Sport

Miriam Bulgaru eliminată în primul tur al calificărilor la Australian Open 2026: Cine a învins-o

Ioana Oprean

Publicat

în

Miriam Bulgaru eliminată în primul tur al calificărilor la Australian Open 2026

Miriam Bulgaru a fost eliminată în primul tur al calificărilor la Australian Open 2026.

Sportiva legitimată la CSM Unirea Alba Iulia (27 de ani, 197 WTA) a jucat, în zorii zilei de marți, 13 ianuarie 2026 (conform orei României), cu Tamara Korpatsch (Germania, 30 ani, 124 WTA), a 14-a favorită din preliminariile openului australian.

Albaiulianca a fost învinsă în trei seturi, cel de-al doilea având o desfășurare dramatică.

După 6-4 pentru sportiva din Germania în primul set, cel de-al doilea set a ajuns în tie-break, pe care și l-a adjudecat cu 9-7.

În setul decisiv germanca s-a impus cu 6-2.

Partida a durat 2 ore și 48 de minute.

Pentru a pătrunde pe tabloul principal de la Melbourne, fiecare jucătoare și fiecare jucător trebuie să treacă de câte trei tururi preliminare.

Albaiulianca Miriam Bulgaru a fost eliminată, în trei seturi, în primul tur al calificărilor pe tabloul principal de la Australian Open. Românca de pe locul 197 mondial, singura reprezentantă a României în calificări, a a cedat în fața jucătoarei Tamara Korpatsch (locul 124 WTA), după ce a reușit să revină spectaculos în setul secund, pe care l-a câștigat în tiebreak. Miriam Bulgaru, legitimată la CSM Unirea Alba Iulia, s-a oprit în primul tur al calificărilor pe tabloul principal de la Australian Open 2026. Sportiva noastră a fost învinsă în primul meci de la Melbourne de Tamara Korpatsch, în trei seturi, scor 4-6, 7-6 (7), 2-6, după două ore și 48 de minute de joc.

Românca a început foarte bine meciul, cu un break pe serviciul adversarei, dar favorita nr. 14 din calificările de la Melbourne și-a luat imediat revanșa, reușind chiar să preia avantajul pe tabelă, scor 2-1. Miriam a egalat, dar apoi a pierdut 3 game-uri la rând, Korpatsch ajungând să conducă cu 5-2. Deși sportiva noastră a revenit în joc și s-a apropiat la un singur game distanță, nemțoaica a pus imediat capăt setului, scor 6-4.

În partea a doua a jocului, Bulgaru a început foarte bine și, după o serie de 3 game-uri câștigate la rând, a făcut 3-1 pe tabelă. Sportiva de pe locul 197 mondial a mai condus apoi și cu 4-2, dar adversara ei a legat apoi 3 game-uri și a întors rezultatul.

Din fericire, românca s-a mobilizat și a reușit să rămână în joc, trimițând setul în tiebreak, unde a făcut 6 mini-break-uri, impunându-se cu 9-7. Partida a ajuns, astfel, în setul decisiv, unde Korpatsch a controlat jocul, aflându-se permanent la conducere. Sportiva noastră nu a mai reușit să câștige decât două game-uri și a fost eliminată prematur din calificările Australian Open. Dacă ar fi trecut în semifinale, Miriam Bulgaru ar fi înfruntat-o pe italianca Silvia Ambrosio (locul 214 WTA), care a trecut în primul tur al calificărilor de Ana Sofia Sanchez (locul 191 WTA) cu scorul de 6-1, 6-2. 2026.

Bulgaru a fost învinsă de nemțoaica Tamara Korpatsch (30 de ani, 124 WTA), scor 6-4, 6-7(9), 6-2, sportivă care în 2023 a câștigat Transylvania Open. Sorana Cîrstea, Jaqueline Cristian și Gabriela Ruse vor juca direct pe tabloul principal la Australian Open 2026, turneul care are premii-record de 111,5 milioane de dolari australieni.

Miriam Bulgaru a bifat a 3-a prezență în calificările primului Grand Slam al anului. În 2024, ea a fost eliminată în runda inaugurală, iar la ediția precedentă a trecut de Giorgia Pedone, înainte să piardă confruntarea cu Julia Riera. Per total, Miriam Bulgaru a evoluat în calificări la nouă turnee de Grand Șlem, fără a ajunge pe tabloul principal.

foto: arhivă, informații: eurosport.ro


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Sport

Sport

FOTO: CSM Unirea Alba Iulia, reunire pentru Liga 2, sub comanda lui Dragoș Militaru | Mihaiu, singura noutate, a plecat I. Tănase

Dan HENEGAR

Publicat

în

CSM Unirea Alba Iulia, reunire pentru Liga 2. Primul antrenament al „alb-negrilor” sub comanda lui Dragoș Militaru, noul antrenor principal CSM Unirea Alba Iulia, reunire pentru Liga 2, sub comanda lui Dragoș Militaru. Mihaiu, singura noutate, a plecat I. Tănase, iar Indrei a reluat antrenamentele Citește și: Andreas Mihaiu, prima achiziție a CSM Unirea Alba Iulia: […]

Citește mai mult

Sport

FOTO: CSU Alba Iulia, reunire cu 24 de jucători | Deocamdată, nicio noutate în efectivul universitarilor

Dan HENEGAR

Publicat

în

Divizionara terță CS Universitar Alba Iulia a avut reunirea lotului, la primul antrenament din 2026 participând 24 de jucători. Prima ședință de pregătire s-a desfășurat în sală, antrenament urmat de o serie de alergări pe Stadionul „Cetate” „Deocamdată suntem cu același efectiv. Sunt discuții cu jucători tineri, pentru care trebuie rezolvată și situația școlară. Este […]

Citește mai mult

Sport

Cioară (Industria Galda), golgheterul SuperLigii Alba, după turul ediției 2025/2026 | Lupșan și Voic (Viitorul Sântimbru), pe podiumul marcatorilor

Dan HENEGAR

Publicat

în

Cioară (Industria Galda), golgheterul SuperLigii Alba, după turul ediției 2025/2026 | Lupșan și Voic (Viitorul Sântimbru), pe podiumul marcatorilor în campionatul organizat de AJF Alba Alexandru Cioară (Industria Galda de Jos) este golgheterul SuperLigii Alba după încheierea turului celui de-al patrulea eșalon fotbalistic. Vârful „galben-albaștrilor” a marcat 26 de goluri, dublu comparativ cu următorii realizatori, […]

Citește mai mult