Minivacanța de 1 mai, în Apuseni: Spectacole cu ansambluri locale, cursuri de călărie și drumeții cu bicicleta/ Gradul de ocupare, prețuri și oferte, la pensiuni din Alba
Turiștii care aleg să sărbătorească minivacanța de 1 mai în Apuseni au ocazia să participe la cursuri de călărie, drumeții cu bicicleta, dar și să asiste la spectacole de muzică și dans ale unor ansambluri locale, formate din tineri îmbrăcați în port specific Țării Moților.
Președintele Asociației Naționale de Turism Rural Ecologic și Cultural din România (ANTREC), filiala Alba, Emil Comșa, a declarat, pentru ziarulunirea.ro, că gradul de ocupare, înainte cu câteva zile de minivacanța de 1 mai, este, pe Valea Arieșului, care străbate zona Munților Apuseni, de peste 80%, iar proprietarii de structuri turistice speră să ajungă la 100%.
”Avem pachete de trei nopți, pe Valea Arieșului, la pensiuni de patru margarete, cu prețuri între 600 și 800 de lei de persoană, iar în cazul pensiunilor de două margarete avem prețul per pachet/persoană între 300 și 400 de lei. Sunt incluse trei mese pe zi. Se pot face drumeții, deja până la altitudinea de 1.000 de metri avem copacii înfloriți, putem face călărie, putem merge cu bicicleta. Bineînțeles că avem gastronomie tradițională, foc de tabără și ansambluri locale care au portul tradițional și repertoriul folcloric din zonă”, a spus Emil Comșa.
Potrivit acestuia, există competiție între proprietarii unităților de cazare pentru a oferi cele mai interesante activități de agrement.
Astfel, o parte din patronii de pensiuni au colaborări cu mici ansambluri locale, cu instrumentiști și chiar cu tineri care fac parte din formații de dansuri tradiționale. Turiștii vor avea ocazia să îmbrace hainele străbunilor și să învețe să joace precum o făceau ei.
Dacă iarna turiștii aleg să vină în Apuseni pentru schi, vara zona montană este frecventată și datorită obiectivelor turistice.
Unul dintre ele este peștera ”Ghețarul de la Scărișoara”, declarat primul Monument al Naturii în România, în 1938. Intrarea în gheţar se face printr-un aven de stâncă şi vegetaţie, de 48 de metri adâncime, şi un diametru larg de 60 de metri. De cum intri pe portiţa ce duce la peşteră, aerul devine altul, iar temperatura scade şi se simte cu fiecare treaptă coborâtă pe scara metalică.
Poate cel mai interesant obiectiv turistic din Munții Apuseni este Peștera Urșilor, care găzduiește urme și fosile ale ursului de cavernă, dar și formațiuni spectaculoase de stalactite și stalagmite.
Totodată, în Apuseni se regăsesc locuri pitorești deosebite și mai multe cascade, iar pasionații de istorie au ocazia să vadă casa memorială a lui Avram Iancu, a lui Horea și Galeriile Romane de la Roșia Montană.
Alte obiective de vizitat în Munții Apuseni sunt Groapa Ruginoasă, Stâna de Vale, Cetățile Ponorului, Dealul cu Melci, peștera Poarta lui Ionele sau Cheile Arieșului.
De asemenea, la o altitudine mai mică, în Munții Trascăului, zonă a Munților Apuseni, se află Valea Mănăstirii. Aici, la pensiuni de 2 și 3 margarete, pentru pachete de trei nopți, prețurile oscilează între 300 și 400 de lei, în această zonă gradul de ocupare fiind de 85%. Totodată, în această zonă se află una dintre cele mai frumoase și vizitate mănăstiri din Alba, la Râmeț, una dintre cele mai vechi așezăminte călugărești din Transilvania, denumită ”grădina Raiului din Apuseni”.
O altă zonă din Alba frecventată de turiști este Valea Frumoasei, din Munții Sebeșului, unde înainte cu câteva zile de minivacanța de 1 mai gradul de ocupare este de 75%. Aici sunt unități de cazare la altitudinea de peste 1.600 de metri, iar prețurile variază între 500 și 700 de lei de persoană pentru trei nopți. Valea Frumoasei este considerată de mulți un loc magic, din care s-a inspirat inclusiv Mihail Sadoveanu în scrierile sale.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Tânăr de 20 de ani, din Ciugud, condamnat la închisoare cu suspendare, după ce a provocat un accident mortal: Victima, chiar tatăl său
Tânăr de 20 de ani, din Ciugud, condamnat la închisoare cu suspendare, după ce a provocat un accident mortal: Victima, chiar tatăl său Un tânăr în vârstă de 20 de ani din comuna Ciugud, care a provocat un accident rutier în urmă cu 2 ani, în urma căruia a decedat tatăl său, și-a aflat prima […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
MESAJE de CRACIUN 2024. URARI şi FELICITARI de Sărbători pe care le puteţi trimite celor dragi
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Povestea sau legenda lui Moș Crăciun
-
Ştirea zileiacum o zi
Renii lui Moș Crăciun. Povestea renilor. Care sunt numele lor și cum îi ajută aceștia pe Moșul
-
Opinii - Comentariiacum o zi
MESAJE SMS de CRĂCIUN 2024 în limba ENGLEZĂ. Idei de URĂRI şi Felicitări în română şi engleză !
-
Curier Județeanacum 3 zile
Mesaje de Crăciun 2024 în limba italiană, traduse în limba română. Cântece tradiționale de Crăciun în limba italiana
-
Curier Județeanacum 3 zile
Obiceiuri, tradiții și superstiții de Ignat – Ziua sacrificării porcului de Crăciun