar nu au efecte generalizate asupra situaţiilor financiare ca întreg, echipa de audit a formulat «Opinie cu rezerve cu paragraf de evidenţiere a anumitor aspecte»”, se precizează în documentul Camerei de Conturi Alba.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

TRAGEDIE în Alba: Un motociclist de 38 de ani, DECEDAT la Rimetea. Bărbatul era cetățean maghiar și i s-ar fi făcut rău în timpul unei ieșiri

Ioana Oprean

Publicat

în

TRAGEDIE în Alba: Un motociclist de 38 de ani, DECEDAT la Rimetea. Bărbatul era cetățean maghiar și i s-ar fi făcut rău în timpul unei ieșiri Un motociclist de 38 de ani a decedat joi noaptea la Rimetea, după ce i s-ar fi făcut rău. Bărbatul era cetățean maghiar și se afla în timpul unei […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

UPDATE | Incident MORTAL la Rimetea: Motociclist DECEDAT după ce i s-ar fi făcut rău în zona Grota Studenților

Ioana Oprean

Publicat

în

Incident MORTAL la Rimetea: Motociclist DECEDAT după ce i s-ar fi făcut rău în zona Grota Studenților Un accident grav a avut loc joi seara, în jurul orei 19.00, la Rimetea. Un motociclist ar fi în stop cardiorespirator după ce a căzut în zona Grota Studenților. Secția de pompieri Aiud intervine în cooperare cu SALVAMONT […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

VIDEO | Doi vârstnici dintr-o zonă greu accesibilă din Ponor, vizitați de polițiști: Au primit înainte de Paște o sobă nouă, pentru un trai decent

Ioana Oprean

Publicat

în

Doi vârstnici dintr-o zonă greu accesibilă din Ponor, vizitați de polițiști: Au primit înainte de Paște o sobă nouă, pentru un trai decent Doi vârstnici din Ponor au primit joi, 19 martie 2026, vizita polițiștilor din Aiud, care le-au dăruit o sobă nouă pentru a avea un trai decent. Cei doi au mai fost vizitați […]

Citește mai mult