Muzeul și clădirea paraclis, din cadrul Ansamblului Mănăstirii Ramet vor fi restaurate: A fost semnat protocolul de predare-primire a amplasamentului
Ministrul lucrărilor publice, dezvoltării și administrației, a semnat protocoalele de predare-primire a amplasamentelor pentru realizarea a 7 obiective de investiții printre care și restaurarea-consolidarea muzeului, a clădirii-paraclis din imediata apropiere a muzeului din cadrul Ansamblului Mănăstirii Râmeț, reamenajarea spațiilor de expoziție și depozitare a obiectelor de cult, precum și realizarea unor lucrări de amenajare exterioară.
Cladirea Muzeului. Monument istoric de valoare națională și universală, înscris în LMI sub codul nr. AB-II-m-A-00386.02, care se află în imediata vecinătate a Bisericii “Izvorul Tămăduirii”, clasificat monument istoric, înscris sub codul AB-II-m-A-00386.01.
Conform studiului istoric, clădirea școala – muzeu a fost construită în mai multe etape. Iniţial imobilul a fost destinat a fi stăreţie. Construcţia lui se estimează a fi fost la jumătatea sec XVIII, fiind distrus ulterior de Generalul Bucow în 1762 şi apoi în 1785. Şcoala funcţiona încă înainte de 1762 când este închisă forţat de ocupaţia habsburgică. În 1821, sătenii fac cereri insistente şi primesc îngăduinţa de a folosi drept şcoală pentru copii lor „prânzitorul monahilor”.
Lucrari identificate ca fiind necesare:
– consolidarea structurii de rezistenta a complexului muzeal;
– refacerea finisajelor interioare si exterioare;
– refacerea si modernizarea instalatiei electrice;
– modificarea designului interior;
– dotarea cu mobilier adecvat expunerii obiectelor;
– sistem de alarma si paza;
– sistem de iluminat general si expozitional corespunzator;
– amenajarea unui spatiu de depozitare a obiectelor ce urmeaza a fi expuse;
– inlocuirea tamplariei;
Clădirea Paraclis a fost ridicată în anul 1920, pe vechea fundaţie a unei clădiri demolate în anul 1762. Acesta are un regim de înălţime parter şi etaj, având o formă aproximativ dreptunghiulară şi aflându-se într-un stadiu avansat de degradare. Este compusă din: parter unde sunt patru camere și etaj unde se află Paraclisul, șapte camere și o toaletă cu două cabine.
Lucrari identificate ca fiind necesare:
– consolidarea, conservarea si refunctionalizarea cladirii
– refacerea finisajelor interioare si exterioare;
– refacerea sarpantei si invelitorii;
– desfacerea planseului din lemn existent peste etaj si refacerea acestuia din beton armat, exceptind zona incaperii paraclis.
– refacerea si modernizarea instalatiei electrice;
– modificarea designului interior;
– dotarea cu mobilier adecvat expunerii obiectelor;
– sistem de alarma si paza;
– sistem de iluminat general si expozitional corespunzator;
– amenajarea unui spatiu de depozitare a obiectelor ce urmeaza a fi expuse;
– inlocuirea tamplariei;
Centrala Termică este o anexă a Paraclisului și a fost construită pentru a adăposti centralele termice pe combustibil lichid, cu randament scăzut. Aceste echipamente sunt depășite din punct de vedere tehnic în momentul actual. Clădirea este parțial deteriorată.
Lucrari identificate ca fiind necesare:
– refacerea finisajelor interioare si exterioare;
– inlocuirea punctului termic cu unul nou, cu randament ridicat
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Bărbat din Alba Iulia, reținut: A distrus, prin înțepare, anvelopele a opt autoturisme parcate în două zone din oraș
Bărbat din Alba Iulia, reținut: A distrus, prin înțepare, anvelopele a opt autoturisme parcate în două zone din oraș Un bărbat din Alba Iulia, în vârstă de 35 de ani, a fost reținut pentru 24 de ore. Individul ar fi distrus, prin înțepare, anvelopele a opt autoturisme parcate în zona Bulevardului Transilvaniei și a străzii […]
VIDEO | Butea feciorilor din Cunța 2025. Obicei de sute de ani, în care se colindă, iar mătăhălile se costumează pentru a alunga spiritele rele: „Așa este din moși-strămoși”
Butea feciorilor din Cunța 2025. Obicei de sute de ani, în care se colindă, iar mătăhălile se costumează pentru a alunga spiritele rele: „Așa este din moși-strămoși” Butea feciorilor din Cunța este un obicei de sute de ani care se practică în zonă. Feciorii din sat colindă sătenii, biserica și fetele, pe care le și […]
În 27 decembrie 1784: Horea și Cloșca, doi dintre conducătorii răscoalei țărănești din Transilvania, trădați de un pădurar, au fost prinși și duși în temnița din Alba Iulia
În 27 decembrie 1784: Horea și Cloșca, doi dintre conducătorii răscoalei țărănești din Transilvania, trădați de un pădurar, au fost prinși și duși în temnița din Alba Iulia La data de 27 decembrie 1784, în pădurea Scoruşetului din Munții Gilău, au fost prinși prin trădarea pădurarului Anton Melzer din Abrud, Horea şi Cloşca, conducătorii răscoalei […]