Actualitate

Mircea Duşa a făcut cadou un autocar nou Colegiului Militar Liceal „Mihai Viteazul” din Alba Iulia

Dragoş Suciu

Publicat

în

Cu ocazia vizitei la Alba Iulia, ministrul Apărării Naţionale, Mircea Duşa nu a uitat de elevii Colegiului Militar Liceal „Mihai Viteazul” cărora le-a făcut cadou un autobuz nou pentru a-l folosi în activităţile extraşcolare, civile sau militare care le desfăşoară.

Mircea Duşa a început conferinţa de presă a Partidului Social Democrat cu felicitarea şi arătându-şi susţinerea faţă de elevii şi  cadrele didactice de la Colegiul Militar Liceal „Mihai Viteazul”. „Sunt mândru că în municipiul Alba Iulia este o unitate de elită a Ministerului Apărării Naţionale, este vorba de liceul care prin munca desfăşurată a făcut ca această instituţie să se claseze pe locul 2 în topul liceelor din Romania” a declarat ministrul.

Acesta a avut ieri o întâlnire cu elevii şi cadrele didactice pentru a discuta probleme de instruire şi bugetare a instituţiei, iar apoi a susţinut că  o şcoală de un asemenea nivel trebuie sprijinită pentru a se menţine.

De astăzi elevii Liceului Militar Liceal Mihai Viteazul au în dotare un autocar nou care le permite transportul la activităţile extraşcolare care le desfăşoară. „La solicitarea conducerii instituţiei, a copiilor si a părinţilor, având în vedere activităţile extraşcolare care le desfăşoară fie că au caracter militar sau civil, adică artistic, sportiv şi faptul că participă la multe activităţi, nu am venit cu mâna goala şi au primit odată cu sosirea mea un autocar modern, nou care le va permite să meargă la aceste activităţi” a încheiat subiectul Ministrul Apărării Naţionale, Mircea Duşa.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

FOTO | Dr. Andrei Mureșan, medic ATI, se implică în activitatea de coordonare privind prelevarea de organe și țesuturi încă din 2013: „Chiar și la pensie, poți salva vieți”

Ioana Oprean

Publicat

în

Dr. Andrei Mureșan, medic ATI, se implică în activitatea de coordonare privind prelevarea de organe și țesuturi încă din 2013: „Chiar și la pensie, poți salva vieți” Dr. Andrei Mureșan, medic ATI, se implică în activitatea de coordonare privind prelevarea de organe și țesuturi încă din 2013. Deși pensionar, a revenit în Spitalul Județean de […]

Citește mai mult

Actualitate

Dragoș Damian, Terapia Cluj: „Vine o criză mare! Țineți mașinile acasă! Aveți nevoie de mâncare, de medicamente, de căldură și, mai nou, de drone!”

Ioana Oprean

Publicat

în

Dragoș Damian, Terapia Cluj: „Vine o criză mare! Țineți mașinile acasă! Aveți nevoie de mâncare, de medicamente, de căldură și, mai nou, de drone!” „Vine o criză mare. Țineți mașinile acasă! Aveți nevoie de mâncare, de medicamente, de căldură și, mai nou, de drone!”, afirmă într-un comentariu Dragoș Damian, director general Terapia Cluj și director […]

Citește mai mult

Actualitate

Codul rutier 2026 | Şoferii din România ar putea scăpa de amendă dacă nu prezintă fizic permisul și talonul mașinii. Proiect de lege depus la Parlament

Ioana Oprean

Publicat

în

Şoferii din România ar putea scăpa de amendă dacă nu prezintă fizic permisul și talonul mașinii. Proiect de lege depus la Parlament Șoferii ar putea să nu mai fie amendați dacă nu prezintă fizic permisul și talonul mașinii, se arată într-un proiect de lege depus în Parlament de deputatul USR Alexandru Dimitriu. Parlamentarul spune că […]

Citește mai mult