Muzeul Național al Unirii din Alba Iulia a înregistrat un nou record de vizitatori. Peste 120.000 de turiști au trecut pragul instituției, în primele 8 luni din 2016
Muzeul Naţional al Unirii din Alba Iulia a înregistrat, în primele 8 luni ale acestui an, un număr record de vizitatori. Nu mai puţin de 123.729 persoane au trecut pragul muzeului în perioada ianuarie-august 2016, o cifră impresionantă care depăşeşte numărul de vizitatori, respectiv 115.930, care au fost înregistrați în 2015 și 93.088 în 2014, tot în această perioadă. Cea mai aglomerată lună a fost august, cu 33.302 vizitatori, urmată de lunile mai și iulie cu 23.986, respectiv 21.912 vizitatori.
”Această afluență mare de public este atât rodul unor expoziții sau evenimente de succes organizate în această perioadă de muzeul albaiulian, cum ar fi Noaptea Muzeelor, dar și a numeroaselor manifestări inițiate de administrația locală în Cetatea Alba Carolina — Zilele Orașului, Festivalul Roman Apulum, Festivalul Dilema Veche etc”, transmit reprezentanții muzeului.
Nu întâmplător, cele mai aglomerate luni la muzeu au fost cele care s-au suprapus peste evenimentele amintite. De asemenea, una dintre atracţiile din Cetate a fost spectacolul oferit în fiecare vineri de Garda Apulum, o trupă de reenactment antic formată din voluntari albaiulieni. Trupa a luat naștere în urma unor proiecte inițiate de de muzeul albaiulian și este compusă din patru formații: Legiunea XIII Gemina, Lupii Apoulonului, Ludus Apulensis și Magna Namesis.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
7 martie 2026 | Polițiștii rutieri din Alba acționează cu sistemul e-SIGUR pe drumurile din județ: Ce trebuie să facă șoferii surprinși de radar
7 martie 2026 | Polițiștii rutieri din Alba acționează cu sistemul e-SIGUR pe drumurile din județ: Ce trebuie să facă șoferii surprinși de radar Polițiștii rutieri acționează astăzi, 7 martie 2026, cu sistemul de monitorizare a traficului e-SIGUR, pentru a depista posibile încălcări ale normelor de circulație pe drumurile publice, în zonele cu risc rutier […]
SCANDAL la Baia de Arieș: Bărbat de 35 de ani, REȚINUT de polițiști după ce l-a bătut pe un altul, într-un bar din localitate
SCANDAL la Baia de Arieș: Bărbat de 35 de ani, REȚINUT de polițiști după ce l-a bătut pe un altul, într-un bar din localitate Un bărbat de 35 de ani, din Baia de Arieș, a fost reținut vineri de polițiști după ce l-a bătut pe un altul, într-un bar din localitate. Potrivit IPJ Alba, la […]
ACCIDENT în Alba Iulia: Două șoferițe s-au ,,ciocnit” pe strada Cloșca din municipiu. Două adolescente au ajuns la spital
ACCIDENT în Alba Iulia: Două șoferițe s-au ,,ciocnit” pe strada Cloșca din municipiu. Două adolescente au ajuns la spital Un accident rutier a avut loc vineri după-masa în Alba Iulia. Două șoferițe s-au ,,ciocnit” pe strada Cloșca din municipiu, iar două adolescente au ajuns la spital. Potrivit IPJ Alba, la data de 6 martie 2026, […]