Rămâi conectat

Cultură Educație

Model United Nations în Alba Iulia (MUNAI), prima conferință de tip ONU din județul Alba, la Colegiul Național ”HCC” Alba Iulia

Ziarul Unirea

Publicat

în

Model United Nations in Alba Iulia este un proiect organizat de către 10 elevi de liceu din Alba Iulia, susținuți de către Asociația „Forum Apulum”. Proiectul se va desfășura în perioada 2-4 noiembrie, fiind destinat exclusiv elevilor de liceu din județul Alba.

Simulare a unei conferințe ONU, acest proiect constă în dezbateri ale diferitelor teme globale în limba engleză. Participanții, desemnați delegați, pot alege în ce comitet doresc să reprezinte o țară sau un stat și să ajungă la așa-zisele „international agreements” cu alți delegați.

Prima ediție a MUNAI-ului este destinată elevilor din județ cu scopul de a-i familiariza pe aceștia cu conceptul de MUN. Participarea la o conferință de tip ONU reprezintă un exercițiu practic pentru public speaking, research (metodă de căutare practicată individual), noțiuni de limba engleză și o oportunitate de a întâlni persoane noi. Scopul acestei conferințe este de a deschide orizonturile liceenilor și de a le stârni interesul cu privire la implicarea în comunitate prin intermediul proiectelor sau asociațiilor.

Anul acesta conferința va dispune de șase comitete. Ele vor fi localizate în săli de clasă diferite. În fiecare dintre aceste comitete vor fi prezenți doi coordonatori ai dezbaterilor (chair, co-chair), doi membri din echipa media (fotograf, redactor), 3 persoane care vor distribui mesajele dintre delegați (mesageri) și, bineînțeles, delegații. Prima etapă a dezbaterilor propriu-zise o constituie partea discursurilor de început pe tema comitetului, particularizate pe țări/state. Pe baza acestora, delegații vor avea la dipoziție îndeajuns timp să discute între ei soluții pentru tema comitetelui. În acest mod vor fi realizate rezoluțiile care vor fi dezbătute cu argumente pro și contra. După stabilirea unei rezoluții finale se vor aduce diferite îmbunătățiri acesteia sub formă de amendamente. La finalul conferinței fiecare comitet va trebui să aibă o rezoluție finală, care va fi dezbătută la Adunarea Generală (General Assembly), locul în care delegații tuturor comitetelor se vor întruni.

Comitetele de anul acesta și tema/temele de dezbatere sunt următoarele:

– Disarmament and International Security Committee (DISEC) – Preveniting an arms race in space

– United Nations Environmental Programme (UNEP) – Measures of combating the excessive pollution in the air

– United Nations Development Programme (UNDP) – Producing sustainable green energy

– Social, Humanitarian and Cultural Committee (SOCHUM) – The fight against abuse, sexual exploitation, sexual violence and assistance to victims

– Crisis Committee – Random events that will be announced on the day of the conference

– United Nations Educational, Scientific and Cultural Organisation (UNESCO) – Establishing laws regarding space exploration and colonization

Pe lângă dezbaterile din comitete, departamentul de evenimente a pregătit ceremonii de deschidere/închidere, Adunarea Generală, un „Cozy Evening” și o mică petrecere, ca  evenimente destinate socializării dintre delegați.

Proiectul MUNAI s-a născut dintr-o simplă nevoie de avea și în orașul nostru o astfel de conferință. După participarea la două conferințe MUN din Bonsia și Herțegovina (Banja Luka, Mostar), membrii echipei de organizare au luat inițiativă și au căutat suport. Pe perioada verii au obținut sprijinul necesar din partea Dianei Filimon și a lui Cirprian Cucu, membrii ai Asociației „Forum Apulum”. Locul desfășurării conferinței – Colegiul Național „Horea, Cloșca și Crișan Alba Iulia” – a fost confirmat, iar elementele din comitet și bugetul au fost schițate cu rapiditate.

Taxa de participare la eveniment este de 60 de lei. Masa de prânz va fi asigurată în fiecare zi, precum și gustările din timpul pauzelor din comitete. Această taxă include doar rezervarea, nu și asigurarea, cazării persoanelor din afara localității care își exprimă această opțiune.

Aplicațiile sunt deschide până în 21 octombrie.

Pentru a aplica sau a găsi mai multe informații legate Model United Nations in Alba Iulia, puteți accesa:

– Site-ul web – https://www.munaiconference.com/

– Facebook – https://www.facebook.com/munai.conference/

– Email – [email protected]


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Cultură Educație

Cultură Educație

Crăciunul, furat de criză? Alin Tomuș, sociolog: „Nimic din ceea ce contează cu adevărat pentru dvs. nu poate fi luat de lumea exterioară!”

Ziarul Unirea

Publicat

în

Crăciunul, furat de criză? Alin Tomuș, sociolog: „Nimic din ceea ce contează cu adevărat pentru dvs. nu poate fi luat de lumea exterioară!” În prag de Sărbători, sociologul albaiulian Alin Tomuș a fost prezent la Unirea FM la o emisiune, realzată de Simona Lodroman, care și-a propus să răspundă la întrebările: Crăciunul a fost furat […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea