Actualitate

Modificări importante în codurile fiscale. Românii vor fi informați în legătură cu o serie de datorii către ANAF

Ioana Oprean

Publicat

în

Un proiect de ordonanță de urgență care vizează codurile fiscale vine în sprijinul moștenitorilor. Concret, aceștia vor fi informați de către ANAF în legătură cu datoriile fiscale pe care persoana de la care moștenesc le-a avut.

Astfel, după ce va accepta succesiunea, moștenitorul va primi o notificare de la Fisc cu privire la datoriile față de acesta pe care le-a avut persoana decedată și care nu au fost plătite, fiind în sarcina celui care moștenește să suporte acele obligații fiscale.

Atunci când o persoană moare și își transferă patrimoniul urmașilor, aceștia nu preiua doar drepturile persoanei decedate, ci și obligațiile, dacă decid să accepte moștenirea. Cu alte cuvinte, odată ce au acceptat o moștenire, persoanele vizate de ea vor trebui să plătească toate datoriile care nu au fost plătite de către persoana decedată. Inclusiv pe cele fiscale.

În acest sens, un Proiect de ordonanță a Guvernului pentru modificarea și completarea Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare, a Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal prevede că moștenitorii vor fi informați de către Fisc cu privire la datoriile față de buget pe care antecesorul celor care moștenesc le-a avut.

Proiectul prevede că, odată ce a fost acceptată moștenirea, Fiscul va comunica o decizie succesorilor cu privire la datoriile pe care aceștia le-au preluat de la persoana decedată. Doar prin comunicarea acelei decizii se va face preluarea datoriei, conform propunerii de modificare a Codului de procedură fiscală.

Avantajul este că succesorii vor fi informați, exact, cu privire la datoriile față de Fisc pe care le au.
Informarea se va face doar după ce moștenitorii au acceptat drepturile și obligațiile transmise de la persoana decedată.

Astfel, este recomandat ca ei să se informeze înaintea acceptării moștenirii ce datorii (inclusiv față de stat) ar prelua și să nu aștepte comunicarea din partea Fiscului. Dacă o așteaptă și își dau seama că datoriile sunt prea mari, va fi prea târziu, moștenirea fiind deja acceptată și obligațiile trebuind să fie plătite.

sursa: bugetul.ro


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Volumul lucrărilor în construcții, în scădere cu 2,4% în România, în ianuarie 2026, față de aceeași lună din 2025

Ioana Oprean

Publicat

în

Volumul lucrărilor în construcții, în scădere cu 2,4% în România, în ianuarie 2026, față de aceeași lună din 2025 Volumul lucrărilor de construcţii din România a scăzut, ca serie brută, cu 2,4%, în luna ianuarie 2026 faţă de aceeaşi perioadă din 2025, iar ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de […]

Citește mai mult

Actualitate

FOTO | Nicușor Dan, întâlnire cu secretarul general al NATO: „România este o țară sigură. Am discutat despre noi capabilități pentru țările din Flancul Estic în cadrul programului Santinela Estică”

Ioana Oprean

Publicat

în

Nicușor Dan, întâlnire cu secretarul general al NATO: „România este o țară sigură. Am discutat despre noi capabilități pentru țările din Flancul Estic în cadrul programului Santinela Estică” Preşedintele Nicuşor Dan face, joi, 19 martie o vizită oficială la Bruxelles, întâlnindu-se cu secretarul general al NATO, Mark Rutte. Cei doi au discutat despre situaţia de […]

Citește mai mult

Actualitate

ANAF controlează în toată România piața carburanților. Instituția anunță că nimeni nu scapă: ,,Acțiunile vizează întreg lanțul de distribuție, de la importatori și depozitari până la comercianții finali”

Bogdan Ilea

Publicat

în

ANAF controlează în toată România piața carburanților. Instituția anunță că nimeni nu scapă: ,,Acțiunile vizează întreg lanțul de distribuție, de la importatori și depozitari până la comercianții finali” În contextul scumpirilor recente ale carburanților, Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a demarat o serie de controale la nivel național pentru a preveni și combate eventualele […]

Citește mai mult