Mircea Hava: „După distanțarea socială trebuie să urmeze unitatea statală. Lumea trebuie să facă front comun pentru găsirea unui antidot!”
Într-o postare pe pagina sa de pe o rețea de socializare, europarlamentarul Mircea Hava, fostul primar al municipiului Alba Iulia, vorbește despre perioada aceasta de luptă contra coronavirusului, spunând că aceasta este una de echipă, echipa umanității contra unui virus, iar cine nu face parte din echipă a pierdut încă dinaintea competiției.
„Trăim vremuri în care strălucirea stelelor europene a fost acoperită, la propriu, de norii grei ai pandemiei Covid-19. Fiecare stat a ales propria strategie în lupta cu pandemia, chiar dacă virusul a curtat toate țările, fără a ține seama de granițe, de cultură, de religie, de rasă ori de poziția de pe glob. Impresia generală a fost că lupta cu acest coronavirus a fost una dusă de fiecare stat, cu armele, strategiile și capacitățile proprii.
Pentru o clipă, Europa a arătat că este unită doar în dorința de a face față problemei, nu și în modul în care a abordat problema. Uniunea Europeană, golită pentru o vreme de sens, s-a comportat ca o rudă îndepărtată, gata să trimită „cinstea”, din obligație, dar care nu catadicsește să facă act de prezență. Pe alocuri, așa a părut această luptă comună cu virusul, chiar dacă sunt și multe exemple de unitate și conlucrare.
Suntem acum în pragul zilelor „de după”, când greul furtunii pare să fi trecut iar toată lumea e în picioare, se chinuie să repare, să întărească acoperișuri, să caute resurse și să refacă punți. Suntem tocmiți și puși pe treabă, ca o mare familie atinsă de urgie. Acum înțelegem mai bine că distanțarea socială trebuia dublată, mult mai bine, de o apropiere statală, de o unitate instituțională.
Acum, în plină refacere, după prima confruntare cu acest virus, pare că s-a dat startul unei alte competiții: cine găsește primul antidotul? Or, nimic nu poate fi mai greșit decât o astfel de percepție, anume că ne aflăm într-o competiție din care unii câștigă și alții pierd. Nici vorbă! E greșit să ne uităm fiecare în oglinda lui, să ne bazăm fiecare pe recuzita proprie de studii, cercetări și știință.
Competiția pentru găsirea antidotului este una în urma căreia câștigăm sau pierdem împreună. E acel model de competiție în care ne motivăm unii pe alții, ne împingem unii pe alții de la spate, ne testăm limitele doar pentru ca, la final, să trecem împreună linia de sosire. Indiferent cine găsește primul antidotul, acesta aparține întregii umanități.
Atât timp cât o haină luată din Germania are un „made in Romania”, cât doctori din estul Europei salvează vieți în occident sau pământul unei țări e lucrat cu trudă de un vecin de peste graniță, sau „chiar de aici, de peste deal” e foarte clar ca rădăcina umană a acestui continent și a lumii arată că suntem într-o interdependență totală. Da, cercetătorii și tehnologia medicală sunt cei mai mari actori ai prezentului. Le vor urma companiile farma, capabile de producția la scară largă a antidotului! Da, liderii tuturor țărilor pot aduce „modelul noii lumi”, în care reușita personală nu te exonerează de solidaritate, în care nu rezolvi nimic dacă în jurul tău se scriu necrologuri și e plin de morminte, în timp ce tu porți de grijă vieții tale.
Cu aceasta concluzie a ieșit în fața Bunului Dumnezeu și Papa Francisc. Amfitrionul credinței care se împacă cu știința a spus „să garantăm accesul universal la tehnologiile esențiale care permit fiecărei persoane infectate, în oricare parte a lumii, să primească tratamentul medical necesar”.
Liderii lumii sunt într-o intersecție, din care pot salva sau pot decepționa. În luna aprilie s-au angajat într-o „proclamație a vaccinului”, cu dorința de a accelera cooperarea științifică ce vizează tratamente împotriva Covid-19. Singurul care a tulburat acest angajament, cu un moment de „show” specific, a fost președintele Trump. A hotărât să pedepsească OMS, renunțând la contribuție, pe același model în care un părinte își pedepsește copilul lăsându-l fără internet. E păcat că „unchiul Sam” nu înțelege că lupta asta e a tuturor, iar el va fi și mai plăpând, pentru că oxigenul din masca lui nu vine doar din America.
Sper, îmi doresc, ca maratonul de strângere a miliardelor necesare cercetării și producției de vaccin, anunțat recent de Ursula von der Leyen și de grupul PPE, în care s-a angajat și România alături de statele Europene, să fie dovada că spiritul discreționar și izolarea vor fi tot mai departe, că „seamăn” înseamnă mai mult decât am arătat până azi, că orizontul speranței este al tuturor, indiferent că trăim într-un loc unde încă citim la lumina lumânării ori într-un altul, unde avem acces la cel mai rapid internet. Lupta aceasta este una de echipă. Echipa umanității contra unui virus. Iar cine nu face parte din echipă a pierdut încă dinaintea competiției. Dacă nu în fața acestei amenințări, atunci în fața cui sau a ce să fim solidari?! Aceasta este lecția pe care Europa și umanitatea trebuie să o aplice zi de zi în fața oricărei suferințe!
La 4 mai, cu ocazia conferinței donatorilor organizată în cadrul răspunsului mondial la coronavirus, Comisia a înregistrat angajamente financiare asumate de donatori din întreaga lume în valoare de 7,4 miliarde EUR, echivalentul a 8 miliarde USD”, a scris Mircea Hava pe facebook.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Ştirea zilei
FOTO | Petru Roncea, câștigător la Physique Tall Champion. Tânărul din Sebeș s-a calificat la Campionatul Mondial din Los Angeles
La finalul săptămânii trecute, în orașul Luton, din Marea Britanie, la The Grove Theatre, s-a desfășurat o competiție de amploare dedicată culturismului natural. Evenimentul s-a întins pe durata a două zile: prima zi fiind rezervată categoriilor de juniori și adolescenți, iar cea de-a doua destinată sportivilor din categoriile open, cu vârste între 20 și 28 […]
FOTO | Apel DISPERAT pentru o cățelușă fără stăpân, lovită de mașină. A fost luată de pe marginea drumului de o tânără și dusă la o clinică veterinară în stare gravă. Costurile tratamentului sunt imense
Apel DISPERAT pentru o cățelușă fără stăpân, lovită de mașină. A fost luată de pe marginea drumului de o tânără și dusă la o clinică veterinară în stare gravă. Costurile tratamentului sunt imense O tânără din județul Alba a găsit în urmă cu câteva zile, pe marginea drumului dinspre Cugir spre Orăștie, o cățelușă fără […]
FOTO | Președintele ceh Petr Pavel a fost în vacanță în România. A vizitat și Alba Iulia: ,,Frumoasă, cu oameni prietenoși și locuri minunate”
Președintele din Republica Cehă și-a petrecut vacanța în România, unde a călătorit peste 3.000 de kilometri pe motocicletă. În excursia sa, Petr Pavel a vizitat și județul Alba. Bărbatul în vârstă de 63 de ani a călătorit alături de un grup de prieteni motocicliști, iar pe parcursul vacanței, nu a dormit mai mult de o […]