Rămâi conectat
MA-RA-MU

Editorial

Mită, colonizare, anticultură…

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Se vorbeşte în această perioadă foarte mult despre mita electorală. Şi când se vorbeşte despre asta, se ia în calcul doar mita dată la vedere, celor mai săraci dintre săraci, celor bătrâni şi bolnavi. E condamnabilă aceasta, fireşte, şi împotriva ei se preconizează (sper că nu doar declamativ) măsuri drastice. Mă îndoiesc, însă, că aceste măsuri vor fi luate, pentru că orice lege s-ar da în sensul ăsta, ea ar putea fi încălcată la o adică, de către cei obişnuiţi deja să încalce orice lege în ţara asta, fără a fi pedepsiţi. Problema este că nu mita la vedere e cea mai periculoasă formă de mită. Aceasta măcar le dă ocazia necăjiţilor, cu preţul unei umilinţe, de a mai răsufla o zi-două, de a se mai „îmbuiba” un pic cu nişte macaroane, cu o mămăliguţă, cu un litru de lapte… Există însă o altă formă de mită, care este cea mai periculoasă. Aceasta se hotărăşte deja în spatele uşilor închise, între reprezentanţii mediului de afaceri şi candidaţi. Oamenii de afaceri potenţi se orientează deja spre diferiţi candidaţi, şi le promit sprijinul lor, în schimbul unor influenţe ulterioare, mai ales în ceea ce priveşte viitoarele contracte cu statul. Aşa vor ajunge în viitor, cum au ajuns şi până acum, în 23 de ani de democraţie, firme nepregătite în anumite domenii, să pună mâna prin „dedicaţii speciale” pe contracte mari din bani publici, urmând ca apoi lucrările să fie date în subantreprize firmelor specializate, dar care nu au… sprijin politic!
Astfel de practici sunt demne de ţările lumii a treia şi de fostele colonii ale marilor imperii. Şi pentru că am amintit despre colonii, Ilie Şerbănescu vorbeşte de multă vreme despre un soi de „colonizare” a României, şi nu este prea departe de adevăr. Căci ce altceva este o colonie, dacă nu o zonă aflată sub influenţa unei puteri străine, care o stoarce de resurse şi care a pierdut controlul asupra propriului destin? De cele mai multe ori, cu „ajutorul” unor grupuri de politicieni-fantomă, care nu fac politica acelei colonii, ci politica puterii (sau a puterilor) străine. Ilie Şerbănescu spune că o zonă, sau o ţară, poate fi considerată colonie atunci când propriul său sistem administrativ a pierdut controlul asupra a trei pârghii economice: resursele naturale, resursele energetice, respectiv distribuirea lor, şi sistemul bancar. În condiţiile în care administraţia românească, Guvernul, Parlamentul, Preşedinţia şi toate celelalte instituţii au pierdut evident controlul asupra pârghiilor enumerate mai sus, cât de departe mai este România de statutul de colonie? Nu trebuie să vină nimeni să ne pună ştampila şi să ne declare colonie, că ne-am transformat noi înşine în aşa ceva, prin politica antinaţională pe care au dus-o (şi o duc în continuare) anumite grupuri de interese sau chiar grupuri politice aservite.
Iar toate cele de mai sus nu ar fi fost posibile, dacă în cei 23 de ani de democraţie nu s-ar fi dus, de către aceleaşi grupuri, o politică de anticultură şi antieducaţie românească. Cultura şi educaţia pot fi pervertite politic şi economic, pentru că ambele au nevoie de bani, dar politicul trebuie să aibă înţelepciunea de a se baza pe cultură şi pe educaţie, deoarece acolo este cea mai bună sursă de informaţii în ceea ce priveşte elaborarea unor strategii de promovare a intereselor naţionale. Fenomenele politice şi fenomenele economice sunt repetabile, dar această repetabilitate nu poate fi percepută decât de către o clasă politică şi de către un popor care au cultură şi educaţie! Astfel, aceste fenomene pot fi prevăzute şi gestionate. Din păcate, ceea ce vedem noi acum în ţară este o proastă gestionare a acestor fenomene, de către nişte conducători fără cultură şi fără educaţie, care şi-au dorit un popor fără cultură şi fără educaţie! Această stare de lucruri doar confirmă realitatea dureroasă: tot într-o colonie se doreşte ca populaţia să nu aibă cultură, educaţie şi sănătate. Acestea sunt alte trei pârghii de determinare a prosperităţii, ca şi cele economice enunţate mai sus. Pe care noi nu le mai avem…

 


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Editorial

Editorial

FOTO ȘTIREA TA| „Trafic” restricționat pe podul de lemn din latura vestică a Cetății Alba Carolina. Lucrări de înlocuire a lemnului

Ziarul Unirea

Publicat

în

FOTO ȘTIREA TA| „Trafic” restricționat pe podul de lemn din latura vestică a Cetății Alba Carolina. Lucrări de schimbare a lemnului „Traficul” este restricționat pietonilor pe podul de lemn al laturii vestice a Cetății Alba Carolina, în vedere unor lucrări de înlocuire a lemnului. Un cititor al ziarulunirea.ro a trimis pe adresa redacției câteva imagini […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea