Actualitate

Ministrul pentru Mediul de Afaceri: Firmele înscrise în programul Start-Up Nation care nu s-au calificat ar putea beneficia de produse alternative de finanțare

Ioana Oprean

Publicat

în

Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat analizează introducerea unor produse alternative de finanțare pentru cele peste 10.000 de firme care s-au înscris în programul Start-Up Nation și care nu s-au calificat pentru a primi fonduri în acest an, a declarat, marți, 25 iulie, ministrul Ilan Laufer.

Rezultatele finale ale Start-Up Nation arată că au fost depuse 19.026 planuri validate ca fiind bune, din care 8.600 ar intra la finanțare și am avea încă peste 10.000 de planuri în așteptarea unei finanțări. Finanțarea totală cerută este de 3,7 miliarde de lei, însă valoarea pe care o avem noi alocată pentru acest an este de 1,7 miliarde de lei, ceea ce ar însemna că există o cerere suplimentară de 2 miliarde de lei pentru finanțare. Eu cred că trebuie să ne gândim și la soluții alternative de finanțare a acestor companii. Apreciez foarte multe efortul depus de antreprenori și de cei care și-au făcut curajul să se înscrie în programul Start-Up Nation, s-au dus și au creat un plan de afaceri, au creat o viziune, au depus un efort pe care eu îl apreciez foarte mult și fără de care programul nu s-ar fi bucurat de un asemenea succes„, a spus Laufer, citat de Agerpres.

Potrivit acestuia, o soluție ar putea fi ca acești antreprenori să beneficieze de finanțări bancare la care să aibă acces mai facil, cu contribuții proprii minime.

„Ne gândim la o finanțare bancară, să poată avea un acces mai facil, cu o contribuție proprie minimă. Sper ca în cel mai scurt timp să reușim să venim cu un produs alternativ pentru aceste firme”, a adăugat ministrul de resort.

El a explicat că cele 19.000 de firme nou înființate care s-au înscris în program vizează crearea a 45.000 de locuri de muncă doar în 2017, din care peste 35.000 de joburi pentru tineri absolvenți de după 2012, șomeri și persoane defavorizate.

„Ar fi aproximativ 45.000 de noi locuri de muncă, din care 21.000 ar intra la finanțare acum și ar mai fi 23.000 de locuri de muncă pentru care am putea găsi mecanisme de finanțare alternative”, a arătat Laufer.

Ministrul a mai spus că, din firmele care au primit finanțare, 85% sunt inovative, ceea ce înseamnă că echipamentele pe care antreprenorii le vor achiziționa trebuie să aibă o vechime de cel mult trei ani, ceea ce este foarte important pentru eficiență și randament.

sursa: agerpres


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Avertisment DNSC: ,,În fraudele telefonice, escrocii joacă multe roluri: bancă, autorități, curier, experți în investiții…sau chiar o „rudă” aflată în pericol”

Bogdan Ilea

Publicat

în

Avertisment DNSC: ,,În fraudele telefonice, escrocii joacă multe roluri: bancă, autorități, curier, experți în investiții…sau chiar o „rudă” aflată în pericol” Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC) atrage atenția asupra fraudelor telefonice, în care escrocii se dau drept reprezentanți ai unor instituții, curieri, consultanți financiari sau chiar rude aflate în pericol. Potrivit instituției, scopul acestor […]

Citește mai mult

Actualitate

7-9 martie 2026 | Risc de avalanșă de gradul 3 din 5 la peste 1.800 de metri în Munții Șureanu

Lucian Dărămuș

Publicat

în

7-9 martie 2026 | Risc de avalanșă de gradul 3 din 5 la peste 1.800 de metri în Munții Șureanu Riscul de avalanșă este însemnat, de gradul 3 din 5, la peste 1.800 de metri în Munții Șureanu. Așa rezultă din buletinul nivometeorologic pentru perioada 6 martie 2026, ora 20.00 – 9 martie 2026, ora […]

Citește mai mult

Actualitate

PENSII 2026 | Categoria de pensionari care ar putea primi bani de la stat înainte de Paște. Ce sumă ar avea ajutorul

Bogdan Ilea

Publicat

în

Categoria de pensionari care ar putea primi bani de la stat înainte de Paște. Ce sumă ar avea ajutorul O categorie de pensionari din România ar urma să beneficieze, înainte de Paștele din 2026, de un ajutor financiar acordat în cadrul unui nou set de măsuri pregătit de autorități. Planul, prezentat de ministrul Muncii, Florin […]

Citește mai mult