Actualitate

Ne putem infecta cu COVID-19 de la aerul condiționat? Virgil Musta: ”Dacă aceste instalații nu au filtre speciale, ele reprezintă o sursă de contaminare”

Ioana Oprean

Publicat

în

Vara vine în curând și foarte mulți oameni se întreabă dacă va fi sau nu periculos să utilizeze aerul condiționat în mașină, acasă, la serviciu, în spațiile închise, și dacă masca i-ar putea proteja de o eventuală infecție cu coronavirus transmisă prin instalația de răcire a aerului.

Principiul de a nu se transmite boala este aerisirea foarte bună a spațiilor, spune profesorul Virgil Musta, medic infecționist la Timișoara. Doar că dacă aceste spații sunt ventilate cu instalații de aer condiționat care nu îndeplinesc condițiile de a avea un filtru cu efect bactericid sau dacă acest filtru nu este schimbat conform recomandărilor, atunci da, pot reprezenta o sursă de contaminare, a arătat dr. Virgil Musta, marți seara, la Digi24.

În cazul aerului condiționat din mașină, acela poate mai degrabă să slăbească imunitatea organismului. Sunt acele teorii din medicina indiană și chinezească care spun că vântul slăbește organismul. De aceea, persoanele care stau în aer condiționat, unele dintre ele, răcesc foarte ușor după aceste expuneri, a explicat prof. Musta.

În încăperi, este recomandabil ca acestea să fie foarte bine aerisite, nu neapărat cu aer condiționat, care, dacă nu are filtrele de securitate în regulă, s-ar putea să reprezinte un focar de contaminare. Există filtre speciale pentru aer condiționat, care sunt făcute pentru a steriliza aerul, dar sunt foarte scumpe și nu toate echipamentele de aer condiționat au aceste filtre, atrage atenția medicul.

Depinde, pe de altă parte, și despre ce fel de spații vorbim, dacă sunt spații de locuit, unde practic numai persoanele din respectiva casă pot contamina aerul, sau spații comune, de birouri, unde nu știi dacă sunt persoane bolnave purtătoare de virus și care pot contamina aerul. Dacă aceste instalații nu au filtre speciale, ele reprezintă o sursă de contaminare. În asemenea spații, indiferent dacă se folosește sau nu aerul condiționat, este important să purtăm masca și să păstrăm acea distanță de 2 m.

Problema este dacă este bine să funcționeze aerul condiționat sau dacă nu cumva este mai bine aerisim încăperile. Pentru că o aerisiere bună și o ventilare naturală a acestor încăperi poate că este mai bună decât o instalație de aer condiționat care nu îndeplinește condițiile de curățire a aerului, subliniază medicul Musta.

Cât de bune sunt lămpile de sterlizare

Există, pe de altă parte, lămpi cu efect bactericid. Inclusiv spitalele folosesc aceste echipamente care sterilizează și curăță aerul sau suprafețele. Doar că acelea din spitale sunt profesionale, iar spitalele se documentează în prealabil înainte de a le achiziționa.

În cazul persoanelor particulare, există un risc să achiziționeze produse care de fapt să nu corespundă specificațiilor și omul să aibă impresia că este protejat, dar el de fapt să nu aibă  această protecție, a explicat dr. Virgil Musta.  Aici, un rol important l-ar avea instituțiile de control ale statului, care să nu permită să se comercializeze chiar orice. Trebuie comercializate lucruri verificate și cunoscute, spune profesorul.

Sunt lămpi care acționează prin ionizarea aerului, altele prin ozonificarea lui, sunt și lămpile de ultraviolete, dar și aici e o problemă, pentru că nu poți sta în încăpere în perioada în care acestea funcționează: există riscuri de ardere ale tegumentului sau pot produce leziuni la nivelul globilor oculari și de aceea ele se folosesc doar când nu sunt oameni în perimetrul respectiv, a avertizat profesorul Virgil Nasta.

Sursa: digi24.ro


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Cum va fi VREMEA în Transilvania și celelalte regiuni din România până în 29 martie 2026: Cald și șanse reduse de ploi. Prognoza ANM

Ioana Oprean

Publicat

în

Cum va fi VREMEA în Transilvania și celelalte regiuni din România până în 29 martie 2026: Cald și șanse reduse de ploi Administrația Națională de Meteorologie a emis, luni, 16 martie 2026, o prognoză meteo pe regiuni valabilă până în 29 martie 2026. Conform prognozei, vremea va fi caldă, iar șansele de ploi vor fi […]

Citește mai mult

Actualitate

Gestionarea portofoliului profesional al cadrelor didactice: Metodologia-cadru, în consultare publică

Ioana Oprean

Publicat

în

Gestionarea portofoliului profesional al cadrelor didactice: Metodologia-cadru, în consultare publică Ministerul Educației a lansat în consultare publică, luni, 16 martie 2026 Metodologia-cadru privind elaborarea și gestionarea portofoliului profesional al cadrului didactic. Scopul documentului este de a reglementa cadrul unitar privind structura, elaborarea, actualizarea și gestionarea portofoliului profesional al cadrelor didactice. Portofoliul profesional conține informații precum: […]

Citește mai mult

Actualitate

FOTO | Șofer vitezoman prins cu 280 km/h pe Autostrada A3. Dreptul de a conduce i-a fost suspendat și a primit două amenzi

Bogdan Ilea

Publicat

în

Șofer vitezoman prins cu 280 km/h pe Autostrada A3. Dreptul de a conduce i-a fost suspendat și a primit două amenzi Un șofer care circula cu 280 de kilometri pe oră pe Autostrada A3, în timpul nopții, a fost depistat de polițiști și sancționat drastic, ieri, 15 martie 2026. Pe lângă amenda pentru viteza excesivă […]

Citește mai mult