Nelu Tătaru: Prelungirea stării de alertă după 15 iulie este aproape iminentă. Următoarele două săptămâni vor fi „de foc”
Nelu Tătaru, Ministrul Sănătăţii, a declarat, luni 13 iulie, că, în acest moment, nu se impune o nouă stare de urgenţă din cauza numărului de persoane infectate cu coronavirus, dar că „prelungirea unei stări de alertă după 15 iulie este aproape iminentă” și că este posibilă carantinarea anumitor localități, dacă legislația ar permite acest lucru.
„În acest moment nu avem evoluţia pentru o stare de urgenţă. Noi suntem pregătiţi pentru o perioadă de două săptămâni, să avem o evoluţie fluctuantă cu creşterea numărului de cazuri, poate un 500, poate 600, poate 700, cu alternanţe în funcţie de numărul de recoltări, de anchetele în desfăşurare. Prelungirea unei stări de alertă după 15 iulie este aproape iminentă”, a spus Tătaru la B1 TV, potrivit Agerpres.
El a afirmat că ar fi posibilă, în măsura în care legislaţia ar permite acest lucru, carantinarea anumitor localităţi sau regiuni.
„La nivel local este posibilă, în măsura în care o să ne permită legislaţia, carantinarea unor anumite localităţi, carantinarea unor anumite regiuni, dar în general este mecanismul izolării de care avem nevoie”, a subliniat ministrul.
Reprezentantul MS a spus că nu a anticipat „lipsa unei legislaţii”.
„Am anticipat foarte multe lucruri. Am anticipat şi creşterea prin măsuri de relaxare. Nu am anticipat lipsa unei legislaţii. (…) Sunt 12 ţări care în acest moment au diferite grade de restricţie faţă de cetăţenii români. Ar trebui să ne pună nişte semne de întrebare. Alţii văd ce noi nu vrem să vedem. (…) În acest moment avem şi relaxări multiple, avem şi nerespectarea unor reguli, avem şi lipsa unei legislaţii”, a precizat demnitarul.
Potrivit lui Tătaru, în următoarele două săptămâni va fi un „joc” al numărului de cazuri noi.
„În acest moment, după toată experienţa noastră, mergem pe o perioadă de două săptămâni în care vom avea un joc al numărului de cazuri maxim crescut într-o zi, scăzut în altă zi. Vom avea şi o perioadă în care vom putea vedea şi simptomatologiile B. Din ultimele cazuri pe care le-am văzut, nu s-au manifestat neapărat ca o simptomatologie respiratorie. Au avut simptomatologii digestive. Şi dacă au venit cu febră, scaune diareice, greaţă”, a menţionat el.
Ministrul a spus că acestea vor fi „săptămâni de foc” şi a recomandat prezentarea la medic la orice simptomatologie.
„Recomandarea mea, pentru a putea gestiona clar şi a putea spune că aceste două săptămâni sunt săptămânile noastre de foc, după aceea să mergem pe o pantă descendentă, este: prezenţa la medic la orice simptomatologie pe care o avem, acceptarea tratamentului recomandat de medic, acceptarea unei internări, fiindcă dacă astăzi avem o simptomatologie uşoară, mâine s-ar putea să nu mai fie la fel de uşoară. Iar la un moment dat, dacă mergem acasă şi spunem ‘o să îmi treacă în două zile’, o să vedem că peste două sau trei zile simptomatologia nu mai este aceeaşi. Mergem pe o creştere progresivă alternând ca număr de cazuri la un moment dat, acel platou pe care îl aveam într-o perioadă în dinţi de fierăstrău, tocmai pentru a putea stabiliza o evoluţie şi o transmitere comunitară”, a mai afirmat ministrul Sănătăţii.
Sursa: hotnews.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Salariile la vedere, din 2026: România trebuie să aplice de anul viitor directiva privind transparență salarială
Salariile la vedere, din 2026: România trebuie să aplice de anul viitor directiva privind transparență salarială România trebuie să aplice de anul viitor directiva privind transparență salarială. Veniturile trebuie comunicate, diferențele de gen raportate, iar informațiile despre remunerare puse la dispoziția angajaților. Mai multă birocrație și motiv de ceartă între colegi, spun patronii, care nu […]
ALERTĂ alimentară: Condimente pentru mâncare, retrase de la comercializare din supermarketuri. Ar conţine particule metalice și de cauciuc
ALERTĂ alimentară: Condimente pentru mâncare, retrase de la comercializare din supermarketuri. Ar conţine particule metalice și de cauciuc Două produse alimentare, foarte căutate de gospodinele din România, au fost retrase de pe rafturile supermarketurilor, după ce s-a descoperit că ar conţine particule metalice și de cauciuc. Autoritățile avertizează consumatorii să nu le mai folosească sub […]
Ministrul Sănătății încurajează spitalele publice să deschidă centre de screening. Primul pas ar trebui făcut de spitalele județene cu ambulatorii dotate
Ministrul Sănătății încurajează deschiderea de centre de screening în spitalele publice Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a solicitat spitalelor publice din România să deschidă centre de screening și diagnostic cât mai accesibile populației. Primul pas ar trebui să fie făcut de spitalele județene care dispun de ambulatorii dotate și echipate corespunzător. „Încurajez toate spitalele publice din […]