Rămâi conectat

Ştirea zilei

Mircea Hava: ”Vorbind despre struţi, tupeu şi demnitate cred că domnul Dîrzu, de fapt, s-a uitat în oglindă!”

Ioana Oprean

Publicat

în

Pentru că un politician local s-a gândit că nu am dreptul la opinie, mă văd nevoit să reacţionez. Replica de acum nu i se adresează lui, ci oamenilor de bună credinţă.

Ca să lămurim lucrurile din punct de vedere cultural, Voltaire nu a fost un filosof, ci scriitor, chiar dacă a scris un dicţionar de filosofic. Filosoful are sistem, logică şi argumentare cu care caută să înţeleagă lumea. Domnului Dîrzu îi lipsesc toate acestea. El nu poate înţelege realitatea din jurul lui, ci repetă ca o placă zgâriată aceleaşi şi aceleaşi lucruri. ÎI înţeleg că este supărat că am criticat cea mai mare realizare politică marca PSD Alba – nunta de pe păşunea Lancrămului, dar să te aperi cu atâta lipsă de imaginaţie…

Nici măcar nu trebuie să-i răspund eu, pentru că i-au replicat deja domnului Dîrzu ministrul Finanţelor şi chiar şeful său de partid Victor Ponta: „Nu mai suntem în comunism. Statul nu mai creează locuri de muncă”, a declarat primul ministru, preşedintele PSD.

Blocat în retorica electorală de acum trei ani, domnul Dârzu îndrăzneşte să-şi contrazică şeful. Mult prea sigur pe el, a uitat să-şi facă temele politice, atingând un subiect sensibil chiar pentru Victor Ponta, cel care a promis în urmă cu trei ani românilor 1 milion de locuri de muncă. Nu le-a făcut. A promis redeschiderea spitalelor, le-au lăsat închise, au promis o nouă listă de medicamente compensate, nu a s-a făcut, au promis un sistem de educaţie performant, ne-am ales cu lipsa manualelor şi cu aberaţia accederii la universitate a tuturor elevilor cărora nu le-a plăcut cartea. Din categoria celor care cred că Voltaire a fost filosof!

Au mai primit românii multe din partea PSD şi a lui Victor Ponta: taxa pe stâlp, accizarea aberantă a carburanţilor, scăderea puterii de consum, taxe şi impozite noi sau majorate, stoparea investiţiilor, desconsiderarea ideii naţionale prin desconsiderarea municipiului Alba Iulia, Oraşul Marii Uniri căruia nu i-au alocat nici un leu deşi există o lege care declară Alba Iulia oraş de importanţă naţională.

Eu am fost cinstit cu albaiulienii şi nu le-am promis niciodată locuri de muncă, pentru că ştiu că o administraţie locală nu poate crea direct locuri de muncă, dar am creat condiţii pentru ca firmele care lucrează aici să o facă.

Toate proiectele care s-au implementat în Alba Iulia, 150 de milioane de euro, au creat sau au menţinut locuri de muncă şi au adus venituri suplimentare bugetului local, din taxe şi impozite, bani cu care am finanţat alte lucrări pentru oraş. Victor Ponta şi PSD au promis locuri de muncă, dar au creat condiţii tot mai grele firmelor. Şomajul a crescut dar nu mai apare în statistici pentru că mulţi dintre şomerii cărora Ponta le cere acum din nou votul au ieşit din perioada de indemnizare.

Ce am făcut eu şi PDL pentru Alba Iulia vede oricine. Ce a făcut însă domnul Dîrzu? ÎI desfid să spună măcar un lucru! Şi nu numai pentru Alba Iulia, ci pentru întreg judeţul!

Vorbind despre struţi, tupeu şi demnitate cred că domnul Dîrzu, de fapt, s-a uitat în oglindă!

Mircea HAVA, președinte PDL Alba


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

VIDEO | Levente Polgar, un maghiar mai român ca românii: A încheiat Ștafeta Invictus 2025 la Carei, prin înmânarea drapelului României

Ioana Oprean

Publicat

în

Levente Polgar, un maghiar mai român ca românii: A încheiat Ștafeta Invictus 2025 la Carei, prin înmânarea drapelului României Ultramaratonistul aiudean de origine maghiară Levente Polgar a avut onoarea de a înmâna drapelul României, la Carei, la finalul Ștafetei Invictus 2025.  Cele trei ștafete — Albastră, Galbenă și Roșie — au ajuns, sâmbătă, 25 octombrie […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

VIDEO | Investiții în infrastructura verde la Zlatna: Pista de biciclete dintre Pârâu Gruiului și centrul Zlatnei, proiect de 2,8 milioane de lei, finanțat prin PNRR

Ioana Oprean

Publicat

în

Investiții în infrastructura verde la Zlatna: Pista de biciclete dintre Pârâu Gruiului și centrul Zlatnei, proiect de 2,8 milioane de lei, finanțat prin PNRR Primarul orașului Zlatna, Silviu Ponoran, a oferit detalii despre pista de biciclete aflată în construcție între oraș și satul aparținător Pârâu Gruiului. Proiectul, finanțat prin Programul Național de Redresare și Reziliență […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

VIDEO | Halviță ca pe vremuri, produsă de un turtar din Alba: Secretul dulcelui lipicios preparat doar când vine frigul

Ioana Oprean

Publicat

în

Halviță ca pe vremuri, produsă de un turtar din Alba: Secretul dulcelui lipicios preparat doar când vine frigul Mai știți halvița de pe vremuri? Cu siguranță toți ne amintim de bucățile dulci și lipicioase de halviță sau nuga din copilărie. Se găseau în cofetării, dar și la comercianții ambulanți din parcuri, piețe sau circuri. Era […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea