Ştirea zilei

Nebuloasa de la DPL Alba. De noaptea minții sau a administrației?

Ioana Oprean

Publicat

în

Drumuri și Poduri Locale Alba, societate la care unic acționar este statul prin Consiliul Județean Alba, tocmai a fost resuscitată de către proprietarul său prin încredințarea direcță a unui contract de aproximativ 5 milioane de euro pentru lucrările de deszăpezire din următorii cinci ani, „realizare„ care a fost anunțată din biroul său de pe Facebook, de către vicepreședintele CJ Florin Roman, persoana care coordonează activitatea DPL Alba.

Bucuroși probabil că au primit o gură de oxigen și că au salariile asigurate pe următorii 5 ani, membrii Consiliului de Administrație al DPL Alba s-au încurcat în știință: din declarațiile pe care ni le-au dat, se pare că în cursul zilei de ieri au votat un profesor de franceză specializat ca tehnician auto pe un post de conducere care nu există în organigramă. După ce au realizat că ceea ce au făcut are un ”ușor” iz ilegal, mirosit și de presă, au dat-o la întors și, loviți brusc de amnezie, astăzi aceleași persoane (SIC) declară că nimic nu s-a întâmplat și că n-ar fi existat pe ordinea de zi nicio hotărâre prin care să fie votat cineva într-un post de conducere.

Concret: așa cum anunțam duminică seara, PNL-istul Daniel Zdrânc urma să fie votat, luni dimineața, pe funcția de director adjunct al DPL Alba. Din informațiile noastre proiectul de hotărâre pregătită dinainte (vezi FOTO – presupusul proiect de hotărâre) a avut un singur vot împotrivă. Problema este că în organigrama DPL nu există postul de director adjunct ci doar de director tehnic – unde condiția este specializarea de inginer. Solicitările noastre făcute atât către CJ Alba  cât și la DPL Alba, de a ne înmâna copii după procesul-verbal de ședință și după hotărârile adoptate în cadrul acesteia au rămas, evident, fără răspuns. Mai mult, unul dintre membrii consiliului de administrație, care ne-a declarat ieri, în prezența unor martori, că ședința a decurs normal și că noul director adjunct a fost votat, astăzi a susținut că el nu a declarat așa ceva și că în respectiva ședință nu a fost votat domnul Zdrânc. (SIC) Pe de altă parte, un alt membru al consiliului de administrație declară că a votat împotrivă și că are și argumente puternice pentru decizia sa. Totuși acesta recunoaște că nu știe dacă în final s-a întocmit și o hotărâr de numire a lui Daniel Zdrânc pe funcție.

În fine, ”rezistența” pe care am întâmpinat-o atât din partea CJ Alba care are nevoie de 10 zile ”legale” pentru a furniza copia unor documente aflate ”sub nasul lor” ne-a pus pe gânduri, la fel cum ne-a ”băgat în ceață” și promisiunea celor de la DPL de a ne elibera în cursul zilei de azi copiile solicitate – lucru care bineînțeles nu s-a întâmplat. Singura explicație ar fi că cineva s-a grăbit și a pus carul înaintea boilor, însă manevra nu a reușit.

În concluzie, am putea chiar să facem un pariu că în prima ședință a Consiliului Județean Alba, pe ordinea de zi, se va afla o hotărâre prin care se schimbă organigrama DPL iar postul de director tehnic se va transforma într-unul de director adjunct care nu necesită studii de specialitate.

Povestea în sine este una clasică, de amplasare a unei persoane (față de care, probabil, un partid are o datorie morală), într-un post ”călduț” și bine plătit. Nu este nici primul și nici ultimul caz de acest fel din România. Premieră este însă faptul că presa a ajuns foarte aproape de detaliile ”tehnice” ale unei astfel de manevre – de unde și bâlbâielile nefirești ale celor implicați, în încercarea de a ne convinge că suspiciunile noastre nu sunt întemeiate.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

VIDEO | Povestea ultimului cojocar din județul Alba: Liviu Similie, din Șugag, duce mai departe o meserie pe cale de dispariție: „Cojocul este casa ciobanului”

Bogdan Ilea

Publicat

în

Povestea ultimului cojocar din județul Alba: Liviu Similie, din Șugag, duce mai departe o meserie pe cale de dispariție: „Cojocul este casa ciobanului” Liviu Similie, din Șugag, este ultimul cojocar din județul Alba care încă produce cojoace ciobănești de miel și de oaie pentru ciobanii din țară și din străinătate. Bărbatul a învățat meseria de […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

VIDEO | Iosif și Viorel, doi frați în vârstă din Apuseni, au primit șansa la un trai decent: Voluntarii OffRoadAjută le-au renovat casa, au tras apa și le-au dăruit televizor. Bătrâneii vor primi spijin permanent și asistență medicală 

Mădălina Opriș

Publicat

în

Iosif și Viorel, doi frați în vârstă din Apuseni, au primit șansa la un trai decent: Voluntarii OffRoadAjută le-au renovat casa, au tras apa și le-au dăruit televizor. Bătrâneii vor primi spijin permanent și asistență medicală Doi vârstnici din Apuseni au primit de curând sprijinul voluntarilor OffRoadAjută Apuseni, care le-au curățat locuința și le-au creat […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

TRAGEDIE în Sebeș: Bărbat găsit inconștient în apartament de fiica sa, căzut pe podeaua din bucătărie. Medicii nu au mai putut face nimic

Bogdan Ilea

Publicat

în

TRAGEDIE în Sebeș: Bărbat găsit inconștient în apartament de fiica sa, căzut pe podeaua din bucătărie. Medicii nu au mai putut face nimic Un bărbat din Sebeș a fost găsit în stare de inconștiență de către fiica sa, căzut pe podeaua din bucătăria locuinței, astăzi 22 martie 2026. Medicii ajunși la fața locului nu au […]

Citește mai mult