Ministrul Muncii: Ajutoarele pentru încălzirea persoanelor cu venituri mici se acordă o singură dată pe an, în decembrie
Ministrul Muncii, Mariana Câmpeanu a declarat vineri că ajutoarele de încălzire pentru persoanele cu venituri mici, care folosesc ca sursă de căldură lemnele de la foc vor fi acordate o singură dată, pentru toată iarna, mai exact în luna decembrie, iar cererile pentru acestea por fi depuse până la 20 noiembrie.
Ministrul Câmpeanu a afirmat, vineri susţinută la Deva, că ajutoarele de încălzire pentru persoanele cu venituri mici care folosesc ca sursă de căldură lemnele de foc vor fi acordate o singură dată, pentru toată iarna.
„Ajutoarele pentru încălzirea cu lemne vor fi acordate o singură dată, pentru toată iarna. Cererile pentru aceste ajutoare se pot depune până la 20 noiembrie, iar plata se va face în decembrie”, a declarat ministrul Muncii.
„Am încercat să găsim o metodă europeană prin care să nu mai stea asistenţii sociali să umble prin bătăturile oamenilor şi să numere găinile sau să vadă dacă drujba e funcţională sau nu. Aceste active, care se află şi în evidenţele primăriilor, vor fi trecute într-un tabel şi, printr-o metodă pe care o foloseşte şi Ministerul Agriculturii, utilizând unitatea de dezvoltare economică, la fel ca în UE, ele sunt transformate valoric şi se face un punctaj”, a explicat ministrul Muncii.
Mariana Câmpeanu a spus că în ultimul an s-a reuşit reducerea gradului de fraudare a sistemului, de la 25 la sută la 12 la sută, iar activitatea de control încrucişat al veniturilor de care dispun solicitanţii de ajutoare de încălzire va continua şi în următoarea perioadă.
Potrivit ministrului Muncii, în iarna trecută, peste 230.000 de persoane au beneficiat de ajutoare pentru încălzire cu energie termică, alte 230.000 au primit sprijin pentru încălzirea cu gaze naturale şi peste 600.000, la încălzirea pe lemne. În total, anul trecut, pentru ajutoarele de încălzire s-au cheltuit 365 de milioane de lei, însă se estimează că în acest an suma va creşte, deoarece s-au adăugat ajutoarele pentru încălzirea cu energie electrică.
Sursa: Mediafax.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Ordonanța de urgență privind declararea situației de criză pe piața carburanților, publicată în Monitorul Oficial: Ce urmează
Ordonanța de urgență privind declararea situației de criză pe piața carburanților, publicată în Monitorul Oficial: Ce urmează Ordonanța de urgență privind declararea situației de criză pe piața țițeiului și/sau a produselor petroliere – benzină și motorină și pentru instituirea unor măsuri de protejare a economiei și populației pe durata situației de criză, precum și pentru […]
Fermierii din România renunță la lucrările agricole din cauza costurilor. Expert: „Până la 30% din terenuri riscă să rămână nelucrate”
Fermierii din România renunță la lucrările agricole din cauza costurilor. Expert: „Până la 30% din terenuri riscă să rămână nelucrate” Fermierii încep să renunțe la lucrările agricole, în special la arat, din cauza costurilor ridicate, în condițiile în care prețul motorinei se apropie de 10 lei/litru, iar lipsa lichidităților face ca investițiile de 1.300-1.800 lei/ha […]
PENSII 2026: Când se dau pensiile în aprilie 2026. Vor ajunge banii la pensionari înainte de Paște?
PENSII 2026: Când se dau pensiile în aprilie 2026. Vor ajunge banii la pensionari înainte de Paște? Având în vedere faptul că luna aprilie 2026 este marcată de Sărbătorile Pascale, Casa Națională de Pensii Publice a întreprins toate demersurile pentru asigurarea sumelor necesare plății în avans a pensiilor și indemnizațiilor care se achită prin intermediul […]
