Ministrul Sănătății, despre vaccinarea în mediul rural: „Vrem să încurajăm medicii de familie, autorităţile locale şi preoţii să îi încurajeze să se vaccineze”
Ioana Mihăilă, ministrul Sănătății, a declarat în cursul zilei de vineri, la Petrești, în județul Dâmbovița, faptul că pentru accelerarea vaccinării anti-COVID în mediul rural, miinsterul propune încurajarea medicilor de familie, autorităților locale și preoților să se implice.
Mai mult, a spus ministrul, este în lucru o ordonanţă prin care medicii de familie să primească bani în plus pentru vaccinarea la domiciliu.
„Vrem să încurajăm medicii de familie, autorităţile locale şi preoţii, cei care sunt mai aproape de oamenii din mediul rural, să meargă mai departe şi să îi încurajeze să se vaccineze. În plus, avem în lucru o ordonanţă prin care oferim medicilor de familie pentru serviciul de vaccinare pe care îl oferă la domiciliul pacientului, fie că este vârstnic, fie că este nedeplasabil, fie că e mai greu deplasabil, un tarif mai mare pentru a facilita tocmai această vaccinare la domiciliu. De asemenea, pentru pacienţii cu boli cronice vom începe vaccinarea în ambulatoriile de specialitate, tocmai pentru a ţinti mai bine acele persoane care sunt şi la cel mai mare risc de a contracta şi a dezvolta complicaţii în caz de infecţie cu coronavirus. Acestea sunt măsurile pe care Ministerul Sănătăţii le dezvoltă, dar, împreună cu CNCAV-ul, participăm la activităţile din caravanele de vaccinare, din acţiunea ‘Oraşul vaccinează satul’ „, a precizat ministrul Ioana Mihăilă.
La nivelul judeţului Dâmboviţa, rata de vaccinare în mediul rural este de 16%.
„Este esenţial să creştem accesul la vaccinare, vaccinarea să fie o opţiune uşoară, la îndemână, să nu trebuiască să faci eforturi pentru a te vaccina. Acolo unde nu sunt centre de vaccinare, organizăm echipaje mobile”, a spus secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii, Andrei Baciu, vicepreşedinte CNCAV.
Ministrul Sănătăţii, Ioana Mihăilă, împreună cu comisarul european pentru Sănătate şi Siguranţă Alimentară, Stella Kyriakides, a vizitat, vineri, la Petreşti, centrul mobil de vaccinare a populaţiei împotriva SARS-CoV-2, centru aflat în incinta Căminului cultural din localitate.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
VIDEO | Casă ca în poveștile de Crăciun, în satul Ighiel din Alba: Atmosferă de sărbătoare, cu mii de luminițe, decorațiuni și curte ca în basme
Casă ca în poveștile de Crăciun, în satul Ighiel din Alba: Atmosferă de sărbătoare, cu mii de luminițe, decorațiuni și curte ca în basme Locuința familiei Giura din satul Ighiel, comuna Ighiu, s-a transformat de la an la an, într-una din cele mai frumoase case decorate de Crăciun. Și anul acesta a fost transformată într-o […]
VIDEO | Bătrânică de 89 de ani, dintr-un sat din Apuseni, tâlhărită de 4.000 de lei, de trei bărbați care s-au dat angajați la curent: ,,M-am țâpat pe mâna lui cu bani și am tras de ei. Am suduit cât n-am suduit tot anul”
Bătrânică de 89 de ani, dintr-un sat din Apuseni, tâlhărită de 4.000 de lei, de trei bărbați care s-au dat angajați la curent: ,,M-am țâpat pe mâna lui cu bani și am tras de ei. Am suduit cât n-am suduit tot anul” O bătrânică de 89 de ani, dintr-un sat din Apuseni, a fost tâlhărită […]
Accident GRAV în Alba: Vârstnică de 81 de ani, lovită de tren în zona haltei Unirea. A fost preluată și transportată cu elicopterul SMURD la UPU Mureș
Accident GRAV în Alba: Vârstnică de 81 de ani, lovită de tren în zona haltei Unirea. A fost preluată și transportată cu elicopterul SMURD la UPU Mureș Un accident grav a avut loc luni dimineața, în județul Alba. O vârstnică de 81 de ani a fost lovită de un tren în jurul orei 10:00, în […]