Actualitate

Mircea Duşa se află în şedinţă cu membrii PSD Alba

Dragoş Suciu

Publicat

în

Ministrul Apărării Naţionale, Mircea Duşa a venit astăzi la Alba Iulia, iar de la ora 10:30 se află în şedinţă cu membrii partidului PSD Alba.

Ministrul este în trecere în „Oraşul Unirii” venind de la Hunedoara şi va susţine o conferinţă de presă la ora 12.00.

Precizăm faptul că Mircea Duşa  a fost instalat în funcţia de Ministru al Apărării Naţionale la sfârşitul anului 2012, iar din august până în decembrie a fost Ministru al Administraţiei şi Internelor. Mircea Duşa a reprezentat judeţul Harghita în două mandate de parlamentar din 2004 până în 2012, iar în ultimul an a fost şi Ministru pentru Relaţia cu Parlamentul.

Revenim cu amănunte după conferinţa de presă.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

FOTO | Dr. Andrei Mureșan, medic ATI, se implică în activitatea de coordonare privind prelevarea de organe și țesuturi încă din 2013: „Chiar și la pensie, poți salva vieți”

Ioana Oprean

Publicat

în

Dr. Andrei Mureșan, medic ATI, se implică în activitatea de coordonare privind prelevarea de organe și țesuturi încă din 2013: „Chiar și la pensie, poți salva vieți” Dr. Andrei Mureșan, medic ATI, se implică în activitatea de coordonare privind prelevarea de organe și țesuturi încă din 2013. Deși pensionar, a revenit în Spitalul Județean de […]

Citește mai mult

Actualitate

Dragoș Damian, Terapia Cluj: „Vine o criză mare! Țineți mașinile acasă! Aveți nevoie de mâncare, de medicamente, de căldură și, mai nou, de drone!”

Ioana Oprean

Publicat

în

Dragoș Damian, Terapia Cluj: „Vine o criză mare! Țineți mașinile acasă! Aveți nevoie de mâncare, de medicamente, de căldură și, mai nou, de drone!” „Vine o criză mare. Țineți mașinile acasă! Aveți nevoie de mâncare, de medicamente, de căldură și, mai nou, de drone!”, afirmă într-un comentariu Dragoș Damian, director general Terapia Cluj și director […]

Citește mai mult

Actualitate

Codul rutier 2026 | Şoferii din România ar putea scăpa de amendă dacă nu prezintă fizic permisul și talonul mașinii. Proiect de lege depus la Parlament

Ioana Oprean

Publicat

în

Şoferii din România ar putea scăpa de amendă dacă nu prezintă fizic permisul și talonul mașinii. Proiect de lege depus la Parlament Șoferii ar putea să nu mai fie amendați dacă nu prezintă fizic permisul și talonul mașinii, se arată într-un proiect de lege depus în Parlament de deputatul USR Alexandru Dimitriu. Parlamentarul spune că […]

Citește mai mult