Ştirea zilei

Mircea Hava: În fața acestui virus, Covid – 19, suntem cu toții potențiale victime. Nu mai contează că suntem germani, francezi, italieni, bulgari sau români

Ioana Oprean

Publicat

în

Mircea Hava: În fața acestui virus, Covid – 19, suntem cu toții potențiale victime. Nu mai contează că suntem germani, francezi, italieni, bulgari sau români

Ce am putea aștepta de la cetățenii Europei, dacă nu mai multe argumente de a se îndoi că cineva veghează și știe ce face? Și cu ce ar greși ei dacă și-ar lua ”la revedere”, fiecare pe limba lui, de la Europa Unită?

Nu mă încearcă dispoziția de a vă întâmpina cu ”bucla” asta obsesivă din două cuvinte ”Stați acasă!”. Sintagma a devenit religie într-o lume plină de eretici, iar cine i-a priceput forța și simplitatea e om, cine nu – sunt sigur că nu se va cuibări lângă familie dacă le spun eu s-o facă.

Nu cred că e momentul bun pentru a cădea în ispita criticilor față de orice, nici de a ne înregimenta în fronda slăbiciunilor de țară, dacă vreți, ale Europei. Dar, categoric, judecata mea ca și a multora, aduce cu ea imaginea limitărilor la care Europa s-a supus singură, fluturând idealuri nobile de unitate și solidaritate, din care azi, într-o astfel de criză, mulți se întreabă ce a mai rămas. Suntem deciși și preocupați de teme majore, dar alegem să închidem granițe sfidător, în fața propriilor popoare, ingnorând până și argumentul de a garanta aprovizionarea țărilor și economiilor. State ca Italia și Spania au fost retezate de pe hartă, efectiv ignorate economic și umanitar, pe fondul unui abandon colectiv, generalizat, în care fiecare țară face ce poate să scape. Disponibilitatea pentru angajament colectiv, în numele întregii Uniuni Europene, a fost întârziată, ezitantă, până la limita la care parcă cineva s-ar fi vrut implorat. Încolonați după principii și crezuri, n-a tras nimeni la timp clopotul care vestea urgia. Sensul lui ”a acționa acum și împreună” a fost transformat într-o amânare autosuficientă, mai nou, contemplând uimiți felul în care China s-a luat în serios. La începutul acestei crize, senzația a fost că Europa se abandonează colectiv pentru a se salva individual. Și ce am putea aștepta de la cetățenii Europei, dacă nu mai multe argumente de a se îndoi că cineva veghează și știe ce face? Și cu ce ar greși ei dacă și-ar lua ”la revedere”, fiecare pe limba lui, de la Europa Unită?

Arta, istoria, arhitectura nu mai contează atunci când așteptările oamenilor și rezolvarea stau în cercetare, eprubete, laboratoare. Europa, așa cum o știm astăzi, e o alcătuire mult prea plăpândă și neconvingătoare atunci când centrul de greutate e în mijlocul sistemelor de sănătate. Exemple considerate valoroase s-au transformat într-o morfină care doar face durerea mai ușor de suportat, în timp ce medicii și cercetătorii se caută pe numerele personale pentru a consemna opinii sau scheme de tratament, protejați mulți doar de Dumnezeu.

Dincolo de ce ne lasă în suflete această pandemie, punand în genunchi optimismul Europei de nici câteva luni în urmă, observ că, timid, s-a început să se umble la conștiință. Președinta Ursula von der Leyen a propus un set amplu de măsuri care să asigure o aprovizionare adecvată cu echipamente de protecție și materiale medicale în toată Europa. Se va aproba o Inițiativă pentru investiții, în răspunsul la coronavirus, în valoare de 37 de miliarde EUR din fondul pentru politici de coeziune, pentru a furniza lichidități întreprinderilor mici și sectorului asistenței medicale. Se vor adopta măsuri la frontiere, astfel încât să fie protejată sănătatea cetățenilor, dar să fie permisă libera circulație a mărfurilor esențiale. Sunt anuțate și alte măsuri benefice.

Momentul în care Europa mai poate striga ”Evrika” nu va fi când cineva va anunța că pandemia și-a oprit marșul, cu sau fără vaccin. Uniunea Europeană e obligată să dezvolte anticorpii serioși, prin pregătirea medicilor, susținerea programelor de sănătate, a sistemelor de colaborare și răspuns la crize, a cercetării. Dacă vrem să ne găsim măcar în fericita situație de a ști ce să facem împreună, nu cu obloanele lăsate peste disperarea fiecăruia.

Vom trece și peste această criză și, printre lecțiile pe care le vom fi învățat, sper să se regăsească și asta: în fața unei pandemii, suntem cu toții egali. În fața unei amenințări care nu ține cont de limbă, de cultură, de economie, de interese locale sau regionale, și nicidecum de granițe, nu mai contează că suntem germani, francezi, italieni, bulgari sau români. În fața acestui virus, Covid – 19, suntem cu toții potențiale victime.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Municipiul Alba Iulia și comuna Ciugud înființează o nouă asociație pentru gestionarea transportului local: „Suntem deschiși la colaborare și cu alte primării”

Lucian Dărămuș

Publicat

în

Municipiul Alba Iulia și comuna Ciugud înființează o nouă asociație pentru gestionarea transportului local: „Suntem deschiși la colaborare și cu alte primării” Municipiul Alba Iulia și comuna Ciugud vor înființa o asociație de dezvoltare intercomunitară de utilități publice, care va gestiona serviciul de transport public local în zona metropolitană Alba Iulia-Ciugud. În paralel, cele două […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Păcănelele urmează să fie interzise și în municipiul Blaj: Consultare publică pe tema proiectului de HCL

Ioana Oprean

Publicat

în

Păcănelele urmează să fie interzise și în municipiul Blaj: Consultare publică pe tema proiectului de HCL Primăria Blaj a pus, joi, 19 martie 2026 în consultare publică un proiect de hotărâre privind organizarea și exploatarea jocurilor de noroc pe raza Municipiului Blaj și aprobarea Regulamentului pentru emiterea autorizației de funcționare pentru desfășurarea jocurilor de noroc […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

TRAGEDIE în Alba: Un motociclist de 38 de ani, DECEDAT la Rimetea. Bărbatul era cetățean maghiar și i s-ar fi făcut rău în timpul unei ieșiri

Ioana Oprean

Publicat

în

TRAGEDIE în Alba: Un motociclist de 38 de ani, DECEDAT la Rimetea. Bărbatul era cetățean maghiar și i s-ar fi făcut rău în timpul unei ieșiri Un motociclist de 38 de ani a decedat joi noaptea la Rimetea, după ce i s-ar fi făcut rău. Bărbatul era cetățean maghiar și se afla în timpul unei […]

Citește mai mult